AG Weinberger, Mr. Blues al României, singurul artist român nominalizat la 7 categorii ale premiilor Grammy, prezent 6 luni consecutiv în top 50 Blues/Rock al Roots Music Report
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
Promotor al blues-ului american în România, chitarist, cântăreț, producător și realizator de emisiuni radio, AG Weinberger a făcut trecerea de la rock la blues la mijlocul anilor `80. Născut la Oradea, în 1965 – pe 30 august -, Weinberger se caracterizează ca fiind ”unic și irepetabil”, un evreu ungur și român pornit pe un drum propriu care ”nu a fost pavat” de generațiile mai vechi.
A înființat prima formație de blues din România, Transylvanian Blues Community – alături de Harry Tavitian (pian), Corneliu Stroe (baterie) și Cătălin Rotaru (chitară bas) – și, în ciuda restricțiilor impuse de regimul comunist, a reușit să umple sălile de concerte în timpul unor turnee care păreau aproape imposibile în acea vreme.
Pentru AG Weinberger, Revoluția din Decembrie `89 a însemnat și ”ușa deschisă” către Vest și către un contact direct cu mari muzicieni ai lumii. A fost invitat în turnee în Germania, Elveția, Israel, Turcia sau Ungaria – acolo unde, în 1992, a cântat în deschiderea concertului susținut de chitaristul Al Di Meola (n.red. – chitarist de jazz, jazz-rock, jazz-fusion american, de origine italiană, unul dintre marii tehnicieni ai chitarei).
BB King: ”AG Weinberger este un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”
Orădeanul AG Weinberger își spune ”multiplu minoritar” – „evreu ungur și român” –, iar în 2016 a trecut pragul celor 30 de ani de carieră. Chitarist, vocalist, producător, realizator de emisiuni radio şi producător de albume, AG Weinberger este recunoscut în România pentru activitatea sa neobosită în promovarea muzicii blues.
În 1996, AG Weinberger ajunge pentru prima oară în SUA, la Memphis, Tennessee, dorind să ia contact cu industria americană de blues. Apoi, în 1997, AG cântă în Piaţa Universităţii, cu ocazia vizitei preşedintelui SUA, Bill Clinton, primind un mesaj de mulţumire semnat personal de președintele american.
Anul următor îl găseşte, din nou, în ”templul muzical” Memphis, la Festivalul BLUESTOCK, fiind – potrivit rfi.ro – singurul artist nonamerican acceptat să participe la celebra manifestare.
Apoi, în mai 2000, alege ”exilul cultural în Statele Unite” și, timp de patru ani, munceşte cu asiduitate în domeniul muzical de peste ocean. Iar rezultatele nu au întîrziat să apară, fiindcă Weinberger reușește să demonstreze că un chitarist din România poate reuşi acolo unde a reuşit celebrul bluesman intrat deja în istorie, B. B. King. De altfel, acesta a fost impresionat de tot ceea ce transmite AG Weinberger atunci când se află pe scenă – și nu numai – considerând că artistul român ”este un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”.
AG a ”bătut” cluburile din Chicago, a ajuns în New York, a concertat în cluburi celebre precum Decade, Bitter End sau Red Lion, a fost și rămâne un ”om al turneelor” – doar în SUA a parcurs aproape 30 de mii de mile.
”Numărul chitarelor încă nu îi face pe deţinătorii acestora colegi cu mine. Foarte mulţi pun mâna pe instrument, se iubesc în faţa oglinzii, au clipuri video şi „like-uri”. Dar dacă îi întrebi dacă ştiu să intoneze o coardă perfectă sau aud terţa mare vei avea o surpriză”, spunea AG Weinberger în 2016.
Albumul „Nashville Calling” l-a propulsat în atenţia juriului de nominalizări pentru Premiile Grammy
AG Weinberger a spus, de fiecare dată, lucrurilor pe nume. Consideră că există ”în breaslă” personaje – ”diletanți neaveniți” – care, pur și simplu, cântă fiind motivați de cu totul altceva, nu de spiritul artistic care ar trebui să primeze.
AG nu se ferește de ”cuvintele tari”, iar unul dintre principiile sale de viață este acela că nu poți urca pe o scenă dacă nu ai un ”bagaj cultural”.
”… breasla asta este plină de diletanți neaveniți care fac asta din alte motivații. Vin de la formații de nuntă sau formații care cântă în cârciumi și au pretenția scenei. Scena nu este o democrație, ea este o inițiere. Scena este un loc sacru, nu este accesibilă tuturor. Trebuie să ai un anumit bagaj cultural. Trebuie să citești niște cărți ca să urci pe scenă. Nu poți să fii la un festival de blues, să zicem, spunând: „Nu putem începe mai devreme? Am o nuntă la 30 km și trebuie să fiu prezent.” Au americanii o vorbă pentru asta: it’s lame. E jenant. Este un antagonism etic. Nu poți servi doi maeștri: ori ești artist de scenă și afiș, ori ești prestator de servicii culturale”, spunea AG Weinberger într-un interviu din 2018.
Pentru albumul ”Nashville Calling” – apărut în 2006 -, AG Weinberger a fost selectat pentru nominalizare la 7 categorii ale Premiilor Grammy, fiind singurul artist de blues şi jazz din România care a atins un astfel de prag artistic.
Top 50 Blues/Rock al Roots Music Report, timp de 6 luni, și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler
Câștigător al categoriei ”Albumul anului” în cadrul Galei Premiilor de Jazz – Premiile Muzza 2019, albumul ”ReBorn” al lui AG Weinberger a înregistrat un alt record – s-a menținut 6 luni în Top 50 Blues/Rock al Roots Music Report. Acest top este considerat cel mai important top muzical independent la nivel mondial.
”ReBorn” a însumat, practic, ”un ansamblu de caracteristici și discursuri muzicale” care permit ascultătorilor accesul în ceea ce poate fi numit, fără teama de a greși, ”lumea unică a artistului”.
AG a atins, prin acest album de excepție, ”o stare de maturitate și relaxare, absolut necesară pentru a-și asigura continuitatea prezenței sale în rândul celor de nivel internațional. Muzici noi, livrare excelentă, producție de talie mondială. Cele 12 piese depăsesc cu mult obișnuitele clișee ale genului blues, iar armoniile și ritmurile neobișnuite conferă prospețime limbajului mixt muzical. Pe albumul ”ReBorn” putem asculta de la shuffle până la big easy second line, de la pop blues până la baladă country sau jazz”, s-a specificat într-un comunicat al reprezentanților artistului.
În anul 2011 – la propunerea Ministerului Culturii -, bluesmanul AG Weinberger a fost decorat de președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Ordinul i-a fost oferit”în semn de apreciere pentru cariera muzicală deosebita și pentru eforturile constante de a descoperi și de a promova noi talente”.
Am lăsat o moștenire demnă și activă… dar după cum evoluează micul joc al orgoliilor și al impostorismului observ că răsar pricepuți la toate… așa că nu mă prea interesează și mă văd obligat să mă disociez… Public, în schimb, da… există, e curios și susținător… prin ei se vede că eforturile mele nu au fost în zadar…
AG Weinberger, extras dintr-un interviu oferit România Rock