CU GÂNDUL LA ROMÂNIA. Alina Șerban, prima regizoare de etnie romă din România, despre Ziua Internațională a Romilor: Avem o zi a mândriei noastre, pentru că discursul prevalent este cel al respingerii

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Pentru noile generații, Ziua Internaţională a Romilor vine ca să le spună că au potențial să facă tot ceea ce își doresc, că lumea este a lor, la fel și ca a altora. Este un statement al Alinei Șerban, a cărei muncă de actriță, regizoare și scriitoare de etnie romă a creat breșe în prejudecăți și a deschis culoare către o nouă înțelegere a traumelor istorice și a culturii etniei pe care și-a asumat-o muncind neîncetat pentru a o comunica pe scenă și pe marile ecrane. ”Poveștile au puterea de a vindeca”, spune Alina, care a adus în lumina reflectoarelor un subiect incomod și astăzi, acela al robiei romilor, în proiectele pe care le-a regizat – piesa de teatru „Marea ruşine” și scurt-metrajul ”Bilet de iertare”.

8 aprilie 1971. A fost primul an în care s-a celebrat Ziua Internaţională a Romilor. Este ziua în care, la nivel mondial, este celebrată cultura romilor şi sunt semnalate problemele cu care se confruntă etnia.

GÂNDUL.RO a discutat cu Alina Șerban, una dintre cele mai puternice voci de etnie romă din România din teatru și film. Alina este unul dintre oamenii care au pornit aproape complet de la zero. Însă puterea cu care a luptat să devină o voce pe scena unui teatru național din București, pe scene din Londra, New York, pe marile ecrane de la Cannes sau pe covorul roșu la Berlin, vine dintr-un epicentru al ființei sale în care și-a afirmat, căutat, învățat și comunicat neîncetat identitatea romă. Și nu a fost ușor.  Procesul asumării propriei identități nu se termină niciodată. Este un proces fluid, care nu poate fi cuantificabil, spune Alina.

„Lipsa unor condiții de ordin material sau afectiv, asumarea identității este influențată de personalitatea formată în perioada copilăriei. Locul în care te-ai născut, oamenii din jur, oportunitățile sau lipsa lor formează personalitatea unui om, ajută sau îngreunează asumarea unei identități, oricare ar fi – etnică, sexuală, religioasă. Pentru unii romi, este foarte greu de asumat cine sunt, în special cei mai vulnerabili, copiii și adolescenții, care nu au un sprijin foarte mare din partea statului în ceea ce privește politicile educaționale. Ar trebui să se simtă incluși în spațiul public: să se vorbească despre istorie în școli, să existe posibilitatea învățării limbii etnice. O parte dintre romi nu își afirmă identitatea față de cei din jur din cauza temerii de a fi respinși.” – Alina Șerban, actriță, regizoare și scriitoare de etnie romă

Alina s-a ghidat dintotdeauna de sfaturile primite de la cea mai dragă ființă: mama ei. Înarmată cu multe vise și propriile reguli, dar și cu vulnerabilități și dezamăgiri, Alina a demonstrat că atitudinea și mentalitatea de învingătoare au adus-o în lumina reflectoarelor.

Însă, nu premiile au fost cele care i-au atras interesul, deși de fiecare dată se bucură cu emoție, la recunoașterea pe plan internațional, ci a știut că trebuie să dăruiască celor din jur ceea ce ea a primit de la oamenii minunați pe care i-a cunoscut. Așa cum spune Alina, ”poveștile au puterea de a vindeca”, iar dorința ei este de a aduce în atenția spațiului public anumite părți, mai puțin cunoscute din istoria României, care s-au concretizat în primul sau proiect pe care l-a regizat ”Bilet de iertare”.

Despre primul proiect pe care l-a regizat, având calitatea de personaj principal și de producător, Alina Șerban a vorbit într-un interviu acordat publicației GÂNDUL.RO, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor.

GÂNDUL.RO: Ce reprezintă pentru tine Ziua Internatională a Romilor?

Alina Serban: Cred că este importantă pentru a atrage un semnal asupra existenței noastre. Deși existăm de atâția ani și am contribuit la istoria țărilor în care locuim, este o sărbătoare a culturii rome și a supravietuirii în fața sclaviei, Holocaustului, abuzurilor din comunism.

”Avem o zi a mândriei noastre, pentru că discursul prevalent este cel al respingerii”

Tocmai de aceea, cred în ”Gay Pride”, ”I am Black and I am proud”, pentru că ne dezvoltăm într-o lume în care oameni precum noi nu sunt prezenți în povești.

Pentru noile generații, 8 aprilie vine ca să le spună că au potențial să facă tot ceea ce își doresc, că lumea este a lor, la fel ca și a altora.

Alina Șerban a întâmpinat anumite evenimente marcante încă din copilărie. O fire creativă și pozitivă, Alina a reușit să își depășească condiția și să își îndeplinească un vis din copilărie: acela de a se afla pe scenă.

Deși nu i-a fost ușor să își asume identitatea în copilărie, Alina Șerban s-a descoperit pe sine însăși odată cu anumite experiențe din viața sa, cu interacțiunea cu persoane din diferite culturi, cât și cu dorința înrădăcinată de a se elibera de etichetele primite de-a lungul anilor.

GÂNDUL.RO: Ce povară a fost mai grea de dus: lipsa unor condiții de ordin material sau asumarea identității rome?

Alina Serban: Consider că amândouă se completează. Lipsa unor condiții, de ordin material sau afectiv, asumarea identității este influențată de personalitatea formată în perioada copilăriei. Locul în care te-ai născut, oamenii din jur, oportunitățile sau lipsa lor formează personalitatea unui om, ajută sau îngreunează asumarea unei identități, oricare ar fi – etnică, sexuală, religioasă-.

Pentru unii romi, este foarte greu de asumat cine sunt, în special cei mai vulnerabili, copiii și adolescenții, care nu au un sprijin foarte mare din partea statului în ceea ce privește politicile educaționale.

Ar trebui să se simtă incluși în spațiul public: să se vorbească despre istorie în școli, să existe posibilitatea învățării limbii romani.

O parte dintre romi nu își afirmă identitatea față de cei din jur din cauza temerii de a fi respinși.

GÂNDUL.RO: Cum ai reușit să îți asumi identitatea?

Alina Serban: Procesul asumării propriei identități nu se termină niciodată. Încă mă aflu în acel proces. Este un proces fluid, care nu poate fi cuantificabil.

Oamenii pe care i-am întâlnit și oportunitățile ivite m-au ajutat să evoluez ca persoană, să mă uit înlăuntrul meu și să înțeleg cine sunt.

În cei cinci ani petrecuți în Marea Britanie aș fi putut să încetez a fi de etnie romă, însă m-a surpins că cei din jur, proveniți din toate colțurile lumii, mă întrebau care este originea strămoșilor mei.

Eram surprinsă să primesc o întrebare atât de simplă într-un mod atât de complex. Mă gândeam că, la vremea respectivă, strămoșii mei își aveau originile în India, că au fost sclavi în România, cândva, că eu sunt urmașă de sclav, fie că îmi place sau nu.

Sunt mândră că sunt de etnie romă , pentru că opusul, cel al respingerii, este prevalent. De aceea, menționez că sunt romă , în mod public, pentru că reprezentarea este foarte importantă.

GÂNDUL.RO: Ce sfaturi primeai de la mama ta?

Alina Serban: Din lecțiile primite de la mama mea, o mare parte erau legate de respect și demnitate, pe care trebuie să mi-o acord mie ca să o pot cere altei persoane, însă nu pot cere mai mult sau mai puțin decât ceea ce îi ofer.

Încă învăț de la mama mea, amândouă învățăm una de la cealaltă. Mama rămâne pilonul central la care fug să îmi reîncarc bateriile pentru a-mi duce în continuare luptele.

Puterea mamei mele constă în alegerea de a fi un om bun, deși a trecut prin foarte multe greutăți.

GÂNDUL.RO: În urmă cu ceva timp, spuneai că nu te regăseai în ideile celor din jur, în perioada studiilor la UNATC. Consideri că lucrurile s-au schimbat?

Alina Serban: Tratamentul primit trebuie cuantificat din prisma pe care o aveam la acea vreme. Eram foarte vulnerabilă în perioada studiilor la UNATC și nu cred că îmi puteam găsi propria voce și unicitate. La vremea respectivă, a fi rom era greu de asumat.

Alina a urmat şi „Tisch School of the Arts” din cadrul New-York University. În paralel cu studiile, tânăra actriţă de etnie romă a jucat în peste 20 de spectacole de teatru în Marea Britanie şi în mai multe seriale de televiziune şi documentare, iar din 2015 a început să joace în scurt-metraje.

Alina Șerban: Atât în New York, cât și în Londra, eram o simplă fată. Nu mai simțeam nevoia să am o poziție defensivă față de cei din jur, ci o simplă studentă care avea nevoie să fructifice o altfel de experiență. În acea perioadă a vietii mele , m-am conectat cu oameni din toată lumea și de fiecare dată când o fac, mi se lărgesc ”lentilele” prin care pot să văd lumea. Această experiență m-a ajutat atât ca om, cât și ca artist.

Și în Marea Britanie există rasism, doar că în mediul școlar nu am regăsit aceleași provocări precum cele întâlnite în sistemul educațional românesc.

Mi-am identificat propria dilemă: îmi era mai bine, din punct de vedere psihic comparativ cu cea care eram la 19 ani, care nu avea nimic și era diferită de cei din jur.

”Am avut câteva ingrediente care mi-au dat un start mai bun în viață”

Alina Șerban: Să fii un copil rom, venit dintr-o familie care vorbește doar limba romani și care se străduiește la școală să vorbească limba română, părinții care nu știu să scrie și să citească, este foarte greu.

În cazul meu, eu am avut câteva ingrediente care mi-au dat un start mai bun în viață. În familia mea, părinții mei credeau în educație și au investit în acest lucru.

Cred că cu toții trebuie să ne dăm seama de niște privilegii care contează într-o proporție foarte mare.

În România, se accentuează foarte mult pe aparențe, să dăm bine. În societate este prezent un anumit tip de mentalitate: ”Dacă vrei, poți!”; ”Eu am muncit ca să fiu aici!”

Însă, la o minimă chestionare a propriului privilegiu, ne dăm seama că ”zarul destinului” a picat în diferite feluri, și nu doar dorințele contează. Oamenii trebuie ajutați, indiferent de etnie sau naționalitate.

Din punct de vedere istoric, noi romii, ocupăm locul din spate și nu avem acces egal la resurse. Dacă ne-am început drumul în această țară ca robi, conform istoricului Petre Petcut – ”Romi, sclavie și libertate în Țara Românească” – , mulți romi și-au început libertatea ”goi”, potrivit declarațiilor  autorităților de la vremea respectivă. Despăgubirile după sclavie nu au fost destinate sclavilor, ci proprietarilor – Biserica Ortodoxă (care a avut cei mai mulți sclavi) și boierii-.

Ambele categorii care generau sclavi, la vremea respectivă, au fost despăgubite pentru pierderea sclavilor.

Putem spune, astfel, că unii au pornit pe drumul vieții cu un minus.

Alina Șerban a început să cerceteze originea romilor și să proiecteze informațiile identificate într-o piesă de teatru, menită a fi adusă în atenția publicului.

Spectacolul ”Marea Rușine” marchează simultan primul proiect de teatru regizat de o femeie romă din România și prima piesă de teatru despre istoria robiei romilor și implicații sociale contemporane, având la bază cercetări istorice și sociale din domeniu.

”Sclavia romilor” și ”Bilet de iertarea”. Istoria sclaviei romilor povestită de prima regizoare de etnie romă, Alina Șerban

Alina Șerban: Pentru piesa de teatru ”Marea Rușine” eu m-am întors în România din Londra. Mi-am dorit foarte mult să studiez cauza discrepanței dintre cele două lumi, română-romă.

A trebuit să studiez originea romilor. Am aflat că în 1835 a început sclavia romilor pe teritoriul Țărilor Române, când Dan I dădea 40 de familii Mănăstirii Tismana. Mănăstirile prezente în sufletele oamenilor și astăzi au fost construite și de mâini rome. Desigur, dacă cunoaștem o singura poveste, aceea că romii sunt răi, ne e mai ușor să nu chestionăm și luăm ca atare acest adevăr.

Piesa mea de teatru se numește ”Marea Rușine” pentru că al doilea-lea punct de la Proclamația de la Islaz arată că ”mai mulți boieri, tineri și bătrâni s-au strâns pentru a spăla rușinea”.

M-am gândit că una dintre cele mai lungi perioade de sclavie ale lumii ar trebui să fie numită ”Marea Rușine”.

”Visul meu a fost să realizez un lung-metraj despre sclavie”

Alina Șerban: Neavând experientă în regia de film și lipsă de sprijin în crearea unui film istoric, mi-am propus să încep cu un scurt-metraj dintr-o poveste mai lungă, pe care, cândva, visez să o regizez.

Scurt-metrajul se numește ”Bilet de iertare”, este debutul meu în regie de film. Denumirea provine de la documentele de eliberare ale sclavilor.

Mă bucur că, deși este dificil să ne cunoaștem publicul și să interacționăm cu el în aceste vremuri, munca mea încearcă să înlăture necunostinta și ignoranța dintre noi toți. Începând cu 23 februarie, continuând în martie și pe 8 aprilie, organizez gratuit proiecții ale scurt-metrajului, urmate de discuțîi cu activiști și cercetători.

Am primit foarte multe mesaje de la oameni care mi-au spus că nu știau că a existat sclavia. Astfel, pe 8, 9, 10 aprilie voi organiza proiecții, urmate de discuții constructive cu Emil Mandanac, care îl joacă pe ”domnitorul Ghica”, Magda Matache, activistă romă și cadru universitar la Universitatea Harvard și istoricul rom Petre Petcut, a cărui documentare și muncă au fost extrem de valoroase, pentru că m-a ajutat și m-au însuflețit să pornesc pe acest drum, dar prin instrumentele mele.

Deși a fost foarte greu, mi-am asumat că scurt-metrajul ”Bilet de iertare” va fi o productie dificil de realizat. Am reușit nu numai să îl scriu și să îl produc, dar să și îl regizez. La finele zilei, proiecte precum ”Marea Rușine” sau ”Bilet de Iertare” nu îmi aparțin numai mie, ci întregii echipe, compuse din romi și neromi. Mi-am găsit foarte mulți ”aliați” neromi care și-au asumat inconfortabilul luptei pe care îl duc, iar în prezent pot spune că proiectul este rodul unei întregi echipe care a considerat că această poveste trebuie spusă.

Aș vrea să o menționez pe actrița Oana Stefanescu- ”boierioaica”-, în omagierea amintirii dânsei; mă doare foarte tare că ne-a părăsit în luna ianuarie a acestui an. Munca acesteia a fost o dovadă foarte mare de suroritate. Filmul continuă să spună povestea peste noi.

GÂNDUL.RO:  Cum poți descrie personajul pe care îl interpretezi? Ți-a fost greu sau ușor să intri în rol?

Alina Șerban: Sinceră să fiu, a fost o nebuloasă pentru că nu mi-am propus să joc eu. Aveam în minte o persoană mai în vârstă, am organizat diferite casting-uri. Găsisem, la un moment dat, o femeie, o taximetristă, însă a refuzat pentru că necesită să depună un efort foarte mare într-un timp foarte scurt. Echipa mi-a spus:  «Poți să îmbraci costumul!»

Până în acel moment, nu m-am gândit că eu trebuie să joc. Îmi aduc aminte că atunci când urmăream înfățișarea actorilor ce aveau să interpreteze rolurile din scurt-metraj, aceștia m-au îndemnat să mă îmbrac. În acel moment, mi-am dat seama din tăcereea lor că poate aveau dreptate, dar am fost ultima care avea să afle.

Am reușit să duc la capăt povestea cu ajutorul Adinei Istrate, cu care am legat o prietenie. I-am scris Adinei, care era stabilită în Marea Britanie, și a venit în țară pentru a fi regizorul secund al scurt-metrajului, la rugămințile mele.

M-am bucurat să împart cu ea stresul și frica atât de mare pe care o purtăm pe umeri. Datorită ei, am reușit să realizez un film istoric, să interpretez personajul și să îl și regizez.

Pentru mine a fost foarte important să nu prezint doar o lecție de istorie, ci și o poveste despre oameni și să ne putem imagina cum ar fi fost să ne aflăm în acea situație. Cu toții știm ce înseamnă iubirea față de aproape, tocmai de aceea am vrut să o înțelegem atât pe proprietară, cât și pe sclavă. Pentru mine a fost interesant de urmărit triunghiul dragostei de mame față de același băiat, din perspectiva mamei proprietare, dar și a mamei sclave.

Să ne imaginăm cât de mult au suferit, în sclavie, femeile cărora li se luau copiii pentru a fi vânduți în licitații. Mi-am dorit să vin mai aproape de niște oameni și să ne regăsim în acele povești. Cred că latura această umană ne lipsește.

GÂNDUL.RO: De unde îți găsești sursa de inspiratie?

Alina Serban: Pentru mine e important să spun povești care ne aduc mai aproape. Fiind subiectivă, ca orice alt om, poveștile fie înseamnă sau au însemnat ceva pentru mine, legate de experiențe personale, fie cred în puterea vindecatoare a unei povești.

Dacă ar trebui să vorbesc despre ”Ali” din Gipsy Queen nu aș fi crezut niciodată că ar trebui să mă transform într-o luptătoare , într-un timp atât de scurt.

Regizorul filmului, Huseyin Tabak, a spus că povestea arată greutățile prin care au trecut atât mama, cât  și surorile lui, ca emigranți în Germani, kurdo-turci. Din păcate, mama lui s-a stins din viață înainte cu câteva luni de începerea filmărilor. Știam că responsabilitatea va fi pe umerii mei.

GÂNDUL.RO: Cum e să trăieşti ca artist în plină pandemie?

Alina Serban: Sunt un artist independent. Nu știu ce se va întâmpla în următoarele trei luni. Îmi folosesc creativitatea și mă las ghidată de dorința de a spune o poveste pe care eu o consider importantă pentru societatea noastră.

În România este foarte greu să fii artist independent, mie îmi era deja greu să mă lupt pentru fiecare spațiu de repetitite, fiecare moment pentru a prelua microfonul – deși dintotdeauna m-am luptat – pentru că nu am fost niciodată un artist răsfățat.

Eu am nevoie de teatru și film, ele de mine, nu.

GÂNDUL.RO: Ce înseamnă România pentru tine?

Alina Şerban: România pentru mine înseamnă acasă, lucruri pe care le iubesc, dar care mă și frustrează.