Netflix a lansat trailerul oficial pentru ”All The Light We Cannot See”. Bazată pe romanul premiat cu Pulitzer, această miniserie spune o poveste inovatoare despre găsirea speranței, curajului și conexiunii umane în cele mai întunecate locuri. ”All The Light We Cannot See” are premiera pe Netflix pe 2 noiembrie.
”All The Light We Cannot See”, bestsellerul scris de Anthony Doerr și câștigător al Premiului Pulitzer, devine o serie limitată în patru părți, produsă de compania lui Shawn Levy, 21 Laps Entertainment (The Adam Project, Stranger Things, Free Guy, Shadow and Bone, Arrival), și scris de Steven Knight (Peaky Blinders). Levy a regizat toate episoadele.
Bazat pe romanul omonim, distins cu premiul Pulitzer, ”All The Light We Cannot See” este o serie limitată inovatoare, care spune povestea lui Marie-Laure, o tânără nevăzătoare din Franța, și a tatălui ei, Daniel LeBlanc. În încercarea de a salva un diamant legendar din ghearele naziștilor, cei doi fug din Parisul aflat sub ocupație germană. Urmăriți cu îndârjire de un ofițer Gestapo nemilos, care încearcă să pună mâna pe piatra prețioasă pentru sine, Marie-Laure și Daniel își găsesc curând refugiul în St. Malo, în casa unui unchi singuratic, care face transmisiuni radio clandestine ca parte a rezistenței. În acest oraș cândva idilic de pe malul mării, Marie-Laure își întâlnește sufletul-pereche în cea mai neașteptată persoană: Werner, un adolescent genial recrutat de regimul lui Hitler pentru a depista transmisiunile radio ilegale. Cei doi împărtășesc nu numai această legătură secretă, ci și sentimentele de încredere în natura umană și speranțele de viitor.
Din distribuție fac parte, printre alții, Aria Mia Loberti, Mark Ruffalo, Hugh Laurie, Louis Hofmann, Lars Eidinger, Nell Sutton.
Foto: Netflix