Marcel Ciolacu îl critică pe Orban: „Nu ai dreptul, chiar din funcţia de premier, să dai elemente din anchetă”
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, îi reproşează actualului premier Ludovic Orban că oferă informații publicului român din ancheta desfășurată de organele de cercetare penală, în cazul tragediei de la Piatra Neamț.
Ciolacu: „Trebuie să aştepţi soluţia dată de procurori”
Nu ai dreptul, chiar din funcţia de premier, să dai elemente din anchetă. Trebuie să aştepţi soluţia dată de procurori. Am înţeles că incendiul nu a fost în zona unde se făceau lucrări pentru a fi instalate mai multe paturi”, a mai spus Ciolacu, duminică, la Antena 3.
Ciolacu a mai precizat că politicienii nu ar trebui să răspundă cu o încrâncenare politică, după incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ.
„Categoric că politicul se va implica, dar ar fi cea mai mare greşeală în acest moment ca această tragedie să fie politizată, mai ales după ce a făcut acel doctor erou. Noi politicienii să răspundem acum cu o încrâncenare politică ar fi cea mai mare greşeală. Cred că emomentul unui pact, de stabilire a unui buget, cum am stabilit pe Apărare. Cred că e un moment în care toate forţele politice să se unească şi să semneze acest pact, indiferent de patronaj, patronajul preşedintelui, şi să ştim ce buget va fi alocat sănătăţii, fiindcă altfel nu vom înainta”, a conchis preşedintele PSD.
Tot astăzi, într-un text distribuit pe pagina sa de Facebook, Marcel Ciolacu a publicat documente despre care spune că probează faptul că secţia ATI organizată la etajele 2 şi 3 ale spitalului funcţiona legal.
„Manipularea ordinară și minciuna peneliștilor trebuie să ia sfârșit! Iată avizele și autorizația DSP care demonstrează că secția ATI de la etajele 2 și 3 ale Spitalul Județean Neamț funcționa în legalitate. Orban și prefectul de Neamț trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!”, a transmis președintele PSD
Marcel Ciolacu, după tragedia de la Piatra Neamț: Am decis suspendarea acțiunilor de campanie
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că el și colegii social-democrați suspendă orice activitate de campanie și cere autorităților să se ocupe exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegerile parlamentare.
„În acest moment, prioritar este ca supravieţuitorii tragediei de la Piatra Neamţ să aibă parte de îngrijiri medicale. Sunt în contact permanent cu autorităţile judeţene şi ştiu că s-au găsit soluţii pentru ca activitatea medicală să continue în siguranţă la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, iar secţia ATI distrusă în incendiu să fie refăcută în regim de urgenţă. Am discutat cu toţi colegii mei şi am decis suspendarea oricărei acţiuni de campanie electorală din respect pentru această imensă tragedie. Toţi decidenţii politici au obligaţia, în acest moment, să se ocupe exclusiv de sănătatea oamenilor, nu de alegeri”, a fost anunţul făcut de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.