Agenda de WEEKEND: Ce să faci în București pe 22 și 23 aprilie
După o pauză de sărbători pascale, Bucureștiul revine la efervescența de pe scena culturală. Am pus pe agenda de weekend filme, piese de teatru, concerte și evenimente demne de un adevărat regal.
Filme pe agenda de weekend
Un record de premiere pe agenda de weekend din această săptămână, nu mai puțin de șapte, dar multe filme de neratat în toate cinematografele.
„Cartea morților: Posesie demonică”
O poveste întortocheată a două surori înstrăinate, interpretate de Sutherland și Sullivan, a căror reuniune este întreruptă de apariția demonilor ce posedează oameni, împingându-i într-o bătălie primordială pentru supraviețuire.
Regia: Lee Cronin
Cu: Alyssa Sutherland, Lily Sullivan, Morgana Davies, Nell Fisher, Jayden Daniels
Gen film: Fantastic
„Inocentul”
Când Abel află că mama sa, Sylvie, în vârstă de 60 de ani, vrea să se căsătorească cu un fost deținut, intră în panică. Sprijinit de Clémence, cea mai bună prietenă a sa, va face tot ce-i stă în putere ca să o protejeze.
Regia: Louis Garrel
Cu: Louis Garrel, Roschdy Zem, Noémie Merlant, Anouk Grinberg
Gen film: Comedie
„Sindicalista”
Filmul este inspirat de povestea adevărată a lui Maureen Kearney, președinta sindicatului unei multinaționale franceze din domeniul energiei nucleare și denunțătoarea unor afaceri ultrasecrete care au zguduit sectorul nuclear francez.
Regia: Jean-Paul Salomé
Cu: Isabelle Huppert, Grégory Gadebois, François-Xavier Demaison
Gen film: Dramă
„Aventuri până la Lună și înapoi”
Când Peter pornește într-o călătorie pentru a o salva pe sora sa, Anne, trebuie să înfrunte un teritoriu misterios: Luna! Anne a fost răpită de maleficul Om al Lunii atunci când a încercat să-l ajute pe gândacul dl Zoomzeman în căutarea soției sale.
Regia: Ali Samadi Ahadi
Cu: Howard Nightingall, Stephan Benson, Dirk Petrick, Roxana Samadi, Jacob Banigan
Gen film: Animaţie
„Asistentul vampirului”
Renfield e forțat să procure prada stăpânului său și să execute orice comandă a acestuia, oricât de degradantă ar fi. Dar acum, după secole de servitute, Renfield este pregătit să vadă dacă există o viață în afara umbrei Prințului Întunericului.
Regia: Chris McKay
Cu: Nicolas Cage, Awkwafina, Nicholas Hoult
Gen film: Fantastic
„Suzume”
Regia: Makoto Shinkai
Cu: Hokuto Matsumura, Eri Fukatsu, Nanoka Hara, Kôshirô Matsumoto
Gen film: Animație
„Boss”
Bogdan, un șofer de ambulanță, participă la un jaf alături de alți trei bărbați. Deși inițial pare că cei patru vor scăpa neprinși, lumea lui Bogdan se răstoarnă când începe să suspecteze că unul dintre complici manipulează ancheta poliției.
Regia: Bogdan Mirică
Cu: Laurențiu Bănescu, Ioana Bugarin, Sergiu Costache
Gen film: Thriller
Teatru pe agenda de weekend
Multă efervescență pe scenele bucureștene la acest final de săptămână, așa că am pus pe agenda de weekend piese numai bune de încercat.
„Copilul meu”
Spectacolul dinamic și antrenant compune şi decompune un scenariu complicat în care traumele, neîmplinirile şi diferitele forme de abuz emoțional și fizic, întâlnite în copilărie, ies la suprafață și ne urmăresc pe parcursul întregii vieți de adult.
Când: sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.00
Unde: Teatrul Mic, Sala Atelier
Distribuția: Tudor Istodor, Alina Rotaru / Silvana Mihai, Irina Velcescu, Diana Cavallioti, Vlad Corbeanu, Beatrice Peter, Silvana Mihai / Alina Rotaru, Rareș Florin Stoica, Andrei Brădean, Cezar Grumăzescu, Marin Grigore și actorii păpușari Andreea Trestianu, Ioana Vlădău-Babii
Regia: Claudiu Goga
„Fete și băieți”
O întâlnire neașteptată într-un aeroport se transformă într-o intensă, pasională și nebunească relație. Piesa „Fete și băieți” spune povestea unei familii aparent obișnuite – un El și o Ea care se mută împreună, își cumpără o casă, au doi copii. Dar apoi lumea lor începe să se destrame și lucrurile iau o întorsătură tulburătoare.
„Cred că am un răspuns la întrebările astea: „Fete și băieți” poate vorbi pasionant despre masculinitate toxică și patriarhat pentru că temele lui, adevăratele lui teme, sunt tot dragostea, familia și prietenia. Ca să nu se iște confuzii: prietenia e o temă majoră nu a textului, ci a spectacolului”, spune regizorul piesei, Cristi Juncu.
Când: sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.30
Unde: Teatrul Act
Distribuția: Raluca Aprodu
Regia: Cristi Juncu
„Totul sau nimic”
Destinul foarte antrenant al unor agenți de vanzari de Real Estate, care sunt gata sa faca orice ca sa reușească. O luptă fără reguli, un roller- coaster unde comedia și dramatismul se împletesc minunat.
Un text în care esența naturii umane este atât de bine surprinsă de David Mamet, încât actorii chemați să joace trebuie să fie actori totali. Și sunt. O comedie cu siguranță, dar cu accente de o sensibilitate aparte, cu destine pline de candoare ale omului modern și prins în mecanismele gigantice ale consumerismului!
Viața e extrem de dură, dar atât de comică și surprinzătoare. Un regal actoricesc livrat de o distribuție spectaculoasă.
Când: duminică, 23 aprilie, ora 16.00
Unde: Teatrul Metropolis
Distribuție: Paul Ipate, Monica Odagiu, Lari Giorgescu, Andrei Mateiu, Silviu Mircescu, Eduard Adam, Pavel Bârsan, Bogdan Farcaș
Regia: Razvan Oprea
„Ziua vecinilor”
Comedia se dezlănțuie și lucrurile o iau cu adevărat razna, când în poveste apare un guru misterios, care-i face o propunere mai mult decât ciudată, pe care bărbatul este obligat să o îndeplinească. Asta dacă nu vrea să moară în trei zile…
Este un spectacol atât de amuzant și premisa e atât de absurdă, în sensul comic, încât chiar și dacă ai fi în situația personajului principal, tot te-ar apuca râsul. Un fel de haz de necaz.
Când: duminică, 23 aprilie, ora 19.00
Unde: Teatrul în Culise
Distribuția: Bogdan Iacob, Cristiana Ioniță, Radu Catană, Claudia Ene, Grațiela Popa
Regia: Adam S. Q. David
Concerte pe agenda de weekend
Muzică pe alese în aceste zile, așa că am pus pe agenda de weekend multe concerte, pentru toate gusturile și mood-urile.
JAZÚ: New Me, Palatul Bragadiru (Teatrul Godot), sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.00
4te PIANO: Dansuri la 4, 6 și 8 mâini, Ateneul Român, sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.00
Goran Bregovic – The Best Of, Sala Palatului, sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.30
Maria Buză & Taraful George Pătrașcu, 14th LANE, sâmbătă, 22 aprilie, ora 20.00
George Baicea Electric Blues Band, Green Hours, sâmbătă, 22 aprilie, ora 20.00
Phil Cocks • Meelouna, Terasa Baraka, sâmbătă, 22 aprilie, ora 20.00
Zob – primii 30 de ani – concert aniversar, Quantic Pub, sâmbătăt, 22 aprilie, ora 20.00
Eros Ramazzotti, Sala Palatului, duminică, 23 aprilie, ora 19.00
Cargo, Quantic Pub, duminică, 23 aprilie, ora 19.00
Celelalte Cuvinte – lansare album Lumea Asta, The Pub – Universității, duminică, 23 aprilie, ora 20.00
Vernisajul expoziției Refugiu în distopie, O lume în altă lume…, pe 24 aprilie, la Opera Națională București
În seara de 24 aprilie, de la ora 18:30, Opera Națională București va găzdui vernisajul performativ al celei mai recente serii de lucrări de pictură, cuprinse într-o colecție numită „Refugiu în distopie, sub semnătura artistului scenograf Marian Văsii. Nairam. Prezenta colecție marchează posibilități la limită și devine un purgatoriu al unei realități posibile, un “Cântec Mut” (Tudor Arghezi) și / sau o Cutie a Pandorei.
Seara va fi deschisă de DJ With No Name care va îmbrăca tablourile cu ritmuri alese, muzică moleculară și o tendință cinematografică de abordare a sunetelor iar actul artistic va fi urmat de un concert live cu trăsături galactice, încununat de trei voci vibrante: Anadi, Cristina Pleșa și Daria Oprea, acompaniate de Dan Bănică la chitară. Astfel, tablourile vor căpăta spațiu muzical, vibrație și voci pentru ca experiența vernisajului să fie una 360. După concert, talentatul DJ Șerban Blebea (Sherby) va invita publicul dincolo de stratosferă într-un hype de mixaje tonice.
Într-o arie simbolistă cu note moderniste, colecția “Refugiu în distopie” împletește valori academice cu sete anarhistă într-un limbaj contemporan din care rezultă o estetică distopică. Fiecare tablou are un apendice, asemenea nouă – pot exista atât împreună cât și separat. Totodată, decorativul, colajul, instalația sunt instrumentele cu care artistul alege să își compună și să își recompună întregul demers artistic din poziția de artist vizual – scenograf.
Foto: Independența Film
CITEȘTE ȘI: