Miniștrii din Guvernul Orban 2, audiați în Parlament începând de luni / Votul în plen va avea loc pe 24 februarie
Miniștrii din Guvernul Orban 2 vor fi aduați în comisiile de specialitate ale Parlamentului începând de luni și continuând pe parcursul a trei zile, respectiv până miercuri. Votul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului urmează să fie dat pe 24 februarie, ora 16.00, potrivit calendarului stabilit de Legislativ.
Lista miniștrilor propuși de Ludovic Orban pentru al doilea Executiv este aceeași. Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat despre votul în plenul din 24 februari că liberalii nu vor participa, în Parlament, la votul de învestire a noului Guvern. Ea a explicat că liberalii se vor folosi de oportunitate pentru a-și prezenta bilanțul, potrivit mediafax.ro.
Programul audierii miniștrilor în comisiile parlamentare este după cum urmează:
Luni, 17 februarie
9.00 – Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela va fi audiat, luni, în comisiile reunite pentru apărare la ale Camerei Deputaților și Senatului.
12.00 – Ministrul de Finanțe Florin Cîțu va fi audiat, luni, în comisiile reunite de buget ale Camerei Deputaților și Senatului.
13.00 – Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș va fi audiat în comisiile reunite pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului.
14.00 – Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă va fi audiat, luni, în comisiile reunite pentru apărare la Camerei Deputaților și Senatului.
Marți, 18 februarie
9.00 – Ministrul Economiei Virgil Popescu va fi audiat, marți, în comisiile economie, pentru industiri și pentru energie reunite ale Parlamentului.
10.00 – Ministrul Dezvoltării Ion Ștefan va fi audiat, marți, în comisiile reunite pentru administrație publică ale Parlamentului
12.00 – Ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe va fi audiat, marți, în comisiie reunite pentru învățământ ale Parlamentului.
13.00 – Ministrul Justiției Cătălin Predoiu va fi audiat, marți, în comisiile reunite juridică, pentru cercetarea abuzurilor, pentru constituționalitate și drepturile omului ale Parlamentului
14.00 – Ministrul Educației Monica Anisie va fi audiată, marți, în comisiile reunite pentru învățământ ale Camerei Deputaților și Senatului
15.00 – Ministrul de Externe Bogdan Aurescu va fi audiat, marți, în comisiile reunite de externe și pentru românii din afara granițelor țării ale Parlamentului.
16.00 – Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu va fi audiat, marți, în comisiile reunite pentru cultură ale Camerei Deputaților și Senatului
Miercuri, 19 februarie
9.00 – Ministrul Agriculturii Adrian Oros va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru agricultură ale Parlamentului
10.00 – Ministrul Sănătății Victor Costache va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru sănătate ale Parlamentului.
12.00 – Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Costel Alexe va fi audiat, miercuri, în comisiile reunite pentru mediu ale Camerei Deputaților și Senatului.
13.00 – Ministrul Muncii Violeta Alexandru va fi audiată, miercuri, în comisiile reunite pentru muncă și pentru drepturile omului ale Parlamentului.
15.00 – Ministrul Transporturilor Lucian Bode va fi audiat miercuri, în comisiile reunite pentru transporturi și pentru comunicații ale Camerei Deputaților și Senatului.