Prima pagină » Cu Gândul La Fericire » Cu fericirea la psiholog. De ce le e frică românilor de terapia de cuplu. „De multe ori, e mult mai simplu să ne păcălim singuri că lucrurile merg bine”

Cu fericirea la psiholog. De ce le e frică românilor de terapia de cuplu. „De multe ori, e mult mai simplu să ne păcălim singuri că lucrurile merg bine”

Momentul în care Rusia a atacat cu o rachetă INTERCONTINENTALĂ...

Radu Oprea: Au fost identificate programele de finanţare...

Schimbare de proporții istorice la PREZIDENȚIALE...

100 milioane lei pentru programul START UP NATION/...

Cristina Andrei

Publicat: 27/02/2019, 23:24

Preconcepțiile și confuziile legate de termenii de „psiholog”, „psihiatru” și „psihoterapeut” sunt și acum foarte prezente în societatea autohtonă și în mentalul colectiv. Românii nu sunt încă foarte deschiși la ideea de terapie de cuplu. O spune psihologul clinician Camelia Dumitru, de la clinica The Mind, un specialist care, de-a lungul timpului, a salvat multe căsnicii și a vindecat multe traume. Unii se rușinează de problemele pe care le întâmpină în relație, alții, pur și simplu, nu au luciditatea să accepte că sunt nefericiți.

„A intra în terapie este un act de curaj, presupune a-ți mobiliza voința, a merge în fața unui străin și a-ți expune cele mai intime probleme. De multe ori, e mult mai simplu să ne autoiluzionăm, să ne păcălim singuri că lucrurile merg bine, inclusiv în cuplu. În plus, terapia de cuplu înseamnă că ești pus într-un context în care, într-un fel, ești forțat să renunți la toate ideile sau etichetele pe care le ai despre cealaltă persoană. Ești forțat să-l vezi în realitate așa cum este. Nu e întotdeauna confortabil”, spune Camelia Dumitru.

„Nu mai suntem bine împreună. Ajutați-ne!”

Aceasta este masca sub care se ascunde, de cele mai multe ori, nevoia disperată de salvare, gâtuită de jenă și de teama de ridicol. Într-o viață întreagă lucrurile se modifică rapid, interesele și planurile de viitor suferă schimbări uneori greu de digerat, iar motivele care atentează la armonia unui cuplu sunt extrem de greu de epuizat.

Care dintre parteneri apelează, mai întâi la ședințele de terapie? Inerția sugerează că femeile sunt, în general, mai preocupate de ceea ce se întâmplă în relația lor, dispuse să facă mai multe sacrificii și să încerce orice pentru a-și salva fericirea. Psihoterapeutul vorbește, însă, despre această inițiativă ca despre o chestiune care nu are nicio legătură cu sexul partenerului, ci, mai degrabă, cu gradul de interes pe care îl are acesta în a rezolva toate frustrările acumulate de-a lungul timpului.

„Știu că opinia generală este că femeile fac primul pas. Însă la noi în clinică nu cred că se verifică acest lucru. Ambii parteneri solicită ajutorul nostru. De obicei, aș spune că sună partenerul care este mai implicat, care are nevoie mai mare de clarificare, partenerul care are speranțe că lucrurile se pot schimba”, detaliază Camelia Dumitru.

Banii ocupă astăzi un loc foarte important în țelurile unei persoane, iar atunci când obținerea lor trece mai presus de înțelegerea cu cei din jur, apare deja o problemă serioasă. Lipsurile financiare, dezechilibrul dintre viața profesională și cea personală sau rutina sunt punctele fierbinți de pe harta neînțelegerilor între parteneri. O altă conjunctură delicată este și apariția unui nou membru al familiei, un copil, care antrenează foarte mult stres. Atunci când presiunea se simte în aer, orice pas greșit poate fi sancționat cu asprime. Micile imperfecțiuni care la început păreau de-a dreptul adorabile se pot transforma în cauzele unui scandal-monstru. La fel și pretextele banale, de tipul „de ce ai pus paharul pe masă și nu l-ai pus pe dulap?”.

Camelia Dumitru subliniază că „dincolo de toate aceste motive, se întâlnește un cumul de factori: de la lipsa de comunicare reală, subliniez, reală, între parteneri, de la rutină, care intervine și care ne tocește afectiv în relația cu ceilalți, la așteptări exagerate pe care le avem de la partenerul nostru. De multe ori tindem să vedem în partener și un partener sexual, și cel mai bun prieten, și un confident, și un partener în hobby-uri, adică vrem de la o persoană extrem de multe lucruri”.

„Să învățăm să ne asigurăm fericirea din mici bucurii cotidiene”

Pe Glob există, probabil, șapte miliarde de definiții ale fericirii, câte una pentru fiecare pământean. Această diversitate face cu atât mai mare efortul de a găsi două fraze care să se completeze și care să ajungă, într-un final la formarea armoniei, după cum subliniază și specialiștii. Totuși, în linii mari, există câteva eforturi pe care oamenii pot să le ducă la bun sfârșit și care, până la urmă, nu ar face decât să le îmbunătățească relațiile cu cei din jur. Prima recomandare ar fi renunțarea la așteptările nerealiste.

„Foarte mulți dintre noi au așteptarea ca, într-o relație de cuplu de durată să simtă aceiași fluturi în stomac pe care i-au simțit la primele întâlniri. Ei bine, asta nu se poate. Iubirea romantică se transformă, încet, încet, în atașament, și asta nu e ceva rău. Atașamentul nu e cu nimic mai prejos decât iubirea romantică. Atașamentul e un sentiment puternic, e valoros, e stabil.

În ultimul rând, aș menționa partea de a ne permite să fim vulnerabili, adică a ne dezvălui emoțiile, gândurile, trăirile în fața celuilalt și a comunica prin îngăduință și respect. Iar, ca un ingredient minune, eu aș spune că e simțul umorului. Ajută întotdeauna!”, punctează Cameila Dumitru.

Ca un sinonim al terapiei de cuplu, specialistul vorbește despre „travaliu”, un proces de durată, nu întotdeauna confortabil, dar în urma căruia relația renaște, iar partenerii se redescoperă și, mai ales, găsesc cele mai discrete nuanțe ale fericirii în doi. Metodele nu sunt general valabile, ele diferă de la pacient la pacient, dar, oricum ar fi, psihoterapeutul vorbește despre o dimensiune „planificată” a fericirii, un obiectiv spre care trebuie să ne îndreptăm cu luciditate, fiind permanent conectați cu nevoile noastre.

„Fericirea nu este un obiect, fericirea nu o găsim. Toate cercetările din domeniul fericirii sau well-being-ului, cum spun psihoterapeuții, arată că fericirea se creează, se construiește, și asta se întâmplă într-un mod foarte asumat, cu luciditate, cu răbdare, cu încercări nereușite și încercări din nou. (…) Numai când fac asta pot să-mi planific fericirea, pot să-mi ating obiectivul de a fi fericit. În rest, dacă nu am această luciditate, mi se pot întâmpla evenimente fericite, dar ele sunt pur hazard, se pot întâmpla sau nu se pot întâmpla. Ideea este să învățăm să ne asigurăm fericirea din mici bucurii cotidiene, zi de zi”, îndeamnă Camelia Dumitru, cu zâmbetul persoanei care chiar pune în aplicare sfaturile pe care le dă pacienților săi.

Pe de altă parte, o relație de cuplu care să meargă până la identificarea totală a unuia dintre parteneri cu celălalt nu este tocmai cea mai sănătoasă. Oamenii au nevoie de intimitate, de propriul spațiu pe care să-l gestioneze după bunul plac, iar un cuplu nu înseamnă că celălalt trebuie neapărat „să respire doar același aer pe care îl respir eu”. O astfel de atitudine este greșită, erodează individualitatea și unicitatea celor doi și determină ancorarea în rutină. Partenerii au nevoie de experiențe noi, de explorarea propriilor interese, pentru că doar în acest mod pot să vină cu ceva nou, să se întoarcă la celălalt „îmbogățit”.

Cât de mult contează banii în ecuația fericirii?

Bucuria finală este doar fața ideală a psihoterapiei. Dincolo de armonie și vindecări, există cazuri în care, independent de priceperea specialistului, rămân probleme extrem de grave despre care oamenii nu învață cum să le depășească, ci, mai degrabă, cum să își desfășoare viața cu ele. Cele mai dure sunt acelea în care neînțelegerile din cuplu sunt date de suferința sau boala unui dintre parteneri. Stresul, durerea, și traumele provocate pot fi, totuși, „vindecate” cu ajutorul unui psihoterapeut.

Despre șocul pe care îl cauzează boala, Camelia Dumitru spune că el poate fi atenuat prin toleranță. „Am fost acolo pentru ei, alături de ei în suferință, am avut răbdare și i-am acceptat. Atunci când ai o suferință de tipul acesta și ești văzut de cineva, ești văzut cu toată umanitatea ta și persoana respectivă are răbdare cu tine și te acceptă, ai șanse mai mari la vindecare.”

Își amintește, însă, și de cazuri care i-au apăsat greu pe umeri, care i-au provocat ei înseși frustrare și senzația de nepuțință și regret: „acestea sunt situațiile în care ceea ce se întâmplă este un context de viață care nu poate fi modificat. Mă gândesc aici fie la cazurile de boli terminale, iar acolo e ceva ce nu poți modifica, poți modifica doar calitatea vieții individului respectiv. Acolo intervine o frustrare din partea mea, pentru că mi-aș dori să pot face mai mult”.

Înțelepciunea populară spune că „banii nu aduc fericirea”, iar teoriile specialiștilor tind să fie de acord cu această afirmație. De altfel, factorii pe care îi au în comun toți oamenii fericiți nu au niciun fel de legătură cu grosimea portofelului, dimpotrivă. Armonia cu semenii, mulțumirea de sine, altruismul și o slujbă care să aducă satisfacții sunt ingredientele care dau o fericire aproape de perfecțiune.

„Un alt element este să fii generos și să fii implicat în comunitate. Pentru că noi, oamenii, avem această nevoie fundamentală de a avea o contribuție, de a simți că ceea ce facem are sens. Ei bine, atunci când ești generos și ești implicat, într-un fel sau altul, în comunitate, îți aduci contribuția, și asta îți crește nivelul de fericire”, încheie Camelia Dumitru.