Mircea Cărtărescu, printre cei cinci finaliști la Nobelul pentru literatură: „Eminescu a fost obsesia vieții mele”

Dacă ar câştiga Premiul Nobel pentru Literatură, Mircea Cărtărescu ar deveni cel de-al doilea român laureat al premiului după ce, în 2009, scriitoarea Herta Muller, stabilită în Germania, a primit celebra distincţie “pentru concentraţia poeziei şi francheţea prozei cu care descrie viaţa celor dezrădăcinaţi”.

Enrique Redel, de la Editorial Impedimenta, spune că Academia Suedeză a reţinut drept candidaţi principali anul acesta cinci nume, printre care şi cel al lui Mircea Cărtărescu. Editorul oferă drept argumente succesul celor mai recente traduceri ale lui Cărtărescu, „Solenoid”, apărută în Franţa, şi „El cuerpo”, în Spania.

„Îmi mintea mea era doar să scriu”

În urmă cu mulți ani, scriitorul Mircea Cărtărescu, într-un interviu acordat revistei “Formula As”, povestea că nu și-a dorit să devină scriitor, însă a fost mânat de un imbold: taina scrisului.

„Nu voiam să devin scriitor, dar îmi doream foarte mult să scriu. Încă de prin clasa a treia, a patra, începusem să citesc foarte mult. Aveam colecții de povestiri științifico-fantastice, pe care le cumpăram în fiecare săptămână de la chioșc. Și cărți de toate felurile. Familia mea nu era o familie de intelectuali, mama era țesătoare, tata lăcătuș. Aveam o mică bibliotecă foarte amestecată, una dintre cărți era despre Edison. Îmi mai amintesc și un manual de literatură de clasa a XI-a, din perioada proletcultistă. Mai târziu, adolescent fiind, nu fă­ceam nimic altceva în afară de a citi. Devenisem un ciudat, un fel de autist social. Nu mai aveam prie­teni, nu mai aveam legături cu lumea, ceilalți se ui­tau la mine ca la un misfit, cum zic englezii, un om care nu se simte bine în nicio împrejurare. Atunci chiar și eu eram puțin speriat să nu o iau razna. Dar apoi am făcut o armată atât de dură, că mi-a scos prostiile din cap și m-a pus cu picioarele pe pământ. Ei, și pentru că încetul cu încetul literatura devenea lumea mea adevărată, mai adevărată decât cea reală, am început foarte devreme să mă gândesc să și scriu, fără să-mi spună nimeni. Nu mă imaginam autor, nu voiam să scriu cărți, să public. În mintea mea era doar să scriu. Scrisul era o necesitate interioară”, povestea scriitorul Mircea Cărtărescu pentru Formula As.

Mircea Cărtărescu

„Eminescu a fost obsesia vieții mele”

Poetul, prozatorul, criticul literar şi  în același timp publicist, Mircea Cărtărescu a primit în 2017 Premiul Naţional de Poezie ‘Mihai Eminescu’ pentru Opera Omnia. Premiul a fost decernat, ca în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoşani. După înmânarea trofeului, scriitorul a spus că Eminescu a fost „obsesia” vieţii sale.

„Deşi nu mă numesc şi nu am fost numit niciodată un eminescolog, totuşi Eminescu a fost obsesia vieţii mele şi este în continuare obsesia vieţii mele şi eu cred că nu există un scriitor român care să fie atât de fascinat şi impregnat de Eminescu cum am fost eu întotdeauna„, a afirmat Cărtărescu, potrivit Agerpres.ro.

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai bine cotaţi scriitori români contemporani, a văzut lumina zilei pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A impresionat lumea literaturii românești, dar și pe cea internaționale, prin poezia şi prin proza sa, dovedindu-se a fi liderul ”generaţiei ’80”.

A semnat peste 25 de volume personale, proză și poezie, şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte  „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”. Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 23 de limbi. A publicat și memorii Jurnal I, 1990-1996, Jurnal II, 1997-2003,  Zen. Jurnal 2004-2010, dar și volume de poezie: „Faruri, vitrine, fotografii”, „Poeme de amor”, „Levantul- poem epic”.
50 de sonete de Mir

De-a lungul carierei sale, Mircea Cărtărescu a primit numeroase premii literare româneşti şi zece importante premii internaţionale: Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk în Elveția, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Novi Sad,  Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, Premiul pentru proză Observator cultural ex-aequo pentru romanele Solenoid și Trilogia Corso de Daniel Vighi, Premiul „Thomas Mann” pentru literatură,  Premio Formentor de las Letras.

Solidar cu România

Într-un interviu pentru Ziare.com, scriitorul povestea despre vremea de restriște din această perioadă a pandemiei. Deși spunea că statul și instituțiile lui sunt dezamăgitoarea, poetul afirma că se simte bine aici și își iubește compatrioții.

Eu sunt cumva solidar cu România, îmi iubesc compatriotii și mă simt bine aici. Nu-mi mai trece prin cap că voi pleca vreodatp prin alte părți mai bune. Asta-i viața care mi s-a dat, și sunt recunoscător pentru ea. Putea fi mult mai rău.Acum depinde de fiecare dintre noi să facem țara asta mai buna. Cred ca întrajutorarea, la firul ierbii, contează foarte mult.

Statul si instituțiile lui sunt dezamăgitoare, dar sunt perfectibile. Depinde cum votăm. Fiecare dintre noi putem face ceva. Dacă ma îngrijorează ceva este tendinta către extreme a compatriotilor mei. Detest isteria, ura, rigiditatea, simplismul, chiar puse în slujba unor cauze bune. Intoleranta, de dreapta si de stânga, de sus si de jos, nu poate duce la nimic bun.

Mircea Cărărescu