„Black Adam” intră direct pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul lansării

Publicat: 24 10. 2022, 09:58
Actualizat: 24 10. 2022, 10:20

„Black Adam”, primul film în care Dwayne Johnson joacă rolul unui supererou, intră direct pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul lansării, cu încasări de 67 de milioane de dolari.

În vechiul Kahndaq, lui Teth Adam i-au fost dăruite puterile atotputernice ale zeilor. După ce le-a folosit pentru a se răzbuna, a fost închis, devenind Adam Întunecatul. Aproape 5.000 de ani au trecut de atunci și Adam Întunecatul a trecut de la om, la mit, la legendă. Odată eliberat, forma sa unică de justiție, născută din furie, este contestată de eroii moderni care formează Societatea Justiției: Hawkman, Dr. Fate, Atom Smasher și Cyclone.

Poți urmări trailerul mai jos:

Pe locul al doilea în box office-ul nord american de weekend în această săptămână se află tot o premieră, „Ticket to Paradise”, cu încasări de 16,34 milioane de dolari. Câștigătorii premiului Oscar George Clooney și Julia Roberts se reunesc pe marele ecran în rolul unor foști soți care se află într-o misiune comună de a o împiedica pe fiica lor îndrăgostită să facă aceeași greșeală pe care au făcut-o și ei cu 25 de ani înainte. O comedie spumoasă, cu doi actori extrem de îndrăgiți, care promit o experiență memorabilă la cinematograf.

Filmul horror „Smile”, produs de Paramount, coboară pe a treia poziție în box office-ul din America de Nord, cu încasări de 8,35 milioane de dolari în al doilea weekend pe marile ecrane.

Scris și regizat de Parker Finn, la debutul său ca cineast, „Zâmbește/ Smile” o are în rolul principal pe Sosie Bacon – fiica actorilor  Kevin Bacon și Kyra Sedgwick –, în rolul unui terapeut bântuit de fețe zâmbitoare, după un eveniment traumatizant.

Vezi trailerul mai jos:

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele nord-americane mai include „Halloween Ends”, cu încasări de 8 milioane de dolari, „Lyle, Lyle, Crocodile”, produs de Sony Pictures, cu încasări de 4,2 milioane de dolari, „Femeia Rege/ The Woman King” (1,9 milioane de dolari), „Terrifier 2” (1.895.500 de dolari), „Nu-ți face griji, dragă/ Don’t Worry Darling” (880.000 de dolari), „Amsterdam“ (818.000 de dolari) și „Triangle of Sadness”, cu încasări de 600.000 de dolari.

CITEȘTE ȘI: George Clooney a fost plătit cu doar 3 dolari pentru unul dintre filmele sale de succes. Despre ce lungmetraj este vorba

Brad Pitt lansează o linie de cosmetice antirid, pe bază de deșeuri vegetale

Monica Bellucci, în 5 roluri cult

Foto: Profimedia Images