Prima pagină » Cu Gândul la România » Alexandra Nechita, ”Micuța Picasso”, care a cucerit America cu picturile sale: „Într-o zi o să am un atelier și în București”

Alexandra Nechita, ”Micuța Picasso”, care a cucerit America cu picturile sale: „Într-o zi o să am un atelier și în București”

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

O cheamă Alexandra Nechita, însă e cunoscută în întreaga lume drept „micuţa Picasso”. Când avea doar opt ani, copilul Alexandra Nechita uimea cu talentul său artistic întreg mapamondul, iar lucrările sale erau deja expuse la Biblioteca Municipală din Los Angeles, în 1993. Lucrările ei au fost comparate încă de atunci cu cele ale lui Picasso și Matisse.

Alexandra Nechita s-a născut la 27 august 1985, la Vaslui. A început să deseneze la vârsta de doi ani, iar la şapte ani deja picta pe pânză, în ulei şi acrilic. Plecată din ţară când avea mai puţin de doi ani, s-a stabilit, împreună cu părinţii, în SUA. Prima ei expoziţie a avut loc într-o sală special amenajată, în Los Angeles, când avea opt ani, potrivit site-ului www.alexandranechita.com.

Tablourile „Micuței Picasso” se regăsesc în sute de muzee importante din lume, printre care colecția de artă a Vaticanului, cea mai scumpă pictură fiind vândută cu 400.000 de dolari.

Inspirația mea vine din locuri personale și momente intime, tocmai de aceea nu avea sens să-mi pun studioul undeva departe de casă, de familie, pentru că de aici pornește toată povestea mea. Studioul meu e locul meu favorit în care pot să fiu, nu există un loc în care să mă regăsesc mai mult. Mi-aș dori să am un studio și în România. Eu mă simt atât de confortabil, atât de eu când sunt în România încât ar fi ciudat dacă nu aș avea impulsul acesta să creez acolo, povestea tânara artistă într-un interviu pentru Antena 3.

Anul trecut, într-o discuţie cu jurnalistul Marius Tucă, la Marius Tucă Show, Micutza Picasso mărturisea că unul dintre visele sale: ”într-o zi o să am un atelier şi în Bucureşti… într-o bună zi”, a spus artista.

Pasiunea primelor lucrări pe sticlă

”Am început să lucrez în sticlă cu mai mulţi ani în urmă. Mi s-a părut că e o traducere bună a ideilor mele. Îmi plac foarte mult lucrările lui Ioan Nemţoi. Ne-am întâlnit acum câţiva ani şi acum, în zilele următoare, voi ajunge şi la atelierul său”, a explicat artista la Marius Tucă Show.

La doar 11 ani, Alexandra dădea deja interviuri pentru Oprah. Era anul 1996. „Nici măcar nu știam cine e Picasso. Doar făceam ce-mi plăcea mie și am început să pictez în acest fel pentru că voiam să fiu diferită, spune tânăra pe atunci.

Tablourile au început să se vândă pe sume colosale de 50.000-100.000 de dolari, ajungându-se chiar la suma de 400.000 de dolari pentru o singură lucrare!

Lucrările se regăsesc în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități precum Oprah Winfrey, Calvin Klein, Whoppi Goldberg sau David Letterman.

În 2000, pictorița a fost selectată de ONU pentru a conduce un proiect în domeniul artei care s-a derulat în peste 100 de țări.

În 2016, în cadrul unui interviu la  ”The Oprah Winfrey Show”, mărturisea că pasiunea ei pentru artă a făcut să fie adesea exclusă din lumea copiilor de vârsta ei. „Dacă am făcut sacrificii? Dacă am făcut alegeri clare și am pus întotdeauna cariera înaintea unui joc de fotbal, a unei seri de dans sau a unei petreceri aniversare? Absolut! Dacă regret asta? Nu!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?