Castelul Corvinilor intră în reparații, dar vizitatorii pot veni să se „fotografieze” cu Ioan de Hunedoara printr-un cod QR
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a anunțat luni începerea celei de-a doua etape de restaurare a Castelului Corvinilor.
„Au început lucrările în cadrul celui de-al doilea proiect derulat de Primăria municipiului Hunedoara pentru restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a Castelului Corvinilor. Este vorba despre un proiect în valoare totală de aproximativ 6,6 milioane de euro finanţat prin PNRR”, a anunțat primarul.
Lucrările de restaurare nu vor afecta în mod semnificativ nici programul de funcţionare şi nici traseele de vizitare, a transmis primăria Hunedoara.
Cea de-a doua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor
Proiectul vizează intervenţii care nu au putut fi incluse în primul proiect de restaurare, în valoare de 5 milioane de euro (bani obţinuţi prin POR 2014 -2020). Lucrările au fost finalizate anul trecut.
Cea de-a doua etapă de restaurare a Castelului Corvinilor, spune primarul, vizează nu mai puţin de 27 de obiective de lucrări printre care se regăsesc restaurarea frescelor din mai multe zone ale edificiului medieval. Va fi înlocuită pardoseala din Sala Cavalerilor,vor fi refăcute podurilor de acces, vor fi curățate fântânii din curtea interioară și va fi restaurat „Cavalerul” din vârful Turnului Buzdugan.
Primarul anunță că prin intermediul aceluiaşi proiect, se vor mai efectua ample reabilitări ale acoperişurilor, refaceri de instalaţii electrice. De asemenea, va fi implementat un sistem de supraveghere video şi se va realiza un planşeu din lemn pe Terasa de Artilerie. Programul de vizită nu va fi afectat.
„Odată cu implementarea celui de-al doilea proiect, vom putea spune că s-a realizat, în sfârşit, o restaurare totală a Castelului Corvinilor, prima după cea care a început la 1868 şi s-a terminat în 1917. Castelul Corvinilor este „motorul” turismului în judeţul Hunedoara şi trebuie tratat ca atare. Tocmai de aceea nu ne vom opri aici”, a anunțat primarul municipiului Hunedoara.
Vizitatorii vor putea admira Castelul Corvinilor prin realitate augmentată
Citește și:
Castelul Corvinilor din Hunedoara, în top 10 „palate de poveste” din lume