Avocatul Radu Dinulescu: „Dacă vorbim despre Nicușor Dan ca de Ceaușescu sau Kim Jong-un, atunci trebuie să schimbăm țara, nu orașul” | VIDEO EXCLUSIV

Publicat: 29 11. 2022, 09:00

This browser does not support the video element.

Avocatul Radu Dinulescu, fost șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei (PMB), a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că despre Nicușor Dan se poate vorbi ca despre Nicolae Ceaușescu, sau Kim Jong-un, în contextul în care edilul general „consideră că el reprezintă interesul public al bucureștenilor”, ceea ce, într-un sistem democratic este periculos, potrivit lui Radu Dinulescu.

„Întrebat fiind (Nicușor Dan – n.r.) dacă va retrage acțiunile împotriva actelor emise de Municipalitate, pe care le făcuse el, în calitate de președinte al Asociației Salvați Bucureștiul, el a spus că nu va retrage, dimpotrivă, «mă voi duce eu în instanță și voi cere eu însumi anulara acelor acte, pentru că eu reprezint interesul public».

Pericolul acestei afirmații este major. Într-o democrație, interesul public este asigurat de Constituție și de Legile țării. Nu de un om. Dacă ajungem din nou să discutăm  de cineva gen Nicușor Dan ca de Kim Jong-un sau Nicolae Ceaușescu, sau Ion Dincă, zis „Teleagă”, atunci trebuie să schimbăm cu ceva țara, nu orașul.

Gândiți-vă că omul acesta putea candida la funcția de președinte al României, și cu aceleași dictoane îi putea convinge pe oamenii neexperimentați în politică, ajungea președintele României, și spunea «Legea sunt eu»”, a declarat Radu Dinulescu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi urmărită AICI:

Avocatul Radu Dinulescu, fost șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei (PMB), a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, cum a refuzat primarul general Nicușor Dan să semneze un aviz pentru o nouă construcție pentru Spitalul Municipal din București.

„A făcut Nicușor Dan ceva pentru Spitalul Municipal, pentru noua secție a Spitalului Municipal?”

„A făcut Nicușor Dan ceva pentru Spitalul Municipal, pentru noua secție a Spitalului Municipal? Vorbim de o construcție de o sută și ceva de milioane de euro, pentru care Spitalul Municipal avea banii.

Directorul spitalului, și toți profesorii, care pentru noi înseamnă aer, pentru noi toți, acolo vin din toată țara (pacienți – n.r.), au solicitat timp de opt luni, săptămânal, să semneze un certificat de urbanism care reprezenta punctul de plecare pentru realizarea proiectului. A spus că nu, pentru că acolo este un spațiu verde. Evident că acolo era un spațiu verde desenat greșit”, a declarat Radu Dinulescu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.