Arheologii au aflat de ce PIRAMIDELE egiptene au fost construite mai ușor acum 4.700 ani
This browser does not support the video element.
O nouă teorie despre construirea piramidelor circulă în ultimele zile. Acestea ar fi fost construite mult mai ușor pentru că în preajma șantierului se afla un braț acum dispărut al Nilului, citează Digi24 o știre preluată de pe BBC.
De mulți ani, arheologii au crezut că egiptenii antici trebuie să fi folosit o cale navigabilă din apropiere pentru a transporta materiale grele precum blocurile de piatră necesare pentru construirea piramidelor.
Cele mai cunoscute și mai mari piramide au fost construite pe platoul Giza, între 2580 și 2530 î.Hr., în timpul faraonilor Khufu, Khafre și Menkaura. Pentru construirea Marii Piramide a faraonului Khufu, au fost necesare:
- 5,5 milioane de tone de calcar;
- 8.000 de tone de granit (transportat din Aswan, la 800 km distanță);
- 500.000 de tone de mortar;
- durata construirii a fost de 23 ani;
- 6.700 de muncitori și constructori calificați care erau plătiți și hrăniți cu pâine, bere, carne vită, linte și pește.
Brațul dispărut al Nilului ar explica misterul construirii piramidelor de la Giza
Dar până acum, „nimeni nu era sigur de locul, forma, dimensiunea unei căi navigabile”. O spune unul dintre autorii studiului, prof. Eman Ghoneim. Grupul de cercetători a folosit imagini din satelit radar, hărți istorice și a investigat sedimentele pentru a cartografia brațul pierdut al Nilului.
Acesta ar fi fost îngropat de o secetă majoră și furtuni de nisip cu mii de ani în urmă. Unul dintre co-autorii studiului, dr. Suzanne Onstine, a declarat pentru BBC:
„Datele arată că existase o cale navigabilă care ar putea fi folosită pentru transportarea blocurilor mai grele, echipamentelor și a muncitorilor. Toate astea ne ajută cu adevărat să explicăm construcția piramidelor”.
Acum 4.500 ani, Egiptul Antic era un „paradis verde”
Echipa a descoperit că brațul pierdut al Nilului, denumit brațul Ahramat care înseamnă „piramide” în arabă, avea aproximativ 64 km lungime și între 200-700 metri lățime. Și se învecina cu 31 de piramide, care au fost construite acum 4.700 – 3.700 de ani.
Descoperirea acestui braț dispărut ajută la explicarea construirii în masă a piramidelor dintre Giza și Lisht. Acum este o zonă inospitalieră a deșertului saharian.
Datele mai sugerează că la momentul când piramidele au fost construite, regiunea Giza era bogată în vegetație. După sedimentele recoltate, Nilul avea un debit mult mai mare și era răsfirat în mai multe brațe acum 4.700 ani.
Sursa Colaj Foto – Bing AI/DALL-E/Shutterstock