Se cauta stăpân pentru câinele jandarm. Luc a participat la numeroase misiuni, iar acum s-a retras din cauza vârstei
This browser does not support the video element.
Luc este un câine lup ciobănesc german care și-a slujit patria timp de opt ani. Acum, la 10 ani, caută noi stăpâni, după ce, din cauza vârstei, a trebuie să se „pensioneze”, transmite Observator News.
Pe pagina personală de Facebook, Jandarmeria Română i-a făcut o scurtă caracterizare patrupedului.
Deși, în continuare, este rapid, jandarmii au considerată că a venit timpul ca animalul să-și găsească alți prieteni.
„Luc, partenerul nostru, are nevoie de un nou cămin. Are 10 ani și este specializat în detectarea urmelor. În toți acești ani a participat la sute de misiuni și a bucurat inimile colegilor noștri în multe momente. Acum are nevoie de noi prieteni. Vârsta nu îi mai permite să participe la misiunile de ordine publică”, a postat Jandarmeria Română pe Facebook.
Luc s-a născut în Târgu Mureș în 2014, iar istețimea este unul dintre punctele lui forte, potrivit celor care îi sunt încă parteneri. Instituția a publicat inclusiv o adresă de e-mail și un număr de telefon pentru cei interesați să-l cunoască pe cățel.
„Luc este un câine foarte isteț și un partener extraordinar! – ne spun cei care l-au îngrijit în tot acest timp. Acum încercăm să îi găsim o nouă casă, pe cineva care să îl adopte și să îi ofere protecție și prietenie.Trebuie să știți că Luc este din Târgu Mureș și dacă vreți să îl cunoașteți, vă rugăm să ne scrieți la adresa de e-mail cabinet@jandarmeriamobilamures.ro sau ne puteți suna la numărul de telefon 0265.318.017”, se mai arată în anunț.
Sursa Foto: Shutterstock