Amintiri emoţionante cu Marina Voica în noul sezon „Reţeaua de idoli” de la TVR 2. Irina Păcurariu: ”O mare doamnă, cu care am vorbit despre singurătatea de cursă  lungă și izolarea ca alegere definitivă”

Publicat: 14 09. 2020, 11:17
Actualizat: 14 09. 2020, 11:22
Amintiri emoţionante cu Marina Voica în noul sezon „Reţeaua de idoli”. Irina Păcurariu: ”O mare doamnă, cu care am vorbit despre singurătatea de cursă  lungă și izolarea ca alegere definitivă”

Din 14 septembrie, cunoscuta realizatoare Irina Păcurariu provocă multe celebrităţi la un dialog sincer. în noul sezon „Reţeaua de idoli”, transmis de TVR 2. Emisiunea „Reţeaua de idoli” se va difuza lunea, de la de la ora 21:00 ( și în reluare duminica, de la ora 18:00).

În cele 16 ediții noi – cu invitați celebri, care au recunoscut că interviul cu Irina Păcurariu a scos de la ei lucruri pe care nu le-au mai spus niciodata presei – telespectatorii îi vor recunoaşte pe Ion Țiriac, Ilie Năstase, Helmuth Duckadam, Draga Olteanu Matei, Damian Draghici, Irina Margareta Nistor, Nicolae Furdui Iancu, Răzvan Exarhu şi Mircea Bravo.

„Începem sezonul cu una dintre cele mai iubite artiste din România, o doamnă iubită de enorm de multă lume din diverse generații. Melodiile ei sunt fredonate la club și nostalgiile românilor care încearcă să conserve ce a rămas valabil din comunism aduc multă tandrețe atunci când e rostit numele Marinei Voica. Toată acestă serie își propune să fisureze măștile celor care sunt idoli pentru o mulțime de români, așa că aici, la Rețea, vom găsi la aceste personalități despre care credem că nu mai e nimic de spus multe dintre vulnerabilitățile lor ascunse”, spune Irina Păcurariu.

Irina Păcurariu: ”Câteva ore am stat în gădina ei ca și cum ar fi singurul loc din lume în care puteam fi”

Îndrăgita Marina Voica este o adevărată legendă în România. Artista ajunsă acum la vârsta de 84 de ani a făcut istorie cu zeci de melodii, iar fiecare apariție a sa televizată este un motiv de bucurie, atât pentru ea, cât și pentru telespectatori.

Despre marea doamnă a muzicii uşoare româneşti, invitata primei ediţii „Reţeaua de idoli”, Irina Păcurariu spune cu emoţie:

„Are 83 de ani, un VW Beetle galben nou, e delicată, poartă perle și s-a născut în Ivanovo, așa numitul oraș al mireselor, o urbe de jumătate de milion de suflete, majoritatea femei care munceau în fabricile de confecții, pentru care marele pariu era să nu rămână nemăritate. În familia ei se mergea la facultate, așa că fratele e medic iar ea, probabil știți, este absolventa unei facultăți de economie din Moscova. Nimic din ce părea scris să i se întâmple n-a fost să fie până la capăt: a ajuns în România, a devenit cineva, câțiva ani chiar a emigrat  în Germania de unde a revenit ca să-și îngrijească bărbatul care-a adorat-o până la ultima secundă din viața lui”, a povestit Irina Păcurariu.

”Câteva ore am stat în gădina ei ca și cum ar fi singurul loc din lume în care puteam fi sau unde mi-aș fi dorit să ajung. La Marina Voica, o mare doamnă, cu care am vorbit despre singurătatea de cursă  lungă și izolarea ca alegere definitivă”

Irina Păcurariu

Probabil mulți știu că, de aproape 40 de ani, Marina Voica este văduvă, iar în prezent locuiește în orașul Breaza din județul Prahova. Cine își mai amintește însă că, în 1974, Marina Voica figura în paginile faimoasei reviste americane, „Billboard”, primind Diploma Star of the year – Music week?

”În 1980, Marina Voica împreună cu soțul ei, medicul Viorel Teodorescu, au decis să părăsească țara, având intenția de a se stabili în Germania. După doar un an petrecut în Germania, intervenind îmbolnăvirea gravă a soțului și, apoi, decesul acestuia, Marina Voica a revenit în România, unde a fost interzisă o perioadă de autoritățile comuniste….”, povestește Irina Păcurariu.

Irina Păcurariu

Marina Voica: ”Totuși aici e o țară latină… și e țara mea…”

Acasă la Marina Voica, după lunile în care nimeni nu i-a intrat în curte, Irina Păcurariu a provocat un dialog în care artista devine melancolică și foarte sinceră, vorbind deschis despre cum își trăiește în singurătate cei 84 de ani.
 
”Spuneți că izolarea nu ați simțit-o. Toți spun că viața lor s-a schimbat…”

”La Breaza nu s-a simțit panica, pînă acum nu e niciun caz. Anul ăsta ceva s-a schimbat la mine. Eu oricum sunt melancolică. Dacă asculți unele piese ale mele o să-ți dai seama”. 

Marina Voica, dialog emoționant cu Irina Păcurariu

 
”De unde vin tristețile?”

”Sunt rusoaică, e predispoziție. E țara, clima. Unii spun că ăsta e farmecul meu”. 

”Ce rusoaică ați fost, dacă ați plecat tânără de acolo? Nu ați vrut să vă scuturați de originile rusești?”

”Tu ai vrea să fii altceva? Oriunde ai sta, tot româncă ești. Sunt mii de români care încearcă să uite”.

”Și, reușesc?”

”Nu cred, se mint. Nu m-aș întoarce niciodată, în schimb…. Totuși aici e o țară latină… și e țara mea…”, spune Marina Voica.