Arabia Saudită condamă un ARTIST pentru producția unui desen animat controversat. Autoritățile din RIAD nu înțeleg sarcasmul

Publicat: 05 07. 2024, 13:36
sursa foto: captură ecran Netflix

Abdulaziz Almuzaini este un artist saudit care în parteneriat cu Netflix a produs serialul animat „Masameer County”, o alegorie care portretizează defectele societății conservatoare din Arabia Saudită. Un tribunal din Riad l-a condamnat la 13 ani de închisoare. Activiștii pentru drepturile omului și industria divertismentului sunt șocați de hotărârea autorităților.

Serialul animat „Masameer County”, creația artistului Abdulaziz Almuzaini, este difuzat din 2021 prin intermediul platformei Netflix și prezintă o imagine umoristică a societății din Arabia Saudită. Printre subiectele abordate sunt conflictele regionale, grupările jihadiste și homosexualitatea ascunsă.

Curtea penală de la Riad l-au condamnat pe Almuzaini la 13 ani de închisoare pentru că a oferit lumii o perspectivă greșită din punct de vedere moral a ce înseamnă Arabia Saudită. Concret, artistul a fost acuzat că a promovat homosexualitatea și moravurile ușoare. Odată cu această condamnare, compania sa de producție, Myrkott Animation Studio a fost închisă, relatează publicația L’Orient-Le Jour.

„Contractele tuturor angajaţilor companiei Myrkott au fost reziliate în urmă cu o săptămână. Sunt oameni care au familii, oameni care lucrează cu noi din 2012. Am fost nevoit să le cer scuze şi să îi anunţ pe toţi despre închiderea companiei. Industriile creative din Arabia Saudită nu vor prospera şi nu vor atrage investiţii atât timp cât autorităţile nu vor recunoaşte şi nu vor respecta pe deplin drepturile omului. Separat de condamnarea la închisoare, am interzis să părăsesc țara timp de 13 ani după ce sunt eliberat”, a declarat Almuzaini.

Artistul a făcut apel la clemența prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman și speră că îl va amnistia. În caz contrar, singura posibilitate ca Abdulaziz să nu facă închisoare depinde de colaborarea pe cale diplomatică dintre Washington și Riad, pentru că are dublă cetățenie, saudită și americană.

Activiștii pentru drepturile omului și industria divertismentului sunt siderați de represiunea personalităților din țară.

„Ridiculizarea regimurilor arabe sub formă animată arată că factorii decizionali din această țară nu au simțul umorului. Ne-ar plăcea tuturor să trăim în ţara noastră, dar în siguranţă, fără aceste încălcări flagrante ale drepturilor omului. Cei care ironizează anumite defecte omenești sau susțin drepturile femeilor, sunt condamnați la închisoare”, a declarat activista Lina al-Hathoul.