AMINTIRI CINEMATOGRAFICE. ”Burebista”, filmul care l-a băgat în spital pe actorul Ion Dichiseanu: ”Aşa am ajuns să fiu rănit…”
Despre filmele “Burebista” şi “Dacii”, două dintre producţiile cele mai apreciate de cinefili şi care vor fi difuzate la “Duminica filmului românesc” din 28 iunie, la TVR 2, se ştie că au emoţionat iubitorii filmului istoric şi au ilustrat, într-o manieră originală, adevărul despre războaiele dintre daci şi romani.
Întrebat despre filmările la “Burebista”, în viziunea regizorului Gheorghe Vitanidis – film difuzat de TVR 2, de la ora 13:10 – marele actor Ion Dichiseanu consideră că “este o pagină frumoasă din istoria românilor”.
”Mă bucur că am avut plăcerea de a juca alături de actori atât de minunaţi, iar numele personajului interpretat de mine, Calopor, înseamna un fel de Făt-Frumos”, a mai adăugat actorul.
Ion Dichiseanu: ”Cadrele medicale, însă, m-au tratat regeşte”
Ion Dichiseanu a mai povestit că în urma unui accident provocat de cai a ajuns la spital cu lovituri, trei coaste rupte şi două fisurate. ”Aşa cum vă amintiţi, în multe dintre secvenţele din film actorii sunt călare. La un moment dat, armăsarii s-au luat la bătaie. Aşa am ajuns să fiu rănit şi internat într-un spital de lângă Deva. Cadrele medicale, însă, m-au tratat regeşte”, spune Ion Dichiseanu.
Actorul a dezvăluit şi că, deşi nu era pe deplin refăcut, la numai două săptămâni de la accident s-a întors pe platoul de filmare pentru ca lungmetrajul să fie terminat la timp. “Purtam încă bandajul şi nu aveam voie să urc pe cal. Aşa că s-a făcut o improvizaţie, iar pentru scenele în care ar fi trebuit să fiu călare am filmat dintr-o maşină decapotabilă”, își aduce aminte Ion Dichiseanu.
Filmul ”Burebista”, distribuție impresionantă
Filmul ”Burebista” – difuzat de TVR 2 duminică, 28 iunie, de la ora 13:10 – are o distribuţie impresionantă. Îi veți (re)descoperi pe George Constantin (în rolul lui Burebista), Ion Dichiseanu, Emanoil Petruţ, Alexandru Repan, Ernest Maftei, Ovidiu Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu şi Ştefan Sileanu.
„La mai puțin de șapte secole de la întemeierea cetății ei, Roma devine centrul lumii antice și se pregătește să devină cel mai mare imperiu al tuturor timpurilor. În anul 70 înaintea erei noastre, adică 683 ab urbe condita, expansiunea mondială a Romei se apropie la sud de Dunăre de unde se întindeau bogatele pământuri ale geto-dacilor uniți acum într-un mare și puternic regat sub sceptrul viteazului și enigmaticului rege Burebista. De-acum înainte, în fața ambițiosului Iuliu Cezar și a invincibilelor lui legiuni romane și barbare rămânea un singur regat nesupus – Dacia – și un singur rege neînvins – el, Burebista”, se precizează în secvențele de început ale filmului.
Povestea se desfăşoară în prima parte a secolului I î.H. Burebista, conducătorul primului stat dac centralizat, luptă pentru unificarea regatului şi redobândirea unor vechi ţinuturi dacice.
”Expansiunea puternicului Imperiu Roman atinge, la sud de Dunăre, bogatele ținuturi ale dacilor uniți într-un mare și puternic regat sub sceptrul viteazului Burebista. Proconsulul Hibrida (a cărui soție este fosta iubită a unui gladiator din oastea lui Spartacus, revenit la vatră) se și instalează într-o cetate grecească de la mare. Asasinarea lui Iuliu Cezar amână inevitabilul”, nota Tudor Caranfil în ”Dicționar universal de filme”.