Prima pagină » Cultură » Casa lui Amza Pellea de la Băilești va deveni MUZEU

Casa lui Amza Pellea de la Băilești va deveni MUZEU

Casa lui Amza Pellea de la Băilești va deveni muzeu

Casa lui Amza Pellea va deveni muzeu la Băilești și va fi inaugurată în prezența fiicei marelui actor, Oana Pellea, dar și a altor personalități din lumea teatrului.

„Am primit astăzi, cu încântare, vizita Oanei Pellea, fiica marelui actor, la Consiliul Județean Dolj. Împreună, am stabilit ziua în care vom inaugura Casa memorială „Amza Pellea”, ca punct muzeal aflat în subordinea Muzeului Olteniei.

Pe 7 aprilie, chiar de ziua nașterii lui Amza Pellea, îl vom comemora printr-un eveniment inaugural care va avea loc la Băilești, în prezența actriței Oana Pellea și a altor personalități marcante din lumea teatrului și filmului românesc”, spune Cosmin Vasile, președintele Cj Dolj.

În ultimele luni, ca urmare a preluării casei de la Băilești în administrarea Muzeului Olteniei, au avut loc lucrări de reabilitare a clădirii, care au presupus recuperarea arhitecturii exterioare și amenajarea interiorului. În această perioadă, specialiștii muzeografi lucrează la conceptul de expunere, ce va include atât o expoziție digitală, cât și prezentarea unor obiecte personale ce au aparținut marelui actor.

Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută în lumea media în presa locală din Bănie, ... vezi toate articolele

Citește și