216 ani de la nașterea lui Andrei Șaguna. Moștenirea VIZIONARULUI care a modelat spiritul românesc

Pe 20 decembrie, la aniversarea a 216 ani de la nașterea marelui Andrei Șaguna, celebrăm viața și moștenirea unui vizionar al neamului românesc, a cărui contribuție a rămas înscrisă adânc în istoria noastră. Arhiepiscop, pedagog și om de cultură, Șaguna a fost un stâlp al emancipării spirituale și culturale a românilor din Transilvania, insuflând prin munca sa un spirit de unitate, demnitate și credință.

Prin înființarea de școli și promovarea limbii române în educație și biserică, el a consolidat identitatea națională într-un timp al încercărilor. De la statutul de mentor al conștiinței românești la cel de păstor sufletesc, Andrei Șaguna reprezintă un model desăvârșit de integritate și devotament, o sursă de inspirație pentru toate generațiile.

• Andrei Șaguna (1808-1873) a fost o figură emblematică a istoriei și culturii românești din secolul al XIX-lea. Mitropolit al Ardealului, cărturar și om politic, Andrei Șaguna a jucat un rol crucial în emanciparea națională și culturală a românilor din Transilvania, într-o perioadă marcată de profunde schimbări sociale și politice.
• Activitatea sa s-a desfășurat într-un context istoric complex, dominat de Imperiul Habsburgic și marcat de mișcările naționale ale popoarelor din Europa Centrală și de Est. În această epocă de tranziție, Șaguna a reușit să îmbine cu măiestrie rolul său de lider spiritual cu cel de apărător al drepturilor naționale ale românilor, devenind astfel una dintre cele mai influente personalități ale timpului său.
• Andrei Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808 în Miskolc, Ungaria, într-o familie de aromâni originari din Macedonia, părinții săi, Naum Șaguna și Anastasia (născută Muciu), făcând parte din comunitatea macedoromână care se stabilise în Ungaria în secolul al XVIII-lea.

VIDEO Cum să EVITĂM risipa alimentară de Crăciun. Românii aruncă la gunoi aproximativ 2,5 milioane tone de alimente anual

20:45

EXTERNE Fost director general al FMI condamnat la aproape cinci ani de închisoare pentru CORUPȚIE

20:31

Educația primară a început în orașul natal, unde a învățat limbile maghiară și germană, pe lângă română, demonstrând încă din copilărie o inteligență remarcabilă și o sete de cunoaștere care aveau să-l caracterizeze pe tot parcursul vieții. Studiile secundare le-a urmat la renumitul liceu piarist din Pesta (1816-1826), unde s-a remarcat ca un elev strălucit.

Aici, pe lângă disciplinele obișnuite, a aprofundat studiul limbilor clasice – latina și greaca – care aveau să-i fie de mare folos în viitoarea sa carieră ecleziastică și academică. În 1826, Șaguna s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Drept a Universității din Pesta, unde a studiat timp de doi ani, o perioadă crucială pentru formarea sa intelectuală, oferindu-i o bază solidă în gândirea filosofică și juridică.

Chemarea sa spre viața religioasă l-a determinat să se îndrepte către teologie

Chemarea sa spre viața religioasă l-a determinat să se îndrepte către teologie. Astfel, în 1829, a intrat la Seminarul Teologic Ortodox din Vârșeț, Banatul sârbesc. Aici, Șaguna a excelat în studiile teologice, dobândind o profundă înțelegere a doctrinei și tradiției ortodoxe.

• După absolvirea seminarului în 1832, Andrei Șaguna a intrat în monahism la mănăstirea Hopovo din Srem (Serbia actuală) fiind tuns în monahism în 1833, luând numele de Andrei, și a fost hirotonit diacon în același an.
• Talentul și dedicarea sa au fost repede recunoscute de ierarhii Bisericii.
• În 1834, la numai 26 de ani, Andrei Șaguna a fost numit profesor de teologie la Seminarul din Carlovitz (Sremski Karlovci), centrul spiritual al ortodoxiei sârbe din Imperiul Habsburgic.

Ascensiunea sa în ierarhia bisericească a continuat rapid. În 1837 a fost hirotonit preot și numit arhimandrit al mănăstirii Jazak, remarcându-se prin activitatea sa administrativă și pastorală și atrăgând atenția autorităților ecleziastice superioare. În 1846, la vârsta de 38 de ani, Andrei Șaguna a fost numit vicar general al Episcopiei Ortodoxe a Ardealului, o poziție care l-a adus înapoi în mijlocul comunității românești din Transilvania.

Această numire a marcat începutul unei noi etape în viața lui Andrei Șaguna, oferindu-i oportunitatea de a lucra direct pentru binele românilor ortodocși din Transilvania. În noua sa funcție, a început să se familiarizeze cu problemele specifice ale Bisericii Ortodoxe din Ardeal și ale credincioșilor români, experiență care avea să-i fie extrem de utilă în viitoarea sa activitate ca episcop și mitropolit.

În 1848, într-un context politic și social tumultuos marcat de Revoluția de la 1848, Andrei Șaguna a fost ales și confirmat ca episcop al Ardealului. Consacrarea sa a avut loc la 18 aprilie 1848 la Carlovitz, marcând începutul unei perioade de profunde transformări pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania.

Ca episcop, Andrei Șaguna s-a confruntat cu numeroase provocări

Ca episcop, Andrei Șaguna s-a confruntat cu numeroase provocări. Biserica Ortodoxă din Transilvania se afla într-o situație precară, fiind subordonată ierarhic Mitropoliei sârbe de la Carlovitz și confruntându-se cu lipsuri materiale și organizatorice severe, inițiind din poziția sa un amplu proces de reorganizare și revigorare a vieții bisericești.

În 1864, după decenii de eforturi diplomatice, Andrei Șaguna a reușit să obțină reînființarea Mitropoliei Ardealului, separând-o de cea sârbească, un act crucial pentru autonomia și dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania.

În 1868, a elaborat Statutul Organic, un document care a revoluționat organizarea bisericească, introducând principii democratice și participative, statut care prevedea implicarea laicilor în administrarea bisericii, alegerea ierarhilor și reprezentarea proporțională a clerului și mirenilor în forurile decizionale. A reorganizat eparhiile, a înființat noi protopopiate și a stabilit norme clare pentru administrarea bunurilor bisericești, crescând astfel eficiența și transparența instituțională. A pus un accent deosebit pe formarea preoților, ridicând standardele educaționale și morale pentru cei care intrau în cler. A efectuat numeroase vizite pastorale în comunitățile din eparhia sa, consolidând legătura dintre ierarhie și credincioși.

Una dintre cele mai importante realizări ale lui Andrei Șaguna a fost reînființarea Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, separată de cea sârbă. După ani de eforturi diplomatice și negocieri cu autoritățile imperiale, în 1864, împăratul Franz Joseph I a aprobat înființarea Mitropoliei Ardealului, cu Andrei Șaguna ca primul ei mitropolit, succes care a avut o importanță crucială atât pentru viața religioasă, cât și pentru cea națională a românilor din Transilvania, Mitropolia devenind un important centru al vieții culturale și naționale românești și oferind un cadru instituțional pentru dezvoltarea și afirmarea identității naționale.

Andrei Șaguna a fost un susținător fervent al educației, văzând în aceasta cheia progresului și emancipării naționale a românilor. Sub conducerea sa, numărul școlilor românești ortodoxe din Transilvania a crescut semnificativ, înființând școli primare în numeroase sate și sprijinind crearea de gimnazii în orașe.

În 1850, Andrei Șaguna a fondat Institutului Pedagogic-Teologic din Sibiu

În 1850, Andrei Șaguna a fondat Institutului Pedagogic-Teologic din Sibiu, care a jucat un rol crucial în formarea de învățători și preoți bine pregătiți pentru comunitățile românești. A scris și a coordonat elaborarea unor manuale în limba română pentru diverse discipline, contribuind astfel la standardizarea educației în limba maternă.

Într-o epocă în care educația feminină era adesea neglijată, Șaguna a susținut înființarea de școli pentru fete, recunoscând importanța educației pentru toate segmentele societății. Andrei Șaguna creat un sistem de burse pentru tinerii talentați, permițându-le să studieze la universități din străinătate și să se întoarcă apoi pentru a contribui la dezvoltarea comunității.

În timpul evenimentelor revoluționare de la 1848, Andrei Șaguna a jucat rolul de mediator între autoritățile imperiale și mișcarea națională românească, încercând să prevină vărsarea de sânge și să obțină recunoașterea drepturilor românilor. În contextul unei Transilvanii dominate de conflicte sociale și naționale, programul său de emancipare națională a adus o contribuție semnificativă la mișcarea revoluționară.

La Marea Adunare de la Blaj din 15 mai 1848, care a marcat debutul unei rezistențe organizate împotriva planurilor de unire a Transilvaniei cu Ungaria, idee promovată de guvernul maghiar și privită cu scepticism și îngrijorare de comunitatea românească, Andrei Șaguna a fost învestit cu rolul de președinte, alături de episcopul Ioan Lemeni.

Această adunare a fost crucială deoarece a adoptat ”Petițiunea națională”, un document programatic al Revoluției Române din Transilvania. În ciuda încercărilor guvernului maghiar de a dezbina românii și de a limita adunarea, liderii români au perseverat în organizarea unei acțiuni concertate unitare la Blaj.

Documentul sublinia nevoia de reprezentare a românilor în Dietă, utilizarea limbii române în administrație și justiție, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române și abolirea iobăgiei fără despăgubiri. Alte puncte vizau libertatea personală, a cuvântului și a comerțului, drepturi esențiale pentru dezvoltarea democratică și socială a românilor.

Adunarea Națională de la Blaj din 1848 a reprezentat un moment crucial în istoria românilor transilvăneni, fiind o expresie clară a dorințelor lor de libertate și egalitate într-un context dominat de schimbări și revolte în Europa, care s-a desfășurat pe fundalul idealurilor revoluționare de la mijlocul secolului al XIX-lea, reflectând aspirațiile românilor din Transilvania de a obține aceleași drepturi naționale ca și celelalte grupuri etnice din provincie.

Pregătirile pentru această mare adunare, realizate în principal la Sibiu de intelectuali și lideri spirituali precum Simion Bărnuțiu și Andrei Șaguna, au vizat clarificarea și articularea revendicărilor românești, iar printre obiectivele principale s-au numărat declararea independenței națiunii române, fidelitatea față de împăratul austriac și o fermă opoziție față de unirea cu Ungaria.

Momentele premergătoare adunării au fost marcate de eforturile liderilor români de a asigura participarea și unitatea națională, iar sosirea liderilor și pregătirea Câmpiei Libertății au constituit simboluri puternice ale dorinței colective de schimbare. Adunarea propriu-zisă a fost un model de organizare și disciplină, cu participarea a peste 40.000 de români care, în ciuda provocărilor, și-au manifestat cerințele în mod pașnic și ordonat.

În cadrul adunării, președinți au fost aleși episcopii Andrei Șaguna și Ioan Lemeni, simbolizând unitatea între românii ortodocși și greco-catolici. Cele 16 puncte din Petiția Națională au transmis clar dorințele de independență națională, egalitate de drepturi, desființarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea cuvântului și a tiparului, și crearea unei gărzi naționale, printre altele, revendicări care subliniau nu doar cerințe politice, ci și nevoi sociale urgente, ilustrând o viziune modernă, progresistă pentru societatea românească.

Proclamaţia de la Blaj – PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI

„Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848

1. Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.
2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).
3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.
4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.
5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.
6. Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.
7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.
8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.
9. Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.
10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.
11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.
12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.
13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).
14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.
15. Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.
16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate”.

Rezoluția de a depune jurământul de credință față de națiunea română și loialitate față de împăratul austriac sub steagul imperial și drapelul național reflecta înțelegerea profundă a complexității politice a vremii și hotărârea românilor de a-și păstra identitatea națională.

În plus, înființarea unei deputații de a prezenta petiția împăratului, precum și crearea unui Comitet Permanent cu sediul la Sibiu, au arătat angajamentul organizat pentru dezvoltarea viitoare a cauzei naționale.

Adunarea Națională de la Blaj, un simbol al unității și al luptei pașnice pentru drepturi civile și naționale

Adunarea Națională de la Blaj reprezintă un simbol al unității și al luptei pașnice pentru drepturi civile și naționale, un punct de referință în istoria modernă a României și a demonstrat pentru prima dată într-un cadru larg și organizat aspirațiile românilor din Transilvania de a fi recunoscuți ca o națiune egală cu celelalte naționalități ale imperiului. Acțiunile de la Blaj au pregătit scena pentru evoluțiile politice și sociale ulterioare, care au culminat cu recunoașterea drepturilor naționale românești și mai târziu, Marea Unire din 1918.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Petițiunii, au fost formate două delegații, dintre care una, condusă de Andrei Șaguna, a avut misiunea de a comunica cererile românilor împăratului de la Viena. În ciuda eforturilor, răspunsurile de la Viena nu au fost cele așteptate, iar cauzele lor au rămas nesoluționate, ceea ce a contribuit la escaladarea tensiunilor ce au condus la confruntări violente în Transilvania.

• În decembrie 1848, adunarea de la Sibiu, prezidată de Șaguna, a continut să promoveze drepturile românilor, adoptând rezoluții ce includeau instaurarea unei administrații românești și organizarea unei Diete reprezentative pentru toate naționalitățile, un pas esențial pentru consolidarea unei identități naționale coerente și pentru realizarea unor reforme structurale.
• În februarie 1849, Șaguna s-a întâlnit din nou cu autoritățile austriece, prezentând ”Petițiunea generală a fruntașilor români”, un document care cerea constituirea unui stat român propriu în cadrul monarhiei habsburgice. Deși răspunsul autorităților austriace a fost din nou dezamăgitor, astfel de inițiative au consolidat sentimentul național și au pregătit terenul pentru viitoarele schimbări socio-politice.

Rolul lui Andrei Șaguna în aceste evenimente reflectă atât angajamentul său față de națiunea română, cât și complexitatea influențelor politice și religioase din Transilvania acelei perioade, reușind prin activitatea sa să aducă în prim-plan dezideratele românilor din Imperiul Habsburgic, fiind principalul contribuitor la fundamentarea unei identități naționale unitare și la balansearea relațiilor politico-naționale din regiune.

Andrei Șaguna a redactat și înaintat împăratului, în 1849, un memoriu prin  care cerea drepturi egale pentru românii din Transilvania, inclusiv recunoașterea lor ca națiune, iar ca membru al Dietei, a luptat pentru drepturile politice și culturale ale românilor, pledând pentru folosirea limbii române în administrație și justiție.

Andrei Șaguna, promotor activ al culturii române și un autor prolific

Andrei Șaguna a fost un promotor activ al culturii române și un autor prolific. În 1850, a înființat o tipografie la Sibiu, care a devenit un important centru de publicare a cărților românești. Andrei Șaguna, profund conștient de rolul fundamental al informării și educării poporului său, a depus eforturi susținute pentru a obține aprobarea autorităților de a înființa un ziar românesc la Sibiu.

• La 31 octombrie 1852, episcopul a solicitat permisiunea poliției și a guvernatorului Karl von Schwarzenberg pentru înființarea unui ziar, argumentând că prin acest demers, ”poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese și trebuințe și să i se dea o cultură potrivită cu cerințele vremii”.
• La 3 ianuarie 1853, în Sibiu, a văzut lumina tiparului primul număr al publicației ”Telegraful Român”, o adevărată ctitorie de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, dată care a marcat nașterea unei instituții de presă de o raritate și anvergură aparte în peisajul cultural-național al românilor.

Din materialul programatic publicat chiar în acel prim număr, reiese cu claritate misiunea asumată de Șaguna pentru această publicație, aceea de a împărtăși poporului român idei și cunoștințe practice din domenii precum politica, industria, comerțul și literatura, potrivite nevoilor și vremurilor; de a-l ajuta să-și cunoască drepturile și poziția în stat; de a-l lumina asupra intereselor care îl privesc în viața publică și privată; de a-i mobiliza forțele fizice și morale; de a-i oferi o direcție spre tot ceea ce contribuie la progresul și dezvoltarea sa.

În esență, Șaguna își propunea să folosească ”Telegraful Român” ca un instrument esențial pentru emanciparea culturală, spirituală și socio-politică a poporului român din Transilvania.

De-a lungul timpului, ”Telegraful Român” a fost o voce puternică în apărarea drepturilor și intereselor românilor din Transilvania, militând pentru emanciparea culturală, spirituală și socio-politică a acestora. Publicația a promovat valorile creștine și a fost un promotor al unității și solidarității naționale. Articolele, comentariile și analizele publicate în paginile sale au contribuit la trezirea conștiinței naționale și la formularea aspirațiilor românilor pentru libertate și dreptate.

În contextul dificil al dominației habsburgice, ”Telegraful Român” a reprezentat o tribună importantă pentru exprimarea revendicărilor românilor și pentru a face cunoscute la nivel național și internațional problemele cu care se confruntau. Prin diversitatea și calitatea conținutului său, publicația a îndeplinit un rol esențial în educarea și informarea populației, în ridicarea nivelului de cultură și în lărgirea orizontului de cunoaștere al cititorilor.

Dincolo de rolul său în plan politic și cultural, ”Telegraful Român” s-a remarcat și prin contribuția sa în domeniile religios și teologic. Ca organ de presă al Mitropoliei Ardealului, publicația a promovat valorile și învățăturile Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la întărirea credinței și a spiritualității în rândul credincioșilor.

Prin longevitatea sa remarcabilă, ”Telegraful Român” a reușit să depășească barierele de timp și spațiu, devenind o instituție emblematică pentru istoria și identitatea națională a românilor. Publicația a reprezentat o forță morală și spirituală care a animat și a îndrumat generații de români în lupta lor pentru afirmarea demnității și drepturilor naționale.

Ceea ce face însă ca acest ziar să fie în mod deosebit demn de respect și cinstire este faptul că el a apărut neîntrerupt, an de an, deceniu după deceniu, încă de la acea dată de 3 ianuarie 1853. Potrivit afirmației unui istoric erudit, ”puține lucruri au rămas atât de statornice în țara noastră, cum este cazul acestei publicații periodice”, prin această longevitate extraordinară, ”Telegraful Român” s-a plasat fără îndoială în rândul celor mai vechi și durabile organe de presă nu doar din Transilvania, ci din întreaga țară și chiar din sud-estul Europei.

Andrei Șaguna rămâne una dintre cele mai influente și respectate personalități ale istoriei românilor din Transilvania

Andre Șaguna a scris numeroase lucrări teologice, istorice și juridice, inclusiv ”Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale” și ”Compendiu de drept canonic” și a coordonat și a contribuit la traducerea Bibliei în română, precum și a altor texte religioase importante.

Contribuțiile remarcabile ale lui Andrei Șaguna au fost recunoscute atât în timpul vieții, cât și postum: a primit numeroase ordine și medalii de la împăratul Franz Joseph I, în semn de recunoaștere a serviciilor sale. În 2011, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, recunoscându-l ca Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, iar numeroase școli, străzi și instituții din România poartă numele lui Andrei Șaguna,

Andrei Șaguna rămâne una dintre cele mai influente și respectate personalități ale istoriei românilor din Transilvania și nu numai, ar activitatea sa multidimensională, ca lider religios, reformator al Bisericii, promotor al educației, apărător al drepturilor naționale și om de cultură a avut un impact profund și de durată asupra dezvoltării sociale, culturale și spirituale a românilor.

Viziunea sa progresistă privind organizarea bisericească, implicarea laicilor în viața Bisericii, importanța educației pentru toate păturile sociale și rolul culturii în păstrarea identității naționale au fost cu mult înaintea timpului său.

Prin eforturile sale constante și abordarea sa diplomatică, Andrei Șaguna a reușit să obțină recunoașterea și drepturile pentru românii din Transilvania într-o perioadă istorică complexă și adesea ostilă. El rămâne un exemplu strălucit de lider care a îmbinat cu succes devotamentul religios cu responsabilitatea socială și națională, demonstrând că Biserica poate juca un rol vital în dezvoltarea și progresul unei națiuni.

Andrei Șaguna poate fi considerat pe bună dreptate unul dintre arhitecții modernității românești în Transilvania, a cărui influență se resimte până în zilele noastre în viața religioasă, culturală și socială a românilor.

La ceas aniversar, la 216 ani de la nașterea sa, îl evocăm pe Andrei Șaguna ca pe un reprezentat de seamă al neamului românesc, a cărui viziune și determinare au contribuit decisiv la consolidarea identității naționale și spirituale. Prin îndemnul său nemuritor „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa”, Andrei Șaguna ne reamintește că progresul real izvorăște din educație, dăruire și valori profunde, iar aceste cuvinte sintetizează atât idealurile sale, cât și lecția esențială pe care o lasă moștenire generațiilor care îi urmează.

Astăzi, ne înclinăm cu recunoștință în fața memoriei sale, văzând în realizările lui o sursă inepuizabilă de inspirație. Andrei Șaguna a modelat destinul Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, dar a sădit, prin munca sa, și semințele unei renașteri culturale și spirituale de anvergură. Într-un context istoric dominat de încercări și provocări, el a demonstrat că prin credință, educație și unitate, orice obstacol poate fi depășit, iar ca români, sărbătorind această zi, Andrei Șaguna le-a promovat, consolidând ceea ce el a început pentru binele nostru comun.

Foto – basilica.ro

Citește și:

MAGIA baletului „Spărgătorul de Nuci”, un spectacol atemporal al copilăriei și speranței, pe scena Operei Naționale București

„Shrek”, musicalul FENOMEN al iernii, la Opera Națională București. „Magie, emoție, aventură, prietenie și iubire”

De la suferință la ADEVĂR. Petre Țuțea și testamentul unei vieți trăite în spiritul libertății

Îndrăznește să fii tu însuți! „Bărbierul din Sevilla” invită la o seară de pasiune și AUTENTICITATE pe scena Operei Naționale București