Ion Cristoiu, despre președintele țării: „Domnul Klaus Iohannis care o ține cu anticipatele până când o să cadă și el, și anticipatele, și țara”

Publicat: 01 03. 2020, 12:15
INCENDIAR. Ion Cristoiu: „Nu cumva SUA și Anglia au stimulat psihoza coronavirus?” / Interviu-eveniment cu Emil Constantinescu: „S-a încăpățânat și de data aceasta...”

Liberalii și aliații lor deschid și închid topul politicienilor  căcut de Ion Cristoiu în această săptămână în care ultimul loc este ocupat de Nicușor Dan, candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de PNL și USR-PLUS, iar primul loc de noul premier desemnat, Florin Cîțu.

Top 5 politicienii săptămânii

Locul 5 – Nicușor Dan, candidat independent la Primăria Capitalei

„Locul cinci este domnul Nicușor Dan care e sprijinit, a fost și aici țopăia precum Mircea Geoană când credea el că a câștigat alegerile, că astăzi, domnul Ludovic Orban, el, l-a anunțat că PNL va sprijini candidatura domnul Nicușor Dan. E foarte frumos, poți să fii vesel, dar eu puneam o întrebare, ce înseamnă a sprijini? Adică a sprijini ce înseamnă și pun câteva întrebări practice: Unu, domnul Nicușor Dan are o problemă cu Dan Barna, deci trebuie să rezolve problema lui Dan Barna că Dan Barna nu ar vrea să fie el candidat. Are o problemă cu Vlad Voiculescu. Bun, deci l-a chemat azi domnul Orban care, până acum împreună cu președintele, au susținut într-una că PNL trebuie să aibă candidat, domnul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte a venit la Antena 3, eram eu în direct, și, sigur, a fost destul de politicos, și l-am întrebat și a spus următorul lucru, textual: «domnul Nicușor Dan trebuie să intre în PNL», mai țineți minte? Așa a zis. «Dacă nu intră, atunci candidez eu», el, că e pe primul loc, da? Deodată domnul Orban l-a chemat sau l-o fi sunat și a zis «vă sprijinim», deci asta înseamnă că PNL renunță la propriul candidat da? E vorbă, nu se va îndeplini nimic pentru că domnul Orban trebuie să obțină decizia partidului. Da, ce înseamnă o sprijinire? În momentul în care ești candidatul PNL, între tine și PNL se creează o legătură, nu știu, te duci acolo. Deci, prima întrebare, să ne răspundă domnul Nicușor Dan: PNL va plăti la televiziuni campania electorală pentru Nicușor Dan? Întrebare. Doi, PNL, doamna Violeta Alexandru, care murea să fie ea candidat, i-a promis și domnul Orban, va pune în funcțiune mașinăria PNL-istă de București să îl voteze pe domnul Nicușor Dan? Trei, în campania electorală, Nicușor Dan se va prezenta ca fiind PNL-ist? În momentul în care eu am un candidat, la care eu sunt PNL și vâr bani că totuși consum, da? Vreți să-mi spuneți mie că domnul Nicușor Dan va face ce vrea el? Adică care e afacerea PNL-ului în cazul ăsta? Nu mai au candidat și îl sprijină pe Nicușor Dan ca să o bată pe Firea. Dacă o bat pe Firea care este afacerea? Ați înțeles? Ce câștigă? Păi, nu, ce câștigă ei? A, câștigă dacă domnul Nicușor Dan, potrivit unei înțelegeri, nu știu, un sfert din cap e vopsit în PNL. Mai țineți minte povestea cu Diaconu? Că n-au câștigat nimic”, a explicat Ion Cristoiu, potrivit mediafax.ro.

Locul 4 – Ludovic Orban, președintele PNL, premier interimar

„Pe locul patru este domnul Ludovic Orban care acum fiecare laudă adusă domnului Cîțu îi mai îmbolnăvește un pic ficatul. Are o foarte mare problemă, deci dacă vreți să-i faceți în ciudă domnului Orban să scrieți pe Facebook că Cîțu este foarte mare. El pe asta a pariat, că nu va fi”, a afirmat jurnalistul.

Locul 3 – Klaus Iohannis, președintele României

„Pe locul trei este domnul Klaus Iohannis care o ține cu anticipatele până când o să cadă și el, și anticipatele, și țara”, a spus Ion Cristoiu

Locul 2 – Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD

„Pe locul doi, domnul Marcel Ciolacu care vrea să pună mâna acum pe tot partidul”, a susținut analistul politic.

Locul 1 – Florin Vasile Cîțu, premier desemnat

„Pe locul unu, sigur, este Vasile, trebuia să treceți Vasile. Și Florin Vasile sau Vasile Florin? A, Vasile e numele ălalalt. Aseară a fost catastrofal, am văzut când a intervenit, nici nu putea să citească. Am zis că e emoționat. Domnul Cîțu are în fața lui un moment de cumpănă. Sau se face de râs total, total, total și pică, nu numai că pică dar se face de râs în perioada asta, că dacă va fi ca aseară când vom auzi Cîțu vom începe să râdem fără să ne gâdile nimeni, sau ne dovedește în zilele următoare că e o stea și noi toți să zicem «băi, ia uite, Cîțu ăsta, nu mă așteptam să fie așa de bun». Dar atunci domnul Orban chiar se îmbolnăvește de ficat definitiv. Vom vedea. Oricum, în această perioadă, domnul Cîțu va fi vedetă și domnul Orban va sta pe undeva pe acolo prin spatele lui”, a mai spus Ion Cristoiu.