Autorul incendiarei biografii a prințesei Diana va lansa o carte despre reginei Elisabeta a II-a
Jurnalistul britanic Andrew Morton, celebru pentru bestsellerul său despre prințesa Diana, va lansa o biografie a reginei Elisabeta a II-a, pe 15 noiembrie.
Volumul „The Queen” urma să fie publicat în 2023, dar lansarea lui a fost mutată în toamna acestui an, după ce regina a murit, săptămâna trecută, la vârsta de 96 de ani.
„În timpul domniei sale lungi și pline de istorie, regina Elisabeta a II-a s-a dedicat familiei sale și familiei mai largi de națiuni. În perioadele de sărbătoare și îngrijorare națională, cum ar fi pandemia de COVID-19, ea a fost adezivul care a ținut națiunea unită”, a spus Morton într-un comunicat publicat miercuri, de Grand Central Publishing, o divizie a Hachette Book Group.
„Separarea caracterului femeii din spatele măștii impasibile a fost una dintre provocările și fascinația acestei biografii”, a spus Andrew Morton.
Volumul actualizează o biografie a lui Morton publicată anul trecut în Marea Britanie pentru a marca jubileul reginei.
Potrivit Grand Central, Morton s-a bazat pe cercetările de arhivă și pe relațiile sale longevive cu persoane din interiorul Palatului Buckingham, reședința oficială a reginei Elisabeta a II-a, inclusiv secretari privați și gărzi de corp, scrie apnews.com.
Biografia prințesei Diana a revenit în topul celor mai vândute cărți după interviul acordat de prințul Harry și Meghan Markle lui Oprah Winfrey
Andrew Morton a scris mai multe cărți neautorizate despre membri ai familiei regale, de exemplu, William, prințul de Wales, și Meghan, ducesa de Sussex.
Totuși, el a colaborat cu lady Diana la lansarea, în 1992, a cărții „Diana: Her True Story – in Her Own Words”, în care prințesa a recunoscut problemele conjugale pe care le-a avut cu pe atunci prințul Charles, devenit recent regele Charles al III-lea.
Biografia a fost un bestseller și a revenit în atenția publicului anul trecut, după incendiarul interviu acordat de ducii de Sussex vedetei TV Oprah Winfrey. În interviu, aceștia au vorbit despre presiunile la care a fost supusă Meghan, similar celor suferite de prințesa Diana.
CITEȘTE ȘI:
7 actrițe care au jucat-o pe regina Elisabeta a II-a în filme și seriale de succes | VIDEO