Cât de sinceri sunt românii când vorbesc despre sex. „Mulți dintre noi nu conștientizăm când ne concediem rolurile de bărbat și de femeie”

Viața intimă rămâne un subiect tabu pentru mulți dintre noi. Ne e teamă să ne expunem gândurile, sentimentele, să lăsăm ușa deschisă către anumite fantezii. Ne izolăm trăirile față de societate, dar de cele mai multe ori chiar și față de partenerul de viață, uităm să mai trăim, să mai respirăm în doi, să mai fim noi. „Mintea are un rol fantastic, așa cum și corpul poate să ne influențeze stările. Este important să nu minimalizăm importanța cuvintelor noastre și ar fi bine să exersăm acea ascultare, pentru că așa ne-am putea înțelege mai bine. Există o tendință să spunem una și alta să facem, una să gândim și alta să simțim. Chiar dacă sexualitatea a fost un subiect tabu, este și un domeniu în care mulți dintre noi bravează, vor să dea bine, să fie în trend cu ceea ce se consideră a fi normal și vin cu diferite percepții vizavi de sexualitate și cu un anumit comportament sexual în relația de cuplu, dar în fapt, în momentul în care închid ușa dormitorului, lucrurile sunt total diferite. Aceasta este o ecuație personală a fiecăruia dintre noi, înțelegerea propriilor fantezii și preferințe, asumarea lor și conștientizarea importanței sexului în viața noastră”, spune psihoterapeutul și sexologul Jeni Chiriac pentru Gândul.

De multe ori ne sabotăm, considerăm că ne-am început viața sexuală prea devreme sau prea târziu, prea prost sau prea bine, cu persoana potrivită sau nepotrivită, nu ne axăm pe noi înșine, nu ne învățăm limitele, plăcerile, fanteziile, preferințele. „În general, românii au început să vorbească despre sex. Nu își asumă implicațiile la nivel de relație, viață personală și sănătate proprie, pentru că de multe ori femeile sunt lipsite de supapa pe care o oferă satisfacția sexuală și impactul pozitiv în viața de zi cu zi. Bărbații sunt mai direcți, este specific și stilului lor de a comunica, prin urmare nu stăm prea mult la introducere și intrăm direct în tematică. Uneori pot să aibă surprize vizavi de detaliile care se cer și felul în care se vorbește despre asta, dar ne adaptăm unui stil de comunicare. Sunt persoane care fie nu fac investigațiile necesare, ca să elimine oricare altă cauză decât cea psihologică, fie sunt cazurile în care fac toate investigațiile, dar au o problemă în a accepta că practic cauza ar putea să fie una de ordin psihologic, să zicem că asta rămâne o problemă de actualitate mult mai des întâlnită decât problema abordării sexului în sine„, spune sexologul pentru Gândul.

 Sexualitatea ține de acel joc al atracției, al părții de preludiu, dar se bazează și pe o anumită comunicare: „Start-up-urile într-o relație pot să fie de ordin fizic, pornind de la legile atracției sau de la afinități, de la acea simpatie, care nu tot timpul este ca urmare a unor indicatori fizici, sunt persoane care au ales să aibă o relație pentru că persoana respectivă le transmitea încredere în propria persoană sau echilibru, putere, control, sunt N motive, pe lângă cei fizici, care ne pot determina să începem o relație cu cineva”.

VIDEO CIFRE IREALE! Peste două tone de DROGURI confiscate, DISTRUSE de Poliția Română. Cum se efectuează OPERAȚIUNEA de „nimicire” a stupefiantelor

14:11

EXCLUSIV Crin Antonescu a fost la negocieri la Guvern. CONDIȚIA impusă pentru a candida la alegerile prezidențiale

13:52

Adormirea sexuală

În general, o relație presupune un schimb de gesturi, un ritual, o purtare de grijă reciprocă, momente de intimitate. „Mulți dintre noi nu conștientizăm când ne concediem rolurile de bărbat și de femeie. De multe ori avem sentimentul că o facem ca să fie bine, dar este un fals sentiment, uneori o facem din neputință, din criză de timp și din sentimentul că altele sunt prioritățile, exarceberarea unuia dintre roluri ia din porția celorlalte. Când vreau să fiu cea mai bună mamă din lume și cea mai bună soție și cea mai bună gospodină, s-ar putea să uit să fiu cea mai bună femeie, și la fel se întâmplă și cu bărbatul. Vrea să fie cel mai bun tată sau cel mai bun provider, se zbate pentru tot felul de resurse financiare și uită să mai fie bărbat. Când uităm să mai fim bărbați sau femei, ne trezim niște străini în arena cuplului nostru, pur și simplu nu știm ce să facem și preferăm să o luăm de la zero în altă parte”, precizează sexologul pentru Gândul.

Așa uităm să mai visăm, să construim și compensăm prin infidelitate. Sexologul Jeni Chiriac crede că predispoziția de a înșela apare la ambele sexe: „Sunt persoane care se confruntă cu două stări: iubirea față de parteneră și starea de îndrăgosteală față de noua parteneră. Trebuie să ne asumăm că există o nevoie sexuală și este de preferat ca atunci când suntem într-o relație de cuplu să comunicăm nevoile noastre. Și să respectăm și nevoile împărtășite de celălalt. Sunt persoane care comunică încă defectuos sub aspectul nevoilor sexuale, indirect, prin apropouri cu bătaie lungă. Din această cauză, partenerul întâmpină dificultăți în a decoda mesajele. De multe ori există o presiune și se ajunge la sentimentul de agasare a unuia dintre parteneri de către celălalt, problemele pot fi destul de mari, pentru că apare o inhibare sexuală destul de puternică, persoanele se refugiază în perioade de asexualitate, considerand că pot să trăiască fără sex, ideal este să ținem cont și să ne amintim că sexul este unul dintre instinctele primare și că trebuie luat în calcul ca una dintre nevoile fundamental bazale, că are un impact asupra bunei funcționări a stării noastre fiziologice, dar și psihice. Sexul face parte dintr-o viață activă, nu hiperactivă și ne poate scapa de stres”.

În general, e important să găsim aceiași pași cu partenerul, să ne trezim înainte să ajungem la infidelitate, „mai ales când vorbim de o familie și alegerile noastre au un impact asupra mai multor vieți, nu doar a noastră, si atunci e nevoie să ne gândim ce ne nemulțumește și ce rămâne descoperit în relația de cuplu. De multe ori, noi avem sentimentul că dacă suntem într-o relație stabilă sau dacă suntem căsătoriți nu mai este nevoie să depunem prea mult efort pentru a menține cuplul sau partenera alături și din acest motiv devenim neglijenți cu nevoile celuilalt, cu propria persoană și lucrul acesta se răsfrânge și în calitatea relației, inclusiv în distributivitea corectă a rolurilor pe care le avem în relație, punând într-un con de umbră postura noastră de femeie sau bărbat. Când facem aceste lucruri, nu ar trebui să ne surprindă când descoperim că suntem în camere total diferite sau că de ceva vreme nu mai avem un limbaj comun. Mulți dintre cei care au ajuns în situația respectivă au sentimentul că orice soluție este deja tardivă și că lucrurile sunt de neschimbat, dar asta este o percepție complet falsă, pentru că anumite lucruri pot fi resuscitate, doar că nu au primit atenția cuvenită. Dinamica relației de cuplu îmi arată că trezirea nu se întâmplă simultan, ei se trezesc exact în contratimp și din acest motiv mulți pot să aibă sentimentul că lucrurile sunt în zadar. Această defazare este periculoasă, trăirile pe care le încearcă partenerii în relațiile respective sunt de neputință, de resemnare, de zădarnicie. Unii dintre ei capată foarte multe frustrări, pentru că de multe ori este mult mai ușor să consider că este vina celuilalt decât să îmi amintesc de propria mea contribuție”, spune pentru Gândul psihoterapeutul Jeni Chiriac.

Uneori, chiar dacă trăim o poveste de dragoste comună, suntem prinși în propriul film și nu ne mai centrăm pe comportamentul celuilalt. Avem senzația că cel de noi nu a făcut nimic și că noi am dus tot greul: „Problema apare din felul în care noi interpretăm semnalele care vin din partea cealaltă. Putem să descoperim că percepția noastră despre ce înseamnă a iubi și a fi iubit pot fi diametral opuse. Din acest motiv și acel schimb de mesaje poate să fie în paralel. Atâta timp cât eu nu posed un decodor, ca să îmi dau seama că de fapt cel din fața mea îmi spune că mă iubește, pot să am sentimentul că celălalt nu îmi transmite nimic, cum și celălalt poate să aibă sentimentul că eu nu îi transmit decât frustrare sau reproșuri sau agresivitate. Ar fi de preferat să prevenim ca acest lucru să se întâmple, pentru că uneori lucrurile pot părea greu de rezolvat. Din acest motiv e nevoie de răbdare, perseverență și de multă autoanaliză. Readucerea partenerului în viața noastră constă în primul rând într-o recenzie a tuturor discuțiilor pe care le-am avut cu persoana respectivă. E important să extragem de acolo tipul de nevoi pe care cel de lângă noi le are. Unii oameni pot să spună de ce au nevoie din relația respectivă, alții pur și simplu se exprimă: „Am nevoie de la tine să”… În funcție de acest tipic se pot extrage informații. Mulți dintre noi suntem supărați că celălalt nu face nimic, așa că fără să vrem, chiar dacă ne dorim să ne fie bine, o parte din acțiunile noastre sunt pline de frustrare, de agresivitate față de celălalt și trimitem mesaje un pic contradictorii. Cei care au fost în faza asta știu că au încercat să facă lucrurile să fie bine, după care, cum zice partea adversă, și-au dat arama pe față. Arama e de fapt defectoasa gestionare a propriilor frustrări și nevoia imediată de recompensă, de certitudine a schimbării”, spune sexologul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Într-o situație de acest gen trebuie să vedem lucrurile ca pe un business la început, ca pe un start-up în care fac o investiție și din care beneficiile se întorc în timp. „Altfel, celălalt poate să aibă sentimentul că cel de lângă el este inconstant, așa că se satură de lupul în haine de oaie, consideră că a fost păcalit și readus în relație cu promisiuni deșarte. Când se întâmplă să ne pierdem partenerul sau partenera, este clar că iluzia mea de bine era falsă și că nu este indicat să mă întorc la trecut, ci că trebuie să construiesc un viitor împreună. În astfel de situații suntem iraționali, pentru că avem și noi nevoile noastre, care nu sunt satisfăcute. Avem nevoie de succes, de o garanție a sensului pentru ceea ce facem. E destul de dificil, pentru că uneori avem impresia că celălalt trebuie să ne fie recunoscător și atunci este bine să ne amintim că recâștigăm o relație în primul rând pentru noi, nu pentru că celălalt ne este dator. Dacă ne aducem aminte că o facem pentru noi, nu mai stăm să îi facem reproșuri celuilalt și ne axăm pe ce avem noi de făcut, ca să ajungem la capăt de drum”, menționează psihoterapeutul. 

Amintirile, gândul că ceva s-a schimbat, că celălalt nu mai vede în noi ceea ce vedea cândva sunt doar câteva dintre trăirile care ne pot încerca la un moment dat, dar atâta timp cât flacăra nu s-a stins și încă tânjim după dragostea celui de lângă noi, idila nu a ajuns la final. „Mulți dintre noi se încăpățânează să se raporteze la perioada cea mai bună a relației, cea de îndrăgostire, când lucrurile păreau firești, când ne înțelegeam dincolo de cuvinte, când deschiderea era maximă, pentru că persoana respectivă era centrul atenției noastre, dar în situația aceea cel mai important lucru era în fața noastră, iar comunicarea părea de la sine înțeleasă. Ulterior, când devenim și noi importanți pentru noi, trebuie să ne adaptăm la această schimbare de poziție și să ne readaptăm stilul de comunicare. Trebuie să întelegem că în relație primim ceea ce dăm, așa că nu este indicat să ne purtăm ca niște copii care vrem mașinuța vecinului și am face orice pentru asta, când putem să muncim pentru a o obține”, menționează psihoterapeutul pentru Gândul. 

Singurătatea în doi

Indiferența celui cu care am împărțit bune și rele poate fi de departe unul cele mai dureroase lucruri cu care ne putem confrunta: „Indiferența o leg de singurătatea în doi și de faptul că undeva nu mai există acea comunicare, nu mai există grija aceea reciprocă, cei doi nu mai comunică emoții, sentimente, ci doar responsabilități. Cele două persoane uită să se simtă bine împreună și apare tendința firească de a găsi alte surse de stare de bine, pentru că luăm lucrurile prea natural, nu ne întrebăm ce putem face, ci ne reorientăm, iar viața de cuplu se transformă într-o cameră în care nu am mai intrat de ani, se așterne praful, pare ca și cum nu ar fi locuită etc. Experiența de cuplu ne arată că avem o evoluție oscilantă și că e bine să nu fim în același punct, în timp ce un partener este într-o evoluție descendendentă, eu, care sunt într-o evoluție ascendentă, trebuie să încerc să îl trag după mine și invers. Fiecare dintre noi se poate simți distras de alte lucruri din multitudinea aspectelor pe care le cuprinde viața noastră, dar, la un moment dat, ne putem trage reciproc spre ceea ce înseamnă relația noastră și lucrul acesta ne poate aduce multe beneficii”. Lucrurile pot sta cu totul altfel când nu există reciprocitate. „Sunt foarte multe relații care nu încep echitabil, nu există acel dans, acel drum către celălalt din partea ambilor parteneri, fiind doar unul mai dominant sau constant în acest mers. De obicei, când se întâmplă ca și acela să obosească și să se așeze jos, nu mai este cine să miște, cei care ajung într-un moment de oboseală sunt surprinși de protestele sau de reacția partenerului, de multe ori catalogată ca fiind infantilă, care se supără că nu mai primește ceea ce primea. Noi vorbim de educație, dar uităm că avem nevoie de educație în relația de cuplu, de o conștientizare a nevoilor, a dinamicii relației, de ceea ce trebuie să facem unul față de celălalt, astfel încât relația să se mențină vie, pentru că ea nu se menține așa din inerție sau datorită rutinei, pentru că stăm împreună, pentru că vin în fiecare zi acasă. Aceștia nu sunt indicatori. În momentul în care adormim din punct de vedere sexual, înseamnă că ne-am pierdut din lipsă de priorități sau din vizor propria persoană și ne refugiem în alte roluri pe care le prespune viața noastră. Rolul de femeie sau de bărbat îl punem undeva la păstrare, pentru că nu mai este timp de prostii, cum îmi spunea cineva”, declară sexologul pentru Gândul.

Deși inevitabile într-un cuplu, reproșurile pot să distrugă tot ce am construit împreună. Cuvintele zboară, dar lasă urme adânci. „În măsura în care tu aduci critici în mod constant partenerului, dar nu punctezi și calitățile pe care le apreciezi, reproșurile sunt contraproductive. Femeile au meteahna de a face reproșuri fără să dea soluții, nu poți să spui că ceva este greșit, dar să nu spui cum este corect. Dacă nu duci comunicarea până la capăt, nu trebuie să te superi că celălalt este rău intenționat, pentru că nu e așa, el încearcă. Dacă îi tot reproșezi, cum te mai poate lua în brațe, cum mai poate vedea luminița de la capătul tunelului, când tu nu îi aprinzi lumânarea”, punctează psihoterapeutul și sexologul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Teama de a fi părăsit

Când lucrurile meg prost aducem în viața noastră persoanele din trecut, le strecurăm tiptil în viața noastră, într-un colț al sufletului, uneori chiar și în dormitor, și începem să facem comparații. „Persoanele care aduc trecutul în prezent sunt cele care nu trăiesc prezentul.Trebuie să ne gândim ce facem în prezentul nostru și cum trăim acel prezent. Asta apare și datorită nemulțumirilor. Nu ne adaptăm nevoile la posibilități, din cauza asta aducem în mintea noastra și în relație un model sau o confirmare. Dacă aducem fostele relații din trecut în prezent, nu știm ce vrem. Trecem din relație în relație și avem impresia că ce am pierdut era mai important decât ce am câștigat. Atunci e necesar să ne facem o analiză personală și să încercăm să ne rezolvăm problema, pentru că ea nu ține de cuplu”, spune sexologul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Despărțirea rămâne pentru mulți dintre noi o traumă, ne e greu să acceptăm că ni s-a întâmplat nouă, ne simțim debusolați, doborâți. „Multe persoane o resimt ca pe un eșec, indiferent care au fost motivele care au pus bazele acelei relații. Când începi o căsnicie, proiectezi în acea relație o groază de lucruri. Sunt unele persoane care încep să gândească în termeni de noi, pierzând tipul de gândire eu, iar atunci, în acel context al divorțului sau al separării, au nevoie să se regăsească pe sine, să gândească individual, există și sentimentul trădării, al așteptărilor nesatisfăcute, nu este o experiență ușoară, e asociată sentimentului de pierdere, e ca un deces, unde treci prin faza de negare, de furie, de depresie, este nevoie să îți înțelegi toate stările și să ți le respecți. Suntem mulți care refuzăm să mergem înainte, să învățăm din lucrurile mai puțin plăcute care ni se întâmplă, ne gândim sufocant de mult la ce ni s-a întâmplat. Apar întrebări de genul: De ce mie?, De ce asta, De ce el? Sunt persoane care consideră că problema respectivă este cel mai groaznic lucru pe care l-ar fi putut trăi, iar asta îi determină să nu mai vadă dincolo un posibil viitor. Divorțul și separarea sunt experiențe de viață, asemenea morții, nașterii, nunții și este nevoie să le asimilăm ca o posibilitate a vieții noastre, nu sunt de dorit, dar nu trebuie să rămână drept cel mai groazic lucru care ni s-a întâmplat. Mulți dintre noi avem o fugă intensă de noi înșine, ne ascundem în casa partenerului, iar în momentul în care apare această ruptură ne simțim rupți în jumătate, dar toate aceste trăiri, pe cât de reale par, pe atât de subiective sunt și pot fi depășite. Teama de singurătate ne face să nu ne acordăm acea pauză după o relație și să ne arucăm imediat într-o alta, când de fapt ar trebui să ne oferim acel confort emoțional nouă înșine, nu printr-o căpușare a unei alte relații, a unei alte persoane, lucrul ăsta este un indicator al gradului de autonomie, al felului în care ne percepem ca identitate”, precizează psihoterapeutul pentru Gândul.

Iubirea ne dă forța de a depăși orice obstacol, dar diferă de momentul din viață în care o putem experimenta. „E iubirea de la 20 de ani, de la 30 de ani, iubirea de la 40 de ani. Am dat și peste persoane care s-au îndrăgostit la 60 de ani și este interesant să observi că în mare parte nu diferă foarte mult, exuberanța și trăirile erau ca la 30 de ani. Viața poate să fie destul de interesantă, putem să avem o unică iubire, dar poți accepta că poți să iubești și de mai multe ori”, mărturisește psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.