Asasinatele din 21/22 septembrie 1939: Cum a ordonat Carol al II-lea execuția a peste 200 de legionari, transformându-i în martiri

În urma uciderii prim-ministrului Armand Călinescu, Carol al II-lea a declanșat o represiune brutală: asasinatele legionarilor din 21/22 septembrie 1939, ce aveau să schimbe cursul istoriei. În România modernă, puține evenimente petrecute într-un timp atât de scurt au fost marcate de asemenea brutalitate și răzbunare politică, așa cum s-a întâmplat în fatidicele zile de 21 și 22 septembrie 1939.

În acele ore dramatice, țara a fost martora unui măcel ordonat de la cel mai înalt nivel al puterii. Peste 200 de membri ai Mișcării Legionare au fost executați la ordinul regelui Carol al II-lea, într-o demonstrație de forță menită să zdrobească opoziția politică după asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu.

Cadavrele legionarilor au fost lăsate expuse pe străzile Bucureștiului timp de trei zile, provocând indignare în rândul populației. Ceea ce trebuia să fie un avertisment sever din partea autorităților s-a transformat într-un „pelerinaj” macabru, ce a alimentat tensiunile sociale și politice și a zguduit nu doar scena politică românească, ci și conștiința națională.

Frică și teroare

Însă execuțiile legionarilor nu au fost doar un act de răzbunare, ci și un semnal puternic pe care Carol al II-lea voia să îl transmită: orice opoziție împotriva autorității sale va fi zdrobită fără milă. Într-o atmosferă de frică și teroare, România a fost aruncată într-o spirală a violenței politice, iar legionarii executați au devenit nu doar victime ale represiunii regale, ci și simboluri ale unei lupte politice care nu avea să se termine aici.

Relatările din presa acelor vremuri, declarațiile martorilor și rapoartele de arhivă, alături de legendele care s-au țesut în jurul acestor evenimente, au transformat noaptea de 21/22 septembrie 1939 într-un moment de referință pentru cei care încearcă să înțeleagă tensiunile care au modelat România interbelică.

Cine erau legionarii executați? Ce forțe politice și personale l-au împins pe Carol al II-lea să ordone acest masacru? Și, mai ales, cum a reușit o națiune să fie acaparată de un asemenea tumult violent într-o singură noapte?

Pentru a înțelege pe deplin evenimentele tragice din noaptea de 21/22 septembrie 1939 și motivele din spatele măcelului ordonat de Carol al II-lea, este esențial să privim înapoi la contextul istoric și la tensiunile politice care au marcat România în anii premergători acestui moment sângeros.

România interbelică: O scenă politică dominată de tensiuni

Anii ’30 au fost un deceniu marcat de instabilitate politică și socială profundă în România. După încheierea Primului Război Mondial și Marea Unire din 1918, țara s-a aflat într-o continuă luptă pentru consolidarea instituțiilor democratice, dar aceste eforturi s-au lovit de ascensiunea extremismului și de ambițiile autoritare ale regelui Carol al II-lea.

Într-un context european tot mai dominat de ideologiile totalitare, România nu a fost o excepție. Fascismul și comunismul și-au găsit adepți și aici, în timp ce crizele economice și sociale au destabilizat democrația tânără.

Regele Carol al II-lea, care a revenit pe tron în 1930, după ce renunțase la drepturile sale în favoarea fiului său, Mihai, a fost o figură controversată. Viziunea sa despre conducerea României era una autoritară, contrară principiilor democratice ale perioadei de după Unire.

La scurt timp după revenirea la putere, Carol a început să își consolideze poziția politică prin eliminarea oponenților politici și prin implementarea unor măsuri de control asupra vieții publice.

Mișcarea Legionară: Radicalismul de dreapta în creștere

În paralel cu ascensiunea lui Carol al II-lea, una dintre cele mai radicale mișcări de dreapta din Europa interbelică – Mișcarea Legionară, cunoscută și sub numele de Garda de Fier, devenea din ce în ce mai puternică. Fondată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, Mișcarea Legionară avea ca obiective principale instaurarea unui regim naționalist radical și lupta împotriva influențelor străine, inclusiv evreiești, în România.

Popularitatea Mișcării Legionare a crescut rapid în rândul tinerilor, a intelectualilor și a unor segmente ale clerului ortodox, care vedeau în această organizație o alternativă la corupția și instabilitatea clasei politice de atunci.

În plus, simpatia manifestată de Germania nazistă față de legionari a contribuit la întărirea poziției lor pe scena politică românească. Totuși, pentru regele Carol al II-lea, Mișcarea Legionară reprezenta o amenințare directă la adresa regimului său, iar tensiunile dintre monarh și legionari au escaladat pe parcursul deceniului.

Un om cu un plan

Regele Carol al II-lea a crezut că odată cu eliminarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Mișcarea Legionară se va destrăma. De-a lungul anilor, violențele comise de legionari, culminând cu asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în 1933, au adus liderii Mișcării în atenția autorităților. Deși Codreanu a fost arestat de mai multe ori, inclusiv în legătură cu asasinarea lui Duca, el a fost achitat, din lipsă de dovezi directe care să-i incrimineze implicarea.

În 1937, Mișcarea Legionară avea din ce în ce mai multă influență, iar regele Carol al II-lea încerca din nou să-l încarcereze pe Codreanu. Monarhul vedea în liderul legionar o amenințare politică directă la regimul său autoritar. Tensiunile dintre cei doi s-au intensificat în momentul în care Codreanu a intrat în conflict cu academicianul Nicolae Iorga, fost prim-ministru și consilier influent al regelui. Disputa dintre Iorga și Codreanu a fost declanșată de opoziția academicianului față de inițiativele comerciale promovate de Mișcarea Legionară. Iorga a blocat, printre altele, înființarea cantinelor legionare.

În replică, Codreanu i-a trimis o scrisoare în care îl acuza pe Iorga de „necinste sufletească”, un act care a avut consecințe grave.

„Din marginile puterilor mele omenești, cu care te-am respectat, îți strig: Ești un incorect. Ești un necinstit sufletește. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze și la omul pe care îl judecă, nu numai la agenții mincinoși ai domnului Armand Călinescu,” scria Codreanu.

O execuție ascunsă

După primirea scrisorii, Iorga a depus o plângere penală, acuzându-l pe Codreanu de ultraj. Liderul legionar a fost arestat și condamnat inițial la șase luni de închisoare pentru această ofensă. Totuși, sub influența lui Armand Călinescu, ministru de Interne la acea vreme, un nou proces a fost pus în scenă, de data aceasta Codreanu fiind acuzat de trădare. În urma acestui proces, el a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, deschizând calea pentru eliminarea sa fizică.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu, alături de alți 13 legionari, inclusiv cei implicați în asasinarea lui I.G. Duca, au fost transportați de la închisoarea din Râmnicu Sărat către București într-o dubă a Jandarmeriei.

La marginea localității Tâncăbești, vehiculul a fost oprit sub pretextul unei pauze. Prizonierii au fost forțați să coboare, fiind apoi strangulați și împușcați de jandarmi. Oficial, s-a susținut că prizonierii ar fi încercat să evadeze, dar circumstanțele reale ale execuției au fost ascunse.

La ordinul regelui

Corpurile lor au fost transportate la închisoarea Jilava, unde au fost stropite cu vitriol pentru a fi mutilate și aruncate într-o groapă comună. În aceeași noapte, alți legionari au fost executați în diverse orașe din România, inclusiv Cluj și București. Printre aceștia se numărau locotenentul Nicolae Dumitrescu și profesorul Vlad Cristescu, lideri importanți ai Mișcării Legionare.

Inițial, nu era clar cine ordonase aceste asasinate. După cercetări ulterioare, în special după căderea regimului comunist, s-a stabilit că regele Carol al II-lea, Armand Călinescu și Gavril Marinescu, prefectul Poliției Capitalei, au fost principalii orchestratori ai acestei represiuni. „Fonduri speciale” au fost destinate infiltrării Siguranței în cuiburile legionare și pentru organizarea diversiunilor, spunea doctorul Șerban Milcoveanu, făcând referire la rolul lui Marinescu în eliminarea legionarilor.

În lucrarea „România și sfârșitul Europei. Amintiri din țara pierdută”, diplomatul Mihail Sturdza menționează întâlniri strategice dintre Carol al II-lea, Gavril Marinescu și Armand Călinescu în zilele premergătoare execuțiilor: „La 28 noiembrie 1938, Carol s-a întors în țară și, în acea noapte, a avut o lungă întrevedere cu Călinescu și Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29-30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”.

Dictatura regală a lui Carol al II-lea

1938 era anul în care tensiunile politice și sociale din România atingeau de fapt un punct critic. Carol al II-lea considera că singura soluție pentru menținerea controlului era instaurarea unei dictaturi regale. În acel an, el a dizolvat partidele politice și a suspendat constituția democratică, instaurând un regim autoritar în care regele deținea puteri absolute.

Însă în loc să reducă influența legionarilor, aceste măsuri au întărit și mai mult opoziția lor față de regim, transformându-l pe Codreanu într-un martir al cauzei legionare.

Asasinarea lui Armand Călinescu

Un alt punct cheie în escaladarea conflictului dintre Carol al II-lea și Mișcarea Legionară a fost asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, pe 21 septembrie 1939. Călinescu fusese unul dintre cei mai apropiați consilieri ai regelui și un adversar neînduplecat al legionarilor. În anii de dinaintea morții sale, Călinescu a fost un susținător fervent al măsurilor de represiune împotriva Gărzii de Fier, fiind direct responsabil pentru coordonarea operațiunilor împotriva acesteia.

În după-amiaza zilei de 21 septembrie 1939, Călinescu se îndrepta spre casă, însoțit de un șofer și un ofițer de securitate. Însă, pe podul dintre Piața perei și Cotroceni, mașina sa a fost atacată de un grup de nouă legionari, care l-au mitraliat pe prim-ministru. Asasinatul a fost săvârșit în fața mai multor martori, care au privit îngroziți scena. Potrivit mărturiilor din acea vreme, legionarii au tras 20 de gloanțe în trupul lui Armand Călinescu și doar șoferul a supraviețuit atacului.

„Nici n-am avut timp să repet somația…”

Ulterior, gruparea de legionari numită „Răzbunătorii”, condusă de avocatul Miti Dumitrescu, a pătruns în clădirea Societății de Radiodifuziune întrerupând transmisiunea și anunțându-și actul de răzbunare.

„Aveam în mână ochelarii, aşa cum plecasem din birou. Eram urmat de un gradat din gardă, şoferul Coşciug Theodor, care luase la repezeală o armă din rastel şi de cameristul Crâşmaru Vasile, care era şi el înarmat. N-am apucat să ajung la ultima treaptă a scării pentru că în acel moment, deschizându-se larg uşile studioului, îmi apar în faţă legionarii asasini ai prim-ministrului Armand Călinescu, complet răvăşiţi ca înfăţişare, dezorientaţi şi buimaci. Stăpân totuşi pe mine, am strigat cu voce puternică: «Mâinile sus, că trag!», iar din spatele meu, însoţitorii de mai sus au şi întins armele spre ucigaşi.

Nici n-am avut timp să repet somaţia pentru că legionarul Dumitrescu care era în faţă şi părea să fie şeful, a aruncat pistolul jos în faţa mea şi după el i-au urmat exemplul şi ceilalţi şapte, ridicând mâinile sus, în somaţie. I-am făcut inofensivi cu ajutorul gărzii Societăţii şi am anunţat telefonic Prefectura Poliţiei Capitalei asupra celor întâmplate la sediul Societăţii”, preciza Vasile Ionescu, fost director al Societăţii de Radio.

În seara aceleiași zile, legionarii implicați în asasinarea lui Armand Călinescu erau arestați și împușcați pe loc. Cadavrele lor au fost expuse în centrul Bucureștiului timp de trei zile, lângă o pancartă pe care scria: „Aceasta va fi de aici înainte soarta asasinilor trădători de țară”. Aceasta a fost o măsură extrem de simbolică, menită să transmită un mesaj puternic despre soarta oricărei persoane care ar putea complota împotriva regimului.

„Uciderea, fără judecataă, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea și transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevărat pelerinaj. Radio-Londra comunică seara că s-ar mai fi executat în plus în taberele de concentrare încă 76 de gardiști (e caracteristic cum aflăm știrile din țară prin Londra)”, nota academicianul Radu R. Rosetti în jurnalul său.

Atmosfera internațională: România între fascism și democrație

Pe fundalul acestor evenimente interne, scena politică internațională era la fel de tensionată. Europa se pregătea pentru izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar dictaturile din Germania și Italia câștigau tot mai multă influență. România, situată strategic la confluența intereselor marilor puteri, se afla într-o poziție vulnerabilă. În acest context, Carol al II-lea încerca să mențină un echilibru între presiunile externe și provocările interne, dar opoziția legionară amenința stabilitatea regimului său.

Tensiunile interne, combinate cu incertitudinile de pe scena europeană, au creat un mediu exploziv care a condus la evenimentele tragice din septembrie 1939. România se afla într-un moment în care politica era dominată de extremism, represiune și acte de violență, iar asasinatele din acele zile au reprezentat apogeul acestor conflicte.

Răzbunarea lui Carol al II-lea: Măcelul din noaptea de 21/22 septembrie 1939

Asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu pe 21 septembrie 1939 a provocat o reacție rapidă și violentă din partea regelui Carol al II-lea. Acesta nu doar că a ordonat represalii imediate împotriva celor implicați în atacul asupra lui Călinescu, dar a declanșat o serie de execuții sumare care au marcat una dintre cele mai brutale epurări politice din istoria interbelică a României.

În fapt, Carol al II-lea îl numește prim-ministru pe gen. Gheorghe Argeșanu (cunoscut și drept Ghiță Militarul sau Ghiță Sângerosul) pentru a instaura „pacea” în țară. La doar câteva ore după uciderea prim-ministrului, regele ordona executarea imediată a legionarilor care se aflau deja în detenție, dar și a altora, ca răspuns la crima comisă de membrii Mișcării Legionare.

Legionarii, executați în masă

În dimineața zilei de 22 septembrie 1939, la ordinul regelui Carol al II-lea, transmis prin intermediul lui Ernest Urdăreanu, ministrul Casei Regale, 147 de legionari au fost executați prin împușcare, câte trei din fiecare județ.

În unele județe, precum Brașov și Constanța, numărul de executați a fost mai mare, patru în fiecare caz. În județul Constanța, trei dintre cei patru erau preoți. În județe unde autoritățile nu au putut găsi suficienți legionari, precum Dolj, au fost executați deținuți de drept comun pentru a respecta ordinul.

Printre cei executați s-a numărat și Elena Bagdad, o studentă la Facultatea de Matematică din București, singura femeie din grupul celor uciși în acea zi.

Execuțiile nu s-au limitat doar la acești 147 de legionari. Alte 95 de persoane, comandanți legionari, au fost asasinate pe baza unor liste întocmite în prealabil de Armand Călinescu, prefectul Poliției Capitalei, generalul Gavrilă Marinescu și Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informații.

Cei 95 erau internați în diverse lagăre și penitenciare: la Vaslui, unde 31 de legionari au fost mitraliați în grup, la Miercurea Ciuc, unde 44 de persoane au fost executate, la Spitalul Militar din Brașov, unde au fost împușcați șapte legionari, și la Penitenciarul Râmnicu Sărat, unde 13 persoane au fost omorâte. Printre cei executați s-a aflat și Victor Dragomirescu, care a fost strangulat în duba poliției și aruncat de viu în cuptorul crematoriului „Cenușa” din București.

Executați fără proces

Documentele oficiale și mărturiile din acea perioadă descriu aceste execuții ca fiind o demonstrație de forță regimului carlist, menită să intimideze orice viitoare opoziție. Carol al II-lea nu voia doar să răzbune moartea aliatului său, ci și să elimine orice urmă de opoziție din partea legionarilor, pe care îi considera o amenințare directă la regimul său autoritar.

La Jilava, legionarii au fost scoși din celulele lor fără nicio formalitate legală. Aceștia au fost împușcați în curtea închisorii, în fața altor deținuți, ca un avertisment pentru cei care ar fi îndrăznit să se revolte împotriva statului. Printre cei executați se aflau lideri importanți ai Mișcării Legionare, care fuseseră implicați în diferite acțiuni violente sau care aveau un rol de conducere în organizație.

La Râmnicu Sărat, execuțiile au urmat un tipar similar. Legionarii erau scoși din celule în grupuri mici și împușcați pe loc. Unii dintre ei nici măcar nu fuseseră implicați în activități violente directe, dar erau considerați periculoși din cauza simpatiilor lor politice.

La Miercurea Ciuc, situația a fost la fel de sumbră. Legionarii erau chemați din celulele lor fără nicio explicație, fiind împușcați imediat. În unele cazuri, cadavrele erau lăsate să zacă în curțile închisorilor, ca o metodă de intimidare a celorlalți prizonieri. Se pare că autoritățile nu le-au permis familiilor să revendice cadavrele, iar acestea au fost îngropate în gropi comune, fără nicio ceremonie.

„Cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință?”

Mărturia generalului Gabriel (Gavrilă) Marinescu, principalul autor al asasinatelor, indică faptul că execuțiile au avut loc într-o atmosferă de teroare, iar prizonierii nu au avut nicio posibilitate de a se apăra sau de a se justifica.

„Au avut îndrăzneala să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară și eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăț până seara și pe asasinii lui Călinescu și pe cei de la Râmnicu Sărat și câte trei de județ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declarație, să se mai poată alege printre cei vinovați. S-a refuzat.

Au fost prefecți care n-au avut culpabili de desemnat, căci toți cei bănuiți mai serios fuseseră concentrați și trimiși prin alte garnizoane, și au împușcat inocenți! Vă citez cazul de la Brașov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea de Rege, de frică pentru pielea lui… care tot o să pleznească! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă! M-au învinuit că tolerez în poliție oameni care s-au îmbogățit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință??”, i se confesa generalul lui Constantin Argetoianu, după cum a consemnat cel din urmă în memoriile sale.

„A fost spânzurat ca «exemplu» în piața din Tecuci”

Represaliile au fost rapide și nemiloase, iar legionarii au fost executați în baza unui plan bine stabilit, fără nicio încercare de a ascunde violența statului. Cei care au organizat execuțiile au avut grijă să nu lase nicio urmă de milă sau compromis. Actul de răzbunare nu a fost doar împotriva celor vinovați direct de asasinarea lui Armand Călinescu, ci a avut un caracter punitiv pentru întreaga Mișcare Legionară, care fusese privită ca o amenințare majoră pentru regimul autoritar al lui Carol al II-lea.

„Dimineața, la 8.15 radio Londra anunță că după date oficiale, numărul gardiștilor executați acum la noi pentru a răzbuna uciderea lui Armand Calinescu este de 292.(…) Radu mi-a spus că Radio-Londra a spus în astă-seară (ora 19.30) că numărul celor din Garda de Fier executați până azi se urcă la 353. Ioana spune că la Tecuci s-au executat 21, dintre care un învățător din Mîndrești; trupul unuia din cei executați a fost spânzurat ca «exemplu» în piața din Tecuci”, mai nota academicianul Radu R. Rosetti în jurnalul său pe 23 și 24 septembrie 1939.

Lecția amară a violenței și represiunii

Noaptea de 21/22 septembrie 1939 a rămas în istoria României ca un simbol al represiunii nemiloase și al tensiunilor politice care au marcat epoca interbelică. Execuțiile fără proces, orchestrate de Carol al II-lea, nu doar că au devastat temporar Mișcarea Legionară, dar au semănat frică și incertitudine în întreaga țară. Ceea ce trebuia să fie o demonstrație de forță a regimului s-a transformat într-o rană deschisă care avea să bântuie societatea românească mult timp după aceea.

Pe termen scurt, măcelul a avut un efect paralizant asupra legionarilor, dar pe termen lung, a creat martiri și a alimentat sentimentele de răzbunare. Transformarea legionarilor executați în simboluri ale luptei împotriva tiraniei nu a făcut decât să întărească rezistența în rândul susținătorilor Mișcării Legionare, ceea ce a dus la creșterea violenței în anii următori.

Noaptea de 21/22 septembrie 1939 nu a fost doar o manifestare a furiei regale, ci și un moment care a demonstrat cât de periculoasă poate fi amestecarea violenței și a politicii, cât de îngrozitor poate fi autoritarismul, dar mai ales cât de fragilă poate fi democrația.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Povești neștiute despre Cartierul Primăverii, interzis de Ceaușescu, locuit de șase șefi de stat. „S-a ridicat pe un act de corupție. Carol al II-lea l-a pus pe primar să cumpere Parcul Jianu, la un preț de zece ori mai mare”

EXCLUSIV VIDEO | Istoria uitată a micului oraș din România unde mergeai pe stradă și te puteai întâlni cu George Enescu, Nicolae Iorga, I.L. Caragiale și chiar cu regele