Denisa Constantinescu, fata care a crescut la țară, ”ca în poveștile lui Ion Creangă”, iar astăzi este doctorand în Robotică și Inteligență Artificială

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Denisa Constantinescu are 29 de ani. Este doctorand în Robotică și Inteligență Artificială, asistent și cercetător la Universitatea din Malaga.

S-a născut în mediul rural, într-0 familie fără posibilități materiale, iar povestea sa de viață se putea ”frânge”, iremediabil, între clasa a VIII-a și a IX-a, atunci când lipsa banilor face ca mulți dintre copiii defavorizați ai României să nu poată urma liceul. Denisa a fost selectată de World Vision în programul „Vreau în clasa a IX-a”, fiind susținută financiar și prin consiliere pentru a nu ajunge în riscul de abandon școlar din cauza lipsei resurselor materiale.

”La început eram un elev mediocru, brânză bună în burduf de câine”

Denisa a reușit, încetul cu încetul, să construiască o punte solidă între o copilărie plină de dorințe care păreau irealizabile și prezentul în care activitatea sa științifică se desfășoară la superlativ.

Spune că a crescut la țară, ”ca în poveștile lui Ion Creangă”, iar munca rămânea punctul central al vieții sale simple. Mergea cu vacile la păscut, dimineața le mulgea, apoi pleca la școală și – după ce revenea acasă – muncea în grădina familiei. Recunoaște că, la vreme aceea, școala nu era o ”preocupare principală”, iar viața sa, în general, era chiar stresantă. Privind retrospectiv, Denisa recunoaște că a avut o copilărie dură, însă a reușit să le facă pe toate, și munca, și temele.

”La început eram un elev mediocru, îmi zicea învățătoarea „ești brânză bună în burduf de câine”, dar atâta puteam să fac atunci cu timpul pe care îl aveam. Când eram mai mică, lucrul la câmp se făcea cu sapa, dar în timp am văzut o evoluție, am schimbat sapa pe un plug, am cumpărat un cal și o căruță, după aceea am început să plătim pe cineva care să are cu tractorul și încet, încet am eliberat o cantitate mare de muncă pe automatizare să zicem. Asta mi-a eliberat și foarte mult timp”, povestește Denisa Constantinescu pentru edupedu.ro.

Momentul de cotitură din viața Denisei, cel care i-a schimbat optica și a purtat-o, apoi, pe un drum cu totul nesperat, a fost atunci când a început lecțiile de fizică și a luat decizia de  a participa la olimpiadă. ”Mediocritatea” s-a transformat într-o curiozitate acerbă, iar pregătirea intensă pentru un astfel de pas a avut ca rezultat locul întâi la olimpiadă, apoi locul patru la olimpiada națională.

”Prin clasa a VI-a, a VII-a, când am început eu lecțiile de Fizică, am avut timpul pe care să-l aloc educației și școlii. Pentru mine a fost un moment de cotitură atunci, profesoara de Fizică era foarte bună și pregătea elevi pentru olimpiade. A întrebat la un moment dat cine din clasă vrea să meargă la olimpiade și am ridicat mâna. Eram un elev mediocru, dar eram foarte curioasă și tot timpul voiam să fac lucruri noi și nu mi-am pus problema dacă pot să fac lucrul acesta, am zis „da, vreau să încerc”. Am intrat în echipa de elevi care se pregăteau pentru olimpiadă, m-am pregătit temeinic și am luat locul I, apoi m-am dus la națională, unde am luat locul IV”, își amintește Denisa Constantinescu.

O experiență care i-a deschis cu totul alte perspective: ”Am pus burta pe carte și am început să învăț pe rupte”

Astfel, Denisa Constantinescu a descoperit o cu totul altă perspectivă, aceea de a privi învățătura și ca pe o oportunitate. Viața ei de până atunci, de o simplitate dezarmantă, fusese una în care până și a pleca din localitatea natală părea un demers insurmontabil, iar lipsa banilor inducea resemnarea.

Denisa își amintește că părinții săi nu își permiteau să îi cumpere nici măcar un bloc de desen sau acuarele – ”fiindcă îmi plăcea să desenez”, însă a descoperit singură că împlinirea dorințelor nu se poate face decât printr-o muncă susținută.

”Eu până atunci nu ieșisem din localitate decât pe aproape și de fiecare dată când îmi mai doream și eu ceva cum ar fi un bloc de desen și acuarele, fiindcă îmi plăcea să desenez, răspunsul era nu, pentru că părinții nu își permiteau, așa că mă duceam și mai ajutam câte o vecină să vopsească un gard, să culeagă struguri, iar vecinii mă plăteau pentru munca asta, așa puteam cumpăra ce voiam, un caiet, un set de colorat, o carte. Mi-am dat seama că și prin învățătură am niște oportunități: să călătoresc, să cunosc oameni. Spre exemplu, în clasa a VI-a, la națională, am fost până în Sălaj, cel mai departe de casa mea până atunci, o experiență foarte diferită de ce știam în satul meu și am zis „asta e o nișă pe care trebuie să o exploatez mai mult”, așa că am pus burta pe carte și am început să învăț pe rupte”, povestește Denisa.

”Am vrut să mă fac designer vestimentar, profă de fizică, arhitect… M-am dus la Politehnică”

Drumul către Robotică și Asistență Artificială s-a construit încetul cu încetul, iar Denisa mărturisește că și-a dorit, mai întâi, să devină designer vestimentar – ”îmi plăcea să îmbrac păpuși” -, iar apoi, după ce a descoperit fizica, să predea această materie de la catedră. ”Am zis că mă fac profă de Fizică, iar prima mea notă a fost 6!”, spune doctorandul de astăzi.

Denisa Constantinescu a reușit să facă liceul cu ajutorul burselor și tot atunci a ajuns pentru prima dată în Spania. În clasa a XI-a a petrecut o lună de zile acolo, în cadrul unui program educațional, observând și diferențele dintre cele două sisteme de educație.

În clasa a XI-a, atunci când se pregătea pentru facultate, nu luase încă o decizie, dar cocheta cu ideea de a deveni arhitect.

”Mi-am dat seama că Arhitectura este cea mai scumpă pentru că trebuie să plătești machete, meditații, iar eu făceam liceul de matematică și informatică și nu aveam materii de desen tehnic, iar ai mei nu aveau bani. Mi-am dat seama că o să-mi fie foarte greu financiar, așa că am schimbat și m-am dus la Politehnică, la Automatică și Calculatoare în București. A fost o alegere care a combinat multe lucruri care-mi plac: matematică, fizică, programare, domenii de viitor. În plus, la mine tema banilor a fost importantă pentru că ai mei nu au venituri și întotdeauna m-am susținut în școală cu burse, ajutoare sociale”, își amintește Denisa Constantinescu.

Bursă de 3 luni la NUCAR Lab: ”Vreau să-i ajut, să-i inspir și pe alții să caute și să cerceteze”

Denisa a descoperit plăcerea de preda în timpul facultății, iar acum dorește ”să le deschidă ochii și altor tineri”. Predă un curs special de programare pentru fete, după ce – atunci când era studentă – a observat, cu surprindere, că este singura fată dintr-o grupă de 60 de studenți în Spania, în acest domeniu.

”Îmi place foarte mult cercetarea și să predau. Pentru mine educația e un pilon al vieții mele, eu vreau să învăț, să cresc și să descopăr lucruri noi tot timpul, sunt foarte curioasă și constant realizez că nu știu multe, așa că vreau să învăț. Observ asta și la oamenii din jur și vreau să-i ajut, să-i inspir și pe alții să caute și să cerceteze”, mai spune Denisa.

În 2018, Denisa Constantinescu a primit o bursă de 3 luni la NUCAR Lab (Northeastern University Computer Architecture Research Laboratory) în Boston, Statele Unite, acolo unde a lucrat la dezvoltarea unei soluții de navigare pentru conducerea autonomă a robotului HSR în spații aglomerate.