Final de vară cu temperaturi greu de suportat, dar cu același aer de vacanță cu care ne-a obișnuit, așa că am pus pe agenda de weekend filme, piese de teatru, concerte și evenimente care să te scoată din casă fără regrete.
Un adevărat regal cinematografic la acest final de săptămână, cu nu mai puțin de cinci premiere pe agenda de weekend.
Întâlniri neașteptate, momente ridicole și decizii absurde: cinci povești cu o privire acidă, dar plină de compasiune, asupra incapacității noastre de a ne guverna propriile emoții.
Regia: Cesc Gay
Cu: Anna Castillo, Chino Darín, Javier Rey
Gen film: Acțiune
Rachel are 40 de ani, este profesoară și nu are copii. Își iubește viața: elevii ei de liceu, prietenii, fostul iubit, lecțiile ei de chitară. Când se îndrăgostește de Ali, Rachel se atașează de Leila, fiica lui de 4 ani.
Regia: Rebecca Zlotowski
Cu: Virginie Efira, Roschdy Zem, Chiara Mastroianni, Yamée Couture, Callie Ferreira-Goncalves
Gen film: Comedie
„Retribution” spune povestea lui Matt Truner (Liam Neeson), un director din domeniul bancar care, în timp ce își duce copiii la școală, primește prin telefon o amenințare teribilă: oprirea sau coborârea din mașină va provocare o explozie.
Regia: Nimród Antal
Cu: Liam Neeson, Embeth Davidtz, Jack Champion, Matthew Modine
Gen film: Acţiune
Vladimir și Hector, doi agenți secreți diferiți din toate punctele de vedere, încearcă să recupereze un material strict secret furat de intruși necunoscuți.
Regia: Guillaume Ivernel, Zhiyi Zhang
Cu: Kirk Thornton, Dino Andrade, Salli Saffioti, Karen Strassman, Jamieson Price
Gen film: Acţiune
Flecăreții sunt niște creaturi pline de viață care iubesc haosul și dezordinea. După ce proprietarul băcăniei în care au trăit moare, ei pornesc în căutarea aventuroasă a unui nou cămin.
Regia: Ali Samadi Ahadi, Markus Dietrich
Cu: Uwe Ochsenknecht, Christine Urspruch, Stefan Kurt, Marianne Sägebrecht, André Jung
Gen film: Animaţie
Încă vacanță în stagiunea teatrală bucureșteană, dar tot am găsit câteva piese numai bune de pus pe agenda de weekend în această săptămână.
O comedie seducătoare despre familie și prietenie. Te va face să râzi. Te va face să plângi. Te va emoționa. Te va impresiona. Te va topi. Îți va câștiga inima. „Magnolii de oțel” – O poveste de suflet și o comedie savuroasă. O comedie dramă despre modul în care reacționează femeile la crizele grave din cursul vieții, cum ar fi boala și moartea, despre cum găsesc puterea de a merge mai departe și despre cum își pot găsi forța de care au nevoie în relațiile cu cei apropiați, chiar dacă acele relații sunt marcate de diferențe de opinii sau de gusturi.
Când: sâmbătă, 26 august, ora 16.00
Unde: Teatrul Avangardia
Distribuția: Maia Morgenstern, Victoria Cociaș, Cerasela Iosifescu, Ștefana Samfira, Ioana Barbu, Irina Ștefan
Regia: Ricard Reguant
„Oscar și Tanti Roz ”nu este doar povestea unui copil nedreptățit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor.
Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viață, indiferent de cum ți-e hărăzită – în chip de premiu ori de pedeapsă – fără a uita, totuși, să răspândești binele în jurul tău.
Între „Dragă Dumnezeu” şi semnătura de final: „Te pup. Pe mâine!” este documentată viaţa unui copil de zece ani, care îşi trăieşte ultimele zile… Romanul lui Eric Emmanuel Schmitt, dramatizat şi adus pe scenă, capătă o forţă uluitoare.
Oana Pellea (Tanti Roz) este o combinaţie de fragil şi forţă, de tandreţe şi iubire necondiţionată care de la început te cucereşte. Cuplul pe care-l face cu Marius Manole (Oscar) are o chimie aparte, o sinceritate care lucrează organic asupra spectatorului. Cristina Casian (Bacon) şi Antoaneta Cojocaru (Peggy Blue) sunt două prezenţe care în ecuaţia spectacolului spun povestea speranţei.
Când: sâmbătă, 26 august și duminică, 27 august, ora 20.00
Unde: TNB
Distribuția: Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru, Cristina Casian
Regia: Chris Simion Mercurian
În Camera Albastră vei întâlni 10 personaje: 5 bărbați și 5 femei, fiecare jucând câte un rol diferit. O prostituată a făcut sex cu un șofer, care a sedus o fată care avea grijă de casă, care s-a înțeles cu un student, care a înșelat-o cu o femeie căsătorită, care a făcut dragoste cu un politician, care s-a îndrăgostit de un model, care a cedat unui scriitor, care a râvnit la o actriță, care s-a lăsat sedusă de un aristocrat, care a fost țintuit chiar de prostituata de la început. În cele 10 scene, cele 10 personaje fac schimb de parteneri într-un dans al sexului în care așteptările și experiențele nu sunt niciodată la fel.
Când: sâmbătă, 26 august, ora 19.00
Unde: Teatrul În Culise
Distribuția: Ionuț Iftimiciuc, Ioana Nichita
Regia: Cristian Bajora
O seară de poker pe dezbrăcate între vecini se transformă într-o catastrofă comică. Pentru că nu știi niciodată când o să ai nevoie de vecinii tăi, două cupluri din același cartier se întâlnesc să ia masa împreună pentru a se cunoaște mai bine. Întâlnirea explodează în momentul în care unul dintre bărbați propune un joc de poker pe dezbrăcate. Noaptea de distracție se transformă într-un coșmar amuzant când cei patru încep să se afunde din ce în ce mai mult în dezvăluiri penibile și situații comice neașteptate.
Comedia se dezvoltă într-o atmosferă degajată și plăcută, iar jocul devine distractiv și eliberator. Textul lui Jean-Pierre Martinez reușește să dezbrace personajele de inhibiții și de secrete printr-un simplu joc, iar spectatorii se vor distra copios la această seară memorabilă de Strip Poker, ca între prieteni. Cine știe, poate ajung chiar să încerce jocul la ei acasă.
Când: duminică, 27 august, ora 19.00
Unde: Teatrul În Culise
Distribuția: Ioana Nichita, Răzvan Ilie, Francesca Fülöp, Iulian Sfircea
Regia: Ionuț Iftimiciuc
Lasă muzica să te inspire și mergi la un concert la acest final de săptămână. Am pus pe agenda de weekend câteva variante, numai bune de testat.
Bedda Band, Hard Rock Cafe, sâmbătă, 26 august, ora 21.30
Bogdan Olaru, La Ingineri Bistro, sâmbătă, 26 august, ora 19.30
Music under the Stars | Corina Sîrghi, Palatul Bragadiru, duminică, 27 august, ora 19.00
Coro și Piele prezintă Mean Machine + Detraktor + Crimena, Quantic, duminică, 27 august, ora 19.00
Timp de 29 de zile va avea loc cel mai mare eveniment de pe agenda de weekend, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium şi Teatrul Odeon vor urca peste 3.500 de artişti invitaţi, în cadrul a 90 de concerte.
„Tema ediţiei din acest an, ‘Generozitate prin muzică’, exprimă valorile fundamentale ale compozitorului George Enescu, duce cu gândul la Premiul Naţional George Enescu, iniţiat în 1913 de compozitorul român, şi descrie noile abordări în domeniul implicării sociale, educaţiei, formării, incluziunii şi contribuţiei în comunitate, specifice acestui impresionant eveniment artistic”, conform unui comunicat al organizatorilor.
Programul oficial din acest an cuprinde şase serii de concerte, fiecare cu o tematică diferită, construită pentru specificul fiecărei săli şi a publicului căreia îi este adresată.
Seria „Mari orchestre ale lumii” aduce 13 orchestre internaţionale şi trei orchestre din România pe scena de la Sala Palatului, într-un maraton muzical de 29 de concerte în 29 de zile consecutive.
Concertele de la Ateneul Român dau ocazia publicului să asculte cele mai cunoscute orchestre simfonice şi de cameră din lume la Ateneul Român. Seria oferă publicului ocazia unor întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera unor cunoscuţi compozitori clasici şi contemporani.
Concertele de la miezul nopţii adună 11 propuneri de recitaluri de neratat, tot pe scena Ateneului Român, de această dată cu un program care trece de la muzică renascentistă şi barocă la folclor tradiţional georgian şi momente de improvizaţie.
Seria „Enescu şi contemporanii” surprinde relaţia pe care marele George Enescu o avea cu alţi mari compozitori într-o serie de concerte desfăşurate în dimineţile de weekend la Sala Auditorium.
Seria „Orchestre româneşti” oferă un program variat, care include autori romantici sau moderni, dar şi contemporani. În program vor fi zece ansambluri reprezentative din Bucureşti şi alte cinci oraşe din ţară.
O serie nouă în acest an este „Concerte pentru familii şi copii”, care adună patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spaţiu inclus în premieră în festival – Sala Majestic a Teatrului Odeon.
Printre orchestrele importante care vor participa la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu” se numără Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Tonhalle din Zurich, London Symphony Orchestra şi Orchestra Filarmonică Cehă.
De asemenea, dirijori de prim rang internaţional vor urca pe scenă în cadrul festivalului – Cristian Măcelaru, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Wilson Hermanto, Paavo Jarvi, Delyana Lazarova, Lawrence Foster, Vladimir Jurowski.
Printre soliştii care vor acompania orchestrele sunt Patricia Kopatchinskaja, Gautier Capucon, Yuja Wang, Klaus Makela, Daniel Hope, Olga Peretyatko, Fazil Say, Avi Avital, Kate Lindsey, Cameron Carpenter, Xavier de Maistre, Jose Cura, David Grimal, Daniel Muller-Schott, Benjamin Kruithof, Maria Marica, Alexandra Segal.
Foto: Independența Film