Marcel Ciolacu, la întâlnirea cu Maia Sandu: Vom face în CONTINUARE tot ceea ce ține de noi pentru integrarea europeană

Publicat: 04 10. 2024, 16:09

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat vineri în vizită oficială la Chișinău, a avut o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Premierul Marcel Ciolacu a subliniat cu acest prilej că ,,România crede în vocația europeană a Republicii Moldova și va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care autoritățile de la Chișinău s-au angajat cu încredere și responsabilitate, reușind să facă față unor crize și provocări hibride, fără precedent, apărute pe fondul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.”

În contextul în care vizita are loc cu puțin timp înaintea referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din această țară, un subiect important abordat în cursul întrevederii a fost parcursul european al țării vecine de peste Prut.

 

Am avut astăzi prilejul să facem un bilanț al sprijinului total și profund pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova și am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susținere. Vom face în continuare tot ceea ce ține de noi, prin proiecte concrete și împărtășind din experiența noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetățenilor și comunităților încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democrației, dezvoltării și stabilității,  a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a remarcat, totodată, ,,aprecierea și respectul de care se bucură Republica Moldova din partea tuturor partenerilor din Uniunea Europeană și a felicitat angajamentul ferm european al șefului statului, Maia Sandu, pentru modul exemplar și convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.”

Din delegația României au făcut parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

 

CITEȘTE ȘI:

Premierul Marcel CIOLACU, la Chișinău, vorbește despre Autostrada MOLDOVEI: S-a terminat perioada cu „poduri de de flori”