Cornel Micu, puștiul din Ghindici decorat de regina Marii Britanii pentru rezultate excepționale la învățătură
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
Cornel Micu, acum în vârstă de 21 de ani, a primit, anul trecut, chiar din mâna reginei Regatului Unit al Marii Britanii, medalia de aur după ce a obţinut cele mai bune rezultate în perioada studiilor, la KES Academy Sixth Form.
Românul este originar din Oltenia, mai exact din comuna doljeană Ghidici. Potrivit presei locale din Craiova, puștiul a plecat din țară împreună cu părinții săi, care, inițial, s-au stabilit în Italia. Ulterior, Cornel Micu a ajuns alături de părinții săi în Marea Britanie și cu toate că nu era obișnuit cu sistemul de învățământ din această țară, care nu seamănă, din punct de vedere al organizării, nici cu cel românesc și nici cu cel din Italia, a reușit, ca în cei doi ani petrecuți la KES Academy Sixth Form, să obțină cele mai mari note dintre toți elevii prestigioasei unități de învâțământ.
Ca urmare, Cornel a fost anunțat de conducerea școlii că, pentru rezultatele obţinute în cei doi ani, va fi premiat chiat de către regina Angliei, care îi va oferi, personal, medalia de aur, la Palatul Sandringham, reşedinţa de iarnă a familiei regale.
Premierea lui Cornel Micu cu medalia de aur de către regina Elisabeta a II-a a fost anunțată de presa din Anglia încă de la începutul anului, tânărul din județul Dolj fiind prezentat ca un student ce a impresionat repede staff-ul de la KES Academy Sixth Form (Academia Regele Edward al VII-a) din King’s Lynn.
Cornel Micu: „Nu mi-am făcut un discurs pentru că nu ştiam cum o să decurgă întâlnirea”
Conform presei craiovene, Cornel a studiat iniţial în Italia, până în clasa a X-a, iar apoi s-a mutat cu familia în Anglia, adaptându-se la un nou sistem educaţional.
„Am aflat în luna decembrie că voi fi premiat de Majestatea Sa şi am fost destul de emoţionat. Nu mi-am făcut un discurs pentru că nu ştiam cum o să decurgă întâlnirea. Momentul celor mai intense emoţii a fost când am intrat la regină.
Ne prezenta cineva şi dădeam mâna cu Majestatea Sa. În acele momente de prezentare am primit şi medalia. Mi-a fost înmânată chiar de Majestatea Sa, care a fost extrem de primitoare, şi prin felul de a fi şi cum a vorbit m-a făcut să fiu calm şi să mă bucur de acel moment.
Felul de a comunica al reginei era foarte încurajator, adică nu a fost doar să adreseze întrebări urmate de liniştea în care să dau un răspuns.
Era foarte apropiată, fără să mă facă să mă simt emoţionat. Discuţiile au fost conduse de Majestatea Sa şi au fost despre cum am ales materiile de studiu, apoi cum m-am mutat din România în Italia şi apoi în Anglia, dar şi ce planuri am pentru viitor.
Cred că întâlnirea a durat aproape 15 minute, dar nu pot spune exact, pentru că acolo pur şi simplu am pierdut noţiunea timpului“, a povestit tânărul pentru sursa citată.