ANONIMUL 2023: Festivalul se deschide luni, 14 august, cu proiecția în premieră în România a filmului „Kidnapped”
Programul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 14 – 20 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), este acum disponibil pe site-ul festivalului.
Festivalul se deschide luni, 14 august, cu proiecția în premieră în România a filmului „Kidnapped” prezentat anul acesta în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes. Regia este semnată de Marco Bellocchio care este deținătorului primului Trofeu Anonimul (pentru filmul „Buongiorno, note”, în 2004).
Tot în premieră, în afara competiției, vor fi proiectate și filmele: „Youth (Spring)” semnat de Wang Bing și „Last Summer” regizat de Catherine Breillat, selectate și ele anul acesta în cursa pentru Palme d’Or la Cannes.
Filmul documentar „Youth (Spring) | Qingchun” „provoacă bucurie și consternare în același timp” (conform celor de la IndieWire) relatând povestea locuitorilor cartierului muncitoresc Liming, situat în apropiere de Shanghai. În fiecare an, tineri între 17 și 20 de ani își părăsesc satele și se mută acolo unde trăiesc ca adulți, de multe ori la locul de muncă sau în spații insalubre.
„Last Summer | L’été dernier” surprinde un moment din viața unei avocate de succes care se angajează treptat într-o relație pasională cu fiul soțului său dintr-o căsătorie anterioară, punându-și cariera și viața de familie în pericol. „Navigând cu o finețe remarcabilă prin nuanțe și contraste, Catherine Breillat pictează portretul acestei femei într-un mod extrem de senzorial, dar clinic în același timp, ajutată de imaginea lui Jeanne Lapoirie.” scria Cineuropa. Regizoarea filmului este de altfel o veterană a festivalurilor importante de film din lume, fiind premiată la Cannes, Berlin, Rotterdam, Chicago sau Veneția.
Seara filmului românesc, la ANONIMUL 2023
Seara filmului românesc de marți, 15 august, este dedicată premierei naționale a celui mai nou film regizat de Radu Jude – „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”, care va putea fi văzut la ANONIMUL imediat după proiecția din selecția de la Locarno.
Ediția de anul acesta a festivalului mai cuprinde în lineup un număr de nouă alte filme de lungmetraj românesc, incluse în secțiunea Romanian OFF Section. Printre ele spectatorii vor putea vedea, înainte de lansarea în cinematografe: „Mammalia” în regia lui Sebastian Mihăilescu, „Tigru” regizat de Andrei Tănase, filmele documentare: „Arsenie. Viața de apoi” de Alexandru Solomon, „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” de Carla Maria Teaha sau „Între revoluții” de Vlad Petri și studiul antropologic al micii comunități din Sfântu Gheorghe semnat de Claudiu Mitcu – „Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată”.
Programul festivalului cuprinde și trei secțiuni competiționale: două competiții de scurtmetraje (românești și internaționale) și o competiție de lungmetraje care reunește cele mai nou filme ale unor autori care au mai fost prezenți în selecția ANONIMUL de-a lungul anilor. Toate acestea vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile de cinema din Green Village.
Trofeul ANONIMUL, în valoare de 3000 de euro, va fi acordat în urma voturilor primite de la public.
Premiile pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, respectiv internațional, vor fi oferite de asemenea în urma voturilor primite și sunt în valoare de 1000 de euro fiecare.
Fundația Anonimul va acorda și anul acesta Premiul „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1000 de euro, unui scurtmetraj din competiția românească sau internațională.
Ediția aniversară de anul acesta va fi închisă de „Filmul Oficial al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, Partea A”, semnat de invitata specială a festivalului, regizoarea japoneză Naomi Kawase, ce va fi prezentă la Sfântu Gheorghe pentru a accepta, în cadrul galei de închidere, Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale.
Foto: Anonimul