Misterul dispariției Australopitecilor: Victime ale lui Homo habilis sau ale schimbărilor climatice? S-a descoperit cum ar fi murit LUCY
Cauzele extincției Australopitecilor, deși încă nu sunt confirmate cu exactitate, ar fi o combinație de factori. Australopitecii au fost un grup de primate bipede (puteau să se deplaseze vertical) care au trăit în urmă cu 4,5 milioane de ani. Nu au fost strămoșii hominizilor și ai oamenilor moderni, ci rude apropiate ale strămoșilor noștri comuni („veriga dispărută”).
Australopitecii au avut același grad de rudenie la fel cum o au cimpanzeii și bonobo cu oamenii moderni. Cunoscuți și ca „maimuțele sudice”, aceștia au trăit acum 4,5 milioane de ani și s-au stins ca specie acum 1.4 milioane de ani, pe durata Pliocenului și Pleistocenului.
Motivele dispariției lor sunt neclare. După numărul fosilelor găsite, erau mult mai mulți australopiteci decât hominizii din specia Homo habilis acum 2 milioane de ani. Până la urmă, erau capabili să trăiască în mai multe habitate diferite și să consume o varietate de alimente. Flexibilitatea lor ar fi trebuit să-i facă rezistenți la extincție. Dar pur și simplu, australopitecii au dispărut acum 1,4 milioane de ani.
Lucy ar fi murit după ce a căzut dintr-un copac
Fosilele acestora au fost descoperite pe teritoriul de azi al statelor Ciad, Tanzania, Kenya, Africa de Sud și Etiopia, deci, au trăit doar în sud-estul Africii. Cel mai cunoscut schelet al unui australopitec găsit de arheologi a aparținut unei femele și a primit numele „Lucy”.
Ea a trăit acum 3.2 milioane de ani, în Etiopia. După cum ne indică fosilele ei, Lucy ar fi murit de la fracturarea mâinilor, încheieturilor, brațelor și umerilor după ce a căzut dintr-un copac. Australopitecii, deși învățaseră să meargă vertical, încă se mai cățărau în pomi după fructe. Fără agilitatea celorlalte primate, pentru australopiteci, căderea de la înălțime le-ar fi fost fatală.
Dar câțiva arheologi sceptici sunt sceptici că Lucy ar fi avut o moarte dramatică. Așa zisele „fracturi” ar fi fost provocate mai degrabă de procesul de fosilizare și de mișcările plăcilor tectonice. „Fracturi” similare au fost descoperite și la fosilele altor animale care au trăit în aceea perioadă.
Fosilele lui Lucy au fost descoperite de arheologi în 1974. Numele i-a fost dat după o melodie compusă de trupa Beattles, „Lucy in the Sky With Diamonds”. Arheologii i-ar fi dat acest nume când sărbătoreau marea descoperire arheologică și ascultau melodia respectivă.
Australopitecii, „maimuțele sudice” cu mers biped
Fosilele indică că australopitecii au fost bipezi, adică puteau să se deplaseze pe două picioare. Aveau creiere mici, dinții mai tociți decât la alte primate, maxilarul mai larg decât cel al oamenilor moderni și înălțimea echivalentă a unui elev de 7-8 ani. Mersul biped l-au moștenit de la strămoșii lor din specia Orrorin tugenensis care au trăit acum 6 milioane de ani. Australopitecii erau complet acoperiți de păr, la fel ca cimpanzeii și bonobo.
Australopitecii au fost grupați de către antropologi în mai multe specii: Australopitechus africanus, Australopitecus bahrelghazali, Australopitecus anamensis, Australopitecus afarensis, Australopitecus garhi, Australopitecus deyiremeda și Australopitecus sediba. Dintre aceștia, Australopitecus bahrelghazali (Ciad de azi) și Australopitecus afarensis (Etiopia de azi) au fost contemporani acum 3,5 milioane de ani. Este probabil ca indivizii din ambele specii să se fi întâlnit, inclusiv cu Keyanthropus platyops.
Deși au fost contemporani acum 3,2 milioane de ani, ar fi puțin probabil ca Australopitecus afarensis și Australopitecus africanus (care ar fi trăit în Africa de Sud) să se fi întâlnit din cauza distanțelor lungi.
Clima și fauna de pe vremea australopitecilor
Câteva specii de australopiteci au trăit în intervale diferite și aveau trăsături distincte. După o perioadă de 1 milion de ani în care Africa ar fi fost dominată de o junglă tropicală, a debutat o perioadă de încălzire globală acum 4 milioane de ani, o caracteristică a Pliocenului.
Temperatura medie la nivel global era cu 2-3 grade Celsius mai crescută decât decât astăzi (15 grade Celsius) , adică ajungea la 17-18 grade Celsius. Emisfera nordică era dominată de păduri de conifere, tundră și foioase, precum și de pajiști.
Pădurile tropicale erau restrânse în jurul ecuatorului. Deșertul și savana au dominat regiuni vaste din Africa și Asia. Nivelul dioxidului de carbon în atmosferă era similar cu cel de azi, 400 ppm, dar nivelul mărilor și oceanelor era cu 25 metri mai mare.
„Era o lume sălbatică, plină de viață, cu forme de viață pe care le-am recunoaște ca strămoși ai animalelor moderne, altele ar fi cu totul diferite, ca Theropithicus brumpti care cântărea 50 kg. Mânca plante, dar n-ai fi vrut să-ți stea în cale. Megantereon, pisici cu dinți de sabie, aidoma unui leopard cu steroizi și fălci puternice pentru a sfâșia prada. Și mai erau cei mai periculoși dintre toți, crocodilii, mult mai multe specii decât avem acum, ascunse în apă. Viața era mult mai periculoasă și avem exemple arheologice cu australopiteci care au fost mâncați de aceste fiare”, spune Stefan Milo, un vlogger specializat pe arheologie și antropologie.
Africa – „leagănul umanității”
Africa, dintr-o junglă tropicală, a devenit o savană. De unde știu oamenii de știință asta? Pentru că nu doar probele colectate din pământ, dar și lipsa fosilelor de acum 5 milioane de ani indică faptul că Africa era tropicală și umedă. Climatul tropical și umed nu favorizează apariția fosilelor. În schimb, mediul arid o face. Cercetările arată că clima din Africa de Est era variabilă, că primatele erau adaptate la condiții diferite de la zonă la alta și variabilitatea climei a favorizat dezvoltarea și evoluția primelor forme de viață inteligente.
Mediul african a devenit arid. Pentru a nu muri de foame, primatele erau nevoite să coboare din copaci pentru a găsi hrană. Și după milenii de mers biped, a intrat în scenă Australopitecus anamensis. Acesta a trăit acum 4 milioane de ani și a fost prima specie care n-a mai avut picioare de primată cu degete lungi și flexibile care să-i permită să se urce în copaci cu ușurință.
Creierul australopitecilor avea 35% din dimensiunea unui creier uman modern. Incisivii lor erau mai mari, lucru care sugerează că mâncau carne crudă de la animale moarte, tuberculi, nuci, cereale culese, ierburi, semințe, fructe, frunze etc. după cum indică smalțul uzat al dinților acestora. Unii ar fi consumat și animale ușor de prins, precum șopârle mici, pești, lăcuste și termite. Dieta australopitecilor era omnivoră.
Australopitecii ar fi fost primii care au confecționat unelte din piatră
Australopitecii ar fi fost capabili să producă unelte din piatră acum 2,6 milioane de ani, potrivit descoperirilor făcute la siturile Gona și Ledi-Geraru, deși antropologii le atribuie mai degrabă lui Homo habilis. De asemenea, arheologii au găsit un picior de bovid ce ar fi fost tăiat cu unelte de piatră acum 3.4 milioane de ani.
O piatră din cultura Lomekwi a fost descoperită lângă Lacul Turkana. Aceasta datează de acum 3.3 milioane de ani și ar fi aparținut unui Australopitec deyremeda. Pietre cioplite în stilul Oldowan de acum 2,5 milioane de ani au fost atribuite unor indivizi din specia Australopitecus garhi.
Australopitecii se confruntau cu pericole la toți pașii după cum ne indică fosilele unui exemplar australopitec în vârstă de 5 ani, omorât de o pasăre de pradă. Ei mai aveau de-a face și cu șacali, hiene, tigri și lei.
„S-au descoperit unelte Lomewki care datează de 3,3 milioane de ani. Chiar în locurile unde a trăit Lucy. Sunt cele mai vechi unelte găsite vreodată în istorie. Asta evidențiază că dieta lui Lucy ar fi inclus carne animală și că ar fi creat instrumente pentru a îndepărta și sparge oasele animalelor moarte pentru a consuma măduva și a ajunge la carnea rămasă de prădători. Nu concura cu prădători fioroși ca leii, ci cu vulturii. Dacă australopitecii ar fi fost la fel de agresivi ca cimpanzeii de azi, Lucy ar fi avut ca o provocare majoră evitarea altor australopiteci”, spune Stefan Milo.
Australopitecii au avut nașteri dureroase și acuzau dureri de spate de pe urma mersului vertical
Societatea australopitecilor era patrilocală, femelele având tendința să-și părăsească locul de naștere și să trăiască cu părinții soțului după ce se cupla cu acesta. Potrivit lui Stefan Milo, după cum ne indică pelvisul femelelor, acestea aveau sarcini mai grele și nașteri mai dureroase. Australopitecii erau primele primate ce aveau creier de dimensiune mare raportată la corp.
Combinația de mers vertical care le-a îngustat șoldurile și creșterea lentă a dimensiunii creierului începeau să pună presiune pe femeile însărcinate. Bebelușii lor ar fi trebuit să se rotească ușor pentru a trece de canalul de naștere. Asta înseamnă că nașterea a fost cu siguranță mai dureroasă pentru femelele australopitece decât la femeile moderne de azi. Lucy ar fi fost ajutată de mama și de apropiatele ei pentru a naște. Colaborarea între indivizi la nașterea unui prunc ar fi fost un pas semnificativ în evoluție și în colaborarea dintre hominide.
Australopitecii se caracterizează prin dimorfism sexual, aidoma gorilei și mandrilului. Masculii, fiind mai înalți și mai puternici, făceau sex cu mai multe femele. Masculii cântăreau între 45 și 68 kg, iar femelele în jur de 30 kg. Masculii aveau înălțimea medie de 151 cm, iar femelele în jur de 105 cm.
Australopitecii au conviețuit cu alte două genuri de primate: Primul era Paranthropus
Australopitecus africanus a continuat să trăiască până acum, fiind contemporan cu o altă specie, Paranthropus aethiopicus din Etiopia, care a conviețuit cu Australopitecus garhi acum 2,4 milioane de ani. Acum 2,2 milioane de ani și-a făcut apariția Homo habilis, prima specie hominidă cunoscută din istorie, despre care se credea că ar fi fost și prima care a confecționat unelte din piatră. Australopitecus africanus, ultima specie cunoscută din grupul australopitecilor , a dispărut acum 1,9 milioane de ani, simultan cu apariția lui Paranthropus boisei și Paranthropus robustus.
Paranthropus era un alt gen de primate bipede care a trăit acum 2,9 – 1,2 milioane de ani, de la finalul Pliocenului și începutul Pleistocenului mijlociu. Craniile lor erau robuste, cu o creastă sagitală proeminentă ca a unei gorile. Aveau dinți puternici și largi, mușchi faciali întăriți, alegând între dieta erbivoră și cea omnivoră. Corpurile lor erau mici, având greutate de 40 – 50 kg și înălțime între 110 cm și 137 cm. Femelele erau mai slabe și mai scunde, prin urmare, și indivizii din specia Paranthropus ar fi fost poligami și patrilocali. Aveau antebrațe puternice, ceea ce ar sugera un comportament suspensiv ca la urangutani și giboni.
Ei ar fi fost primii care ar fi folosit unelte confecționate din oase și ar fi folosit focul aprins de fulgere sau provocat de incendiile de vegetație. Paranthropus a conviețuit cu mai multe specii, inclusiv Australopitecus africanus, Homo habilis și Homo erectus, dar și cu prădători mari ca crocodilii, leoparzii, hienele și felinele cu dinți de sabie. Primele fosile de Paranthropus găsite au fost în 1938, în Africa de Sud.
Primul suspect care ar fi ucis australopitecii – Homo Habilis
A doua specie (și totodată, al doilea gen de primate) cu care a conviețuit Australopitecus africanus a fost Homo habilis, prima specie de hominizi (oameni arhaici) din Pleistocenul timpuriu, apăruți în urmă cu 2,8 milioane de ani. Avea o dimensiune a creierului între 500 și 900 cm cubi, o înălțime între 100 și 148 cm și o greutate între 20 și 37 kg. Indivizii erau parțial arboricoli și bipezi, aveau păr și dimorfism sexual, masculii fiind mari decât femeile.
Primele fosile descoperite au fost în Olduvai Gorge,Tanzania, în anul 1960. Homo habilis este creditat pentru tehnologia uneltelor de piatră de tip Oldowan. Ei foloseau unelte de piatră cioplite pentru a curăța carnea de pe animale moarte, dar și pentru a vâna animale mici și mijlocii. Umblau în grupuri de câte 70-85 membri, precum babuinii.
După fosilele găsite în China, un descendent direct al speciei Homo habilis s-ar fi răspândit din Africa până în Asia. S-a speculat de-a lungul timpului că Homo habilis a fost un vânător de top ce ar fi concurat cu leii și hienele și ar fi avut un comportament agresiv fiindcă dispunea de unelte și arme de piatră. Dar dovezile existente ne arată că era mai degrabă un gunoier necrofag, un consumator de cadavre. Dinții găsiți la majoritatea scheletelor indică faptul că nu consumau carne animală dură.
Cauza extincției: Australopitecii ar fi murit de foame?
În lucrările publicate pe BMC și National Library of Medicine , se speculează că motivele dispariției australopitecilor sunt multiple. Competiția cu Homo habilis ar fi prima cauză. Homo habilis, despre care s-a speculat că era un vânător agresiv, ar fi cauzat în mod indirect dispariția australopitecilor pentru că erau mai rapizi în a căuta animale și mai eficienți în uciderea lor, folosind unelte de piatră de tip Oldowan. De asemenea, erau mai eficienți la cules.
Ei, practic, le mâncau din farfurie australopitecilor. Și pentru că erau consumatori de cadavre și erau în grupuri mai numeroase, ei le luau înainte australopitecilor. Este posibil ca Homo habilis să fi cauzat dispariția în mod direct a australopitecilor. Posibil să fi ajuns la conflicte violente, o teorie care a fost abordată de filmul Missing Link (1988). Homo habilis, pentru că avea arme din piatră mai avansate, i-au ucis pe australopiteci în număr mare. Este însă doar o speculație. Nu există dovezi că oamenii moderni Homo sapiens ar fi comis un genocid împotriva neanderthalienilor acum zeci de mii de ani.
A doua cauză ar fi schimbările climatice. Savanele ar fi fost distruse de un fenomen de deșertificare în masă acum 1 milion de ani la scara continentală a Africii. Africa a devenit semnificativ mai uscată, mai caldă, mai aridă. Pădurile s-au micșorat, pășunile s-au extins. Fără plantele esențiale și cu majoritatea turmelor de mamifere emigrând sau dispărând, australopitecii ar fi murit de foame. O altă ipoteză interesantă este că s-ar fi produs de fapt contrariul. Australopitecii au dispărut tocmai când Africa a redevenit verde, tropicală și umedă, așa cum ne indică polenul colectat, acum aproximativ 1 milion de ani. Australopitecii erau mai obișnuiți cu climatul de savană, cu câmpiile deschise, cu pâlcurile de copaci separați de pajiște.
Australopitecii ar fi fost vânați de lei și tigri până au ajuns în pragul dispariției
Când a început să reapară vegetația densă, australopitecii nu s-au putut muta pe crengile înalte ale pădurilor dense. Nu mai aveau unde să găsească refugiu din calea prădătorilor. Din cauza mersului biped și incapacității de a se mai urca în copaci, de a reveni de unde au plecat, australopitecii au fost, rând pe rând, mâncați de lei, tigri și hiene.
Australopitecii aveau o viteză relativ redusă, nu dispuneau de arme de piatră ca Homo habilis pentru a se apăra, nu știau să folosească focul precum Homo erectus. Schimbarea mediului din savană în tropical i-au făcut pe australopiteci să fie ținte ușoare pentru prădători.
Nu au dispărut peste noapte, nici într-un interval de câteva mii de ani, precum neanderthalienii. Durata extincției lor a fost foarte lentă, de sute de mii de ani. Dar cu siguranță, ultimii australopiteci au murit în chinuri. Finalul tragic al unei specii care a trăit aproximativ 3 milioane de ani pe această planetă ar trebui să fie un avertisment pentru oamenii moderni de azi, care în doar 100.000 ani, au schimbat clima planetei.
Citește și:
Descoperirea care ar putea schimba tot ce știam despre evoluția umană. Cum arătau primii oameni
Homo erectus nu era singur. Alte două specii de hominizi au trăit în aceeași perioadă