Puștiul care lasă România în urmă și pleacă să studieze la Oxford: „Când mă voi întoarce sper că va fi bine și la noi”

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Șerban Cercelescu, un puști de 19 ani, a decis să lase România în urmă și din toamnă va merge la Oxford. A absolvit  Liceul Internațional de Informatică și a trecut cu brio toate etapele admiterii, iar din octombrie va studia la Oxford matematică și informatică, în băncile care au dat mari personalități ale lumii: Stephen Hawking, Oscar Wilde, JRR Tolkien. A ocupa un scaun la faimoasa universitate e o chestiune de prestigiu.

Tânărul a început să studieze fizica, iar treptat a început să descopere pasiunea pentru programare: „Inițial, m-am gândit că nu are rost să urmez acest drum, fiindcă nu credeam pot lăsa moștenire omenirii ceva. Sper să las în urma mea un algoritm, o teorie, însă nu fac un scop din asta”.

Pasiunea pentru informatică

În clasa a cincea, Șerban a mers la primele cursuri de informatică: „În clasele mici olimpiada e o ruletă, ai noroc sau nu”, spune Șerban.

De informatică s-a apucat serios în clasa a opta. O profesoară din gimnaziu i-a spus că speră că va prinde măcar liceul feroviar. A ieșit pe locul 5 la olimpiada națională de informatică și a ajuns și la selecția de la internațională.  Treptat a început să prindă gustul pentru olimpiade și concursuri, dar cel mai mult i-a plăcut colectivul în care s-a regăsit din prima. A ajuns la Balcaniadă unde a luat argintul, apoi la Turneul Internațional de Informatică Shumen, dar și la Romanian Master of Informatics..

„În fiecare an, la fiecare olimpiadă, primele 3-4 locuri se știu între ele. Există o prietenie a olimpicilor de pe primele locuri. Și acolo am dat prima dată de o comunitate de puști care erau liberi. Mi-a plăcut foarte mult. Crescând într-un gimnaziu destul de opresiv, pentru mine a fost ceva incredibil să văd cât de deschiși erau. M-a atras mult comunitatea asta. Am legat niște prieteni frumoase. La olimpiade e important să ai prieteni cu care să colaborezi. E o fraternitate între olimpici”, spune Șerban.

În clasa a 9-a și-a dat seama că nu trebuie să meargă la Oxford doar pentru că-și fixase asta în minte. A luat în considerare și alte universități din afară.

„Niște prieteni care au absolvit Oxfordul spuneau cât de fain e acolo. Când ai aproape 50 de prieteni, parcă îți e mai comod acolo. Poți să ai discuții foarte interesante cu ei și lucrurile devin mai ușoare. În România,  respectul față de student e la pământ”, spune Șerban.

La Bac, Șerban a susținut doar probele scrise la română și matematică. Proba la informatică i-a fost echivalată. „La matematică a trebuit să reînvăț algebra liniară de clasa a 11-a. Se face foarte aiurea la noi . Eu am învățat inițial din manuale străine. E ceva diferit. La noi manualele sunt prost structurate”, spune Șerban.

Ore  de comunicare

Șerban crede că în România ar trebui să existe ore de comunicare sau de cultură românească în general.

Profesorii de română pe care i-am avut sunt foarte deschiși la minte. Personal, cred că ar trebui să existe ore de comunicare în România. Înțeleg însă și ideea de identitate națională. Mie de exemplu mi-ar fi plăcut să dau bacul la muzică. În locul unui discurs despre Kogălniceanu am putea avea un discurs mai lung despre Enescu sau să studiem o statuie a lui Brâncuși

Șerban

Nu exclude însă ca după studii să se întoarcă în România.

„România e țara mea și cumva îmi pare rău că plec. Depinde și ce voi face după. Dacă fac cercetare, standardul de cercetător în afară e infinit mai bun. Nu exclud posibilitate de a mă întoarce”, spune tânărul.

Ce i-a lipsit în sistemul de educație de la noi e flexibilitatea: „Materia e făcută prost și problema mi se pare că vine de la modul în care e structurată catedra. E o meserie stabilă și cumva atât de mediu plătit. Spre exemplu, avem licee și școli profesionale. Dar nu avem ceva între ele. Cred că majoritatea copiilor sunt prea buni pentru o școală profesională, având în vedere că multe dintre acele meserii dispar, cred că ar trebui să fie un spectru pe care să urci și să cobori”.

Pleacă la Oxford cu speranța că se vor schimba lucrurile și țara lui.

„Sper din tot sufletul că va fi bine și la noi. Când mă voi întoarce sper să avem un trafic mai bun și autostrăzi. Ceea ce îmi displace aici ar fi apucăturile de ierarhie socială. Ne-am descurcat execrabil la lupta de clasă pentru un fost stat comunist. E îngrozitor să te uiți la un gunoier ca ultimul om când el face multe lucruri necesare. Avem sistemul ăsta, de a folosi ”dumneavoastră” în funcție de ocupație. Titlurile pe care le-ai câștigat se reflectă mult prea mult în viața socială și nu putem colabora unii cu alții, nu putem să empatizăm”, spune Șerban Cercelescu.