Regizorul Florin Șerban, între ”Eu când vreau să fluier, fluier” și ”Trilogia Dragoste”: ”Felul în care fac film nu are vreo funcţie terapeutică, ci e singura unealtă pe care o cunosc şi în care am încredere că poate să schimbe lumea”

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

A trecut un deceniu de când regizorul Florin Șerban a propus cinefililor lungmetrajul ”Eu când vreau să fluier, fluier”, peliculă care a fost recompensată – la cea de-a 60-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin – cu trei mai premii:  Ursul de Argint, Marele Premiu al Juriului și Premiul Alfred Bauer. De altfel, filmul ”Eu când vreau să fluier, fluier” a fost selecționat și pentru Cel mai bun film într-o limbă străină la cea de-a 83-a Ceremonie a Premiilor Oscar, însă nu a reușit să ajungă pe lista finală.

”Încă din faza de scenariu, filmul a fost făcut pentru publicul român. E un subiect românesc, o problemă românească și am făcut filmul gândindu-ne la publicul tânăr din România. Faptul că a luat două premii e nemaipomenit, dar filmul e pentru public. Spui o poveste, dacă n-ai cui să spui povestea, degeaba o spui”, declara Florin Șerban pentru INTERVIURILE GÂNDUL.

Cel de-al doilea film al lui Florin Șerban, Box (2015), a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, unde a câștigat premiul FIPRESCI. Filmul a fost prezentat și la Festivalul Internațional de Film de la Toronto 2015, dar și în cadrul altor 10 festivaluri naționale și internaționale, printre care trebuie amintite cele desfășurate la Toronto, Londra, Beijing și Salonic.

”Am povești de spus și încerc să găsesc cel mai bun mod de a spune acea poveste”

Florin Șerban

Florin Șerban și ”Școala de Actorie”: ”Pentru cei care doresc să studieze actoria cinematografică într-un mod diferit”

Născut la Reșița, în luna ianuarie a anului 1975, Florin Șerban este nu numai regizor, ci și scenarist, producător și editor, înființând casa de producție ”Fantascope Films”, dar și propria școală de actorie.

Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din Cluj – promoția 1997 -, al Universității Naționale de Teatru și Film „I.L. Caragiale” – promoția 2002 -,  Florin Șerban a studiat filmul la Universitatea Columbia din New York, dar deține și o licență în filosofie și un master în filosofia culturii și hermeneutică.

”Am făcut Filosofie după liceu, apoi un masterat, am intrat după aceea la ATF. După ce am terminat și ATF, am dat la două universități americane, am fost acceptat la amândouă, dar am ales Columbia pentru că mi-a oferit o bursă consistentă. Îmi doream să ajung acolo pentru că filmul american e ceva cu totul special”, mai spunea Florin Șerban.

Școala de Actorie a apărut din atelierele de actorie conduse de Florin Șerban în diferite penitenciare din România cu tineri deținuți. A început ca un proiect social și a evoluat într-o sursă alternativă de talente pentru industria cinematografică românească. Școala de actorie lucrează cu oameni reali, povești reale implicate într-un alt mod de a acționa: ”fără convenții, fără compromisuri, fără minciuni”.

”Școala de actorie este un proiect personal foarte drag mie. Este parțial finanțat prin școlarizare de la oameni care își pot permite să o plătească și, de către mine, pentru persoanele care nu și-au putut permite școlarizarea, dar au ceva „în desfășurare”, spune regizorul.

”Școala de Actorie nu este doar pentru persoanele care nu au studiat actoria într-un institut, ci și pentru cei care doresc să studieze actoria cinematografică într-un mod diferit. Mai direct, mai visceral, foarte intuitiv, fără atât de mult „compromis” și „protecție”. Ei învață de la mine și de la alții”

Florin Șerban – (2015)

Ce îi transmite regizorul Florin Șerban unui tânăr artist?

Pentru regizorul Florin Șerban arta – în general – și cinematografia, în special, înseamnă a-ți urma un vis. Și, o spune chiar el, dacă ai senzația că visul tău dă senzația că se risipește, totul este să îl prinzi cu dinții și să nu îi dai drumul.

Recunoscând că a fost ajutat enorm de filosofie, Florin Șerban mărturisește că acceași filosofie l-a ajutat să fie ”obraznic” – dar în sens spiritual –  și să capete acel curaj necesar pentru a te lupta ”cu orice idee”.

„Îi spun să închidă ochii şi să îşi urmeze visul, iar atunci cînd visul pare să se risipească, să îl prindă cu dinţii şi să nu îi dea drumul. Filosofia m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să fiu obraznic (în sens strict spiritual) şi să am curajul să mă iau la trântă cu orice idee. Mi-a plăcut în şcoală, îmi place în continuare, şi dacă aş avea vreme, m-aş înscrie din nou la şcoală. La Istorie sau la Psihologie. Poate o să am vreme şi o să mă înscriu“, spunea Florin Șerban, cu mai mult timp în urmă, în timpul unui interviu acordat Hotnews.

”Nu cred că ai nevoie de trei ani de şcoală de teatru ca să faci film. La noi e cumva regulă: eşti actor dacă ai patalama şi UNATC. Pe de altă parte, la cursuri de actorie poţi merge aşa cum mergi la gimnastică, la fitness sau la înot. Sau ca la dentist: scoţi ce nu este bun şi laşi ce e bun. Îţi pui sufletul pe masă, îl cureţi, după care îl pui la loc“

Florin Șerban

”Trilogia Dragoste”- ”Teritorii afective în care dragostea este asociată diverselor organe din care izvorăşte”

Fără a avea o legătură narativă cu “Dragoste 1. Câine”, “Dragoste 2. America” continuă “Trilogia Dragoste”, iar cel de-al treilea film este, încă, doar o frumoasă idee care urmează a fi pusă pe peliculă. Este vorba despre trei filme și ”despre trei feluri de a iubi”. Fiecare film explorează ”teritorii afective în care dragostea este asociată diverselor organe din care izvorăşte”.

“Dragoste 1. Câine” reprezintă dragostea este asociată vintrelor şi felului primar, vulcanic/posesiv de a iubi.

Dacă în “Dragoste 1. Câine” – care a avut premiera în 2018 -, este accentuată tocmai acea dragoste viscerală a unui pădurar pentru o femeie pe care o găseşte pe munte şi o salvează, în “Dragoste 2. America” – a apărut în cinematografiele din România la începutul acestui an -, relaţia amoroasă a celor două personaje este captivă unei realităţi la… marginea realităţii.

https://www.youtube.com/watch?v=VGjtMe7-6pc&ab_channel=FantascopeFilms

Florin Șerban: ”Întâi m-am prefăcut că în filmele pe care le fac nu vorbesc despre mine”

Paradoxal sau nu, regizorul Florin Șerban se declară… un narcisist. Și recunoaște că, inițial, a ales o atitudine de… expectativă constructivă, prefăcându-se că nu vorbește despre el în filmele sale. Însă nu trebuie să plece nimeni de la premisa că ar fi vorba, în toate filmele pe care le-a făcut până acum, despre ”luptele” sau ”amorurile” personale. 

Trebuie privit mult mai ”adânc”, tocmai pentru a realiza ca, în ultimă instanță, este vorba despre ”nişte esenţe şi pulsiuni pe care le recunosc în mine şi care găsesc că sunt aproape universale”.

 ”Întâi m-am prefăcut că în filmele pe care le fac nu vorbesc despre mine. Îmi era un fel de jenă, de ruşine şi îmi era greu să recunosc că sunt de fapt narcisist. De fapt, în toate, în ”Eu când vreau să fluier, fluier”, în ”BOX”, în ”Dragoste 1. Câine” şi în ”Dragoste 2. America”, e vorba despre mine şi sunt narcisist. Nu despre luptele sau amorurile mele e vorba în filmele astea, ci despre nişte esenţe şi pulsiuni pe care le recunosc în mine şi care găsesc că sunt aproape universale. Felul în care fac film nu are vreo funcţie terapeutică, ci e singura unealtă pe care o cunosc şi în care am încredere că poate să schimbe lumea şi poate găsi un adevăr. Eu când vreau să fluier, fluier este cel mai premiat şi mai cunoscut film al meu. Dragoste 2. America e cel mai sincer, cel mai crud şi cel mai bun”, mărturisește regizorul Florin Şerban pe site-ul b-critic.ro.