Cei mai buni voievozi ai MOLDOVEI: Un youtuber pasionat de istorie a făcut un TIER-LIST
În evul mediu, Moldova a fost un principat care cuprindea teritoriul dintre Carpații Orientali și fluviul Nistru. Jumătatea de vest a Moldovei medievale (care include Iași, Suceava, Neamț) aparține României de la Unirea Principatelor din 1859, iar partea de est aparține Republicii Moldova (cu capitala la Chișinău), iar părțile de nord și sud-est aparțin Ucrainei de la desființarea Uniunii Sovietice în 1991.
Principatul a fost condus în evul mediu de o serie de voievozi, într-o regiune constant amenințată de invaziile populațiilor asiatice, de la mongoli și turci la ruși, dar și de războaiele polonezilor și ungurilor. Unii s-au afirmat ca „apărători ai creştinătăţii și ai populației moldovene”, alții au condus cu o mână de fier, fiind aspru judecați de istoricii zilelor noastre. Care au fost cei mai buni voievozi și care au fost cei mai răi voievozi? Ne poate spune creatorul de conținut de pe YouTube, deținătorul canalului IstoriX.
Dragoș I – Descălecătorul Moldovei
Dragoș I, cunoscut și ca Dragoș Vodă, este considerat descălecătorul Moldovei și primul voievod al acestei regiuni. Conform cronicilor, Dragoș a ajuns în Moldova în timp ce vâna un zimbru pe care l-a ucis cu ajutorul cățelușei sale, Molda. și, impresionat de frumusețea locurilor, a decis să se stabilească acolo, aducând cu sine oameni din Maramureș. Deși el este fondatorul Moldovei sub suzeranitatea Regatului Ungariei, rolul de întemeietor al unui stat independent îi revine lui Bogdan I, care a eliberat Moldova de influența maghiară. El își are locul la A.
„Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru, şi, tot gonindu-l, ajunse la poalele munţilor. Când căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei, bourul se azvârli într-un râu, unde săgeţile îl uciseră; dar şi căţeaua, care sărise în apă după fiara fugărită, fu luată de undele repezi. Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş fu cel dintâi care numi acest râu Moldova, iar locului unde se precuseră acestea îi dădu numele de Roman, după numele seminţiei sale şi luă ca stemă a noului său principat capul bourului”, scrie Cantemir în “Descrierea Moldovei”. După numele noului râu a apărut şi denumirea regiunii istorice Moldova
Sas, fiul lui Dragoș I, a fost voievod al Moldovei, dar, după cucerirea Moldovei de către Bogdan I, fiul său, Balc, susținut de regele Ungariei, a încercat să recupereze tronul fără succes. Balc s-a retras în Maramureș, unde a devenit comite și, alături de fratele său Drag, a întemeiat Mănăstirea Peri, rămânând activi în serviciul regalității maghiare. Cei doi au fost băgați la C de către IstoriX.
Bogdan I Întemeietorul
Bogdan I, cunoscut ca Bogdan Întemeietorul, este considerat fondatorul Moldovei independente, după ce a părăsit Maramureșul și s-a stabilit în Moldova între anii 1363 și 1367. După conflictul cu regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, Bogdan a traversat munții cu o mică armată, înfrângând trupele loiale regatului și alungându-l pe Balc, fiul lui Sas.
Domnia sa de opt ani a pus bazele organizării Moldovei ca stat de sine stătător, cu capitala la Baia, și a stabilit o linie de conducători independenți. Încercările regelui Ungariei de a-l supune nu au avut succes, iar Moldova a continuat să se dezvolte sub dinastia lui Bogdan I, fiind cunoscută și sub numele de Bogdania. Bogdan I este înmormântat la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, mănăstire care îi poartă numele și care a devenit un important loc de cult și sediu episcopal. Ca întemeietor, este băgat la S.
Petru I și Petru al II-lea Mușat
Petru I, fiul lui Ștefan și nepotul lui Bogdan I, a devenit domn al Moldovei la sfârșitul anului 1367. După moartea bunicului său, tronul Moldovei a fost disputat între el și fratele său, Ștefan, care a cerut ajutorul regelui Poloniei, Cazimir cel Mare. La 30 iunie 1368, Ștefan, sprijinit de o armată poloneză, a intrat în Moldova, dar a fost înfrânt de Petru în bătălia de la Codrii Plonini, unde mulți dintre români au trecut de partea lui Petru. În urma acestei lupte, Petru și-a împărțit Moldova cu fratele său, acordându-i stăpânirea asupra Basarabiei. Deși locul mormântului său nu este cunoscut, se presupune că Petru I ar fi îngropat în prima biserică de la Rădăuți. A fost trecut la A.
Petru al II-lea, cunoscut și sub numele de Petru Mușat, a domnit în Moldova între 1375 și 1391, fiind nepotul lui Lațcu și fiul Margaretei Mușata, descendentă a întemeietorului Moldovei, Bogdan I. A avut relații diplomatice strânse cu Polonia, recunoscând în 1387 suzeranitatea regelui polonez Vladislav al II-lea Iagello și influențându-l pe Mircea cel Bătrân să formeze o alianță împotriva regelui Ungariei. În timpul domniei sale, Petru a consolidat statul moldovean prin emiterea primelor monede locale, crearea Mitropoliei Moldovei și stabilirea legăturilor cu Patriarhia de la Constantinopol. De asemenea, a extins Moldova teritorial și a construit cetăți importante, inclusiv Cetatea Sucevei, stabilind acolo reședința domnească. În plan cultural, a ctitorit mănăstiri și biserici, între care Mănăstirea Bistrița și biserica Mitropoliei din Suceava. El a fost trecut la S, deasupra lui Bogdan I, datorită realizărilor sale. A murit fără moștenitori.
Roman I Mușat
Roman I, cunoscut și ca Roman Mușat, a fost domn al Moldovei din 1391/1392 până în 1394, continuând politica de alianță cu Polonia inițiată de fratele său, Petru al II-lea. În 1393, a susținut cneazul Teodor Koriatovici în lupta pentru controlul asupra cetății Camenița, însă înfrângerea din bătălia de la Bratzlaw a dus la retragerea cneazului în Ungaria. Roman este considerat de unii istorici fondatorul orașului Roman, căruia i-a dat numele său.
Titulatura sa, „Marele și singur stăpânitor […] de la Carpați până la Nistru”, reflectă unificarea Moldovei și extinderea ei către litoralul Mării Negre. Roman I este, de asemenea, autorul primului uric cunoscut din Moldova, emis în 1392, prin care, alături de fiii săi, Alexandru și Bogdan, dăruiește trei sate lui Ivănuș Viteazul pentru credincioasa sa slujbă. El a fost pus la B.
Ștefan I se remarcă prin victoria sa de la Ghindaoani (județul Neamț) din februarie 1395, obținută împotriva regelui Sigismund I al Ungariei, care dorea să-și afirme suzeranitatea asupra Moldovei (Ștefan și-a asigurat sprijinul și a acceptat să fie vasal al regelui Wladislaw al II-lea Jagello al Poloniei). El a fost trecut la A.
Alexandru cel Bun
Alexandru cel Bun a fost domn al Moldovei între anii 1400 și 1432 și fiul lui Roman I Mușat și al Anastasiei Mușat. A urcat pe tron în 1400, după ce Iuga a fost îndepărtat cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. În primii ani de domnie, a guvernat împreună cu fratele său, Bogdan, devenind apoi singurul conducător. Conform cronicilor, Alexandru a inițiat o amplă organizare politică și administrativă a Moldovei, promovând comerțul și dezvoltarea orașelor. În 1408, a oferit privilegii comerciale negustorilor polonezi, ceea ce a încurajat dezvoltarea orașului Iași.
Sub domnia sa, Moldova a obținut recunoașterea Mitropoliei de la Constantinopol, iar Alexandru a adus moaștele Sfântului Ioan cel Nou la Suceava, eveniment important în conștiința spirituală a moldovenilor. Domnia sa a fost în general pașnică, datorită politicii sale echilibrate între regatele Poloniei și Ungariei, menținând alianțe cu Vladislav II Iagello. Alexandru a sprijinit Polonia împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni în bătăliile de la Grünwald și Marienburg din 1410 și a apărat cetățile Chilia și Cetatea Albă împotriva primei amenințări otomane în 1420.
Ca simbol al domniei sale, Alexandru cel Bun a adoptat un blazon cu un cap de bour, crini de aur și fascii auriu-verzi, simboluri ale dinastiei sale. A fost căsătorit de trei ori, prima sa soție fiind Margareta, iar a treia, Ringala, cumnata lui Vladislav Iagello. Alexandru a murit la 1 ianuarie 1432, fiind succedat de fiul său, Iliaș I. Ca unul dintre cei mai importanți voievozi moldoveni, a fost pus în S.
Iuga Ologul, Iliaș I, Ștefan al II-lea, Petru al III-lea, Ciubăr Vodă, Alexandru al II-lea, Bogdan al II-lea și Petru Aron au fost trecuți la C, iar Roman al II-lea la B. Aceștia au domnit într-o perioadă de instabilitate.
Ștefan cel Mare
Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între 1457 și 1504, fiind una dintre cele mai importante figuri din istoria medievală a românilor. Născut la Borzești în 1438 sau 1439, el era fiul lui Bogdan al II-lea și a urcat pe tron după o victorie împotriva lui Petru Aron, pe 12 aprilie 1457, la Doljești. A avut o domnie lungă de 47 de ani, caracterizată de lupte continue pentru apărarea Moldovei de invaziile străine, inclusiv cele ale Imperiului Otoman, Ungariei și Poloniei. Ștefan a condus numeroase bătălii, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de la Vaslui (1475), Războieni (1476) și Codrii Cosminului (1497). Victoria de la Vaslui, împotriva unei armate otomane mult mai numeroase, i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos” din partea papei Sixt al IV-lea.
Pentru a întări Moldova, Ștefan a construit un sistem defensiv prin ridicarea unor cetăți strategice la Suceava, Neamț și Chilia. De asemenea, a construit sau restaurat numeroase biserici și mănăstiri, printre care Voroneț, Putna, și Probota, multe dintre ele fiind astăzi parte din patrimoniul UNESCO. Aceste ctitorii sunt remarcabile pentru frescele exterioare unice, care reprezintă o sinteză între arta bizantină și stilul popular românesc. Ștefan cel Mare a fost cunoscut și pentru înțelepciunea sa diplomatică, încheind alianțe tactice cu Polonia, Ungaria și chiar cu puteri creștine mai îndepărtate, precum Vaticanul.
Domnia sa a adus stabilitate Moldovei și a sporit prestigiul acesteia pe plan internațional, făcând din el un simbol al rezistenței împotriva otomanilor. Pe lângă latura militară, Ștefan cel Mare a fost un om profund credincios și un protector al Bisericii Ortodoxe, ctitoriile sale fiind dovada atașamentului său religios. După moartea sa, pe 2 iulie 1504, la Suceava, a fost înmormântat la mănăstirea Putna, conform dorinței sale. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992, conferindu-i titlul de Ștefan cel Mare și Sfânt. Astăzi, Ștefan rămâne o figură emblematică, simbolizând curajul, devotamentul față de țară și credința. Este trecut la S, la domnii excelenți ai Moldovei.
„Om nu mare de statu» dar probabil cu un trup foarte vânjos, cu fața rotundă și plină, cu o frunte largă, cu ochi albaștri, cu părul lung și blond lăsat în plete pe spate, cu mustață de asemenea blondă și, în unele etape ale vieții, cu o umbră de barbă. Rana de la glezna stângă trebuie să-l fi făcut, cel puțin în ultimii ani, să șchiopăteze”, (Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare)
„Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu ? Ei cu toții au strigat într-un glas: “În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii”. (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei)
Ioan Vodă cel Cumplit
Ioan Vodă cel Cumplit, cunoscut pentru încercări de stârpire ale influenței boierești, a fost voievod al Moldovei între februarie 1572 și iunie 1574. Nepot al lui Bogdan III, el a crescut în umbra influenței otomane, petrecând parte din viață ca negustor la Constantinopol. Faima sa de conducător sever provine din brutalitatea cu care a tratat boierii moldoveni, pe care a încercat să-i controleze prin execuții publice.
În ciuda provocărilor, el a obținut victorii notabile în bătălii, inclusiv la Jiliște și Brăila, a recucerit Tighina și Cetatea Albă și a căutat aliați printre cosacii ucraineni. Capturat de otomani, a murit într-un mod barbar, legat de patru cămile, în timp ce soldații săi au fost masacrați. Este trecut la S.
Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir a fost un domnitor moldovean și o personalitate importantă în domeniul culturii, istoriei și filosofiei. S-a născut pe 26 octombrie 1673 în Silișteni, Moldavia (actualul județ Vaslui din România). Cantemir a fost de două ori domnitor al Moldovei, în 1693 și între 1710-1711.
În timpul celui de-al doilea mandat, a aliat Moldova cu Rusia împotriva Imperiului Otoman, dar această alianță a dus la exilul său. A fost un scriitor prolific, fiind cunoscut pentru lucrările sale de istorie, filosofie, geografie și muzică. Cea mai cunoscută lucrare a sa, „Istoria creșterii și descreșterii Imperiului Otoman”, a avut un mare impact în Europa.
În exil, a fost numit prinț de către Petru cel Mare și a trăit la moșia sa din Rusia, unde a murit în 1723.
Alți voievozi
Bogdan al III-lea cel Orb, cu un ochi lipsă, având o domnie stabilă, ajunge la A. Ștefan al IV-lea a înăbușit o răscoală a boierilor și a interceptat o invazie otomană, dar a fost otrăvit de soția sa. A fost trecut la B pentru potențial. Petru al IV-lea Rareș, ales de marii boieri, a avut două domnii. Suleiman Magnificul invadează Moldova și o jefuiește, cucerește Tighina și fură sabia lui Ștefan cel Mare și tezaurul Moldovei care se află și azi la Istanbul.
Cronicarul Macarie menționează în letopiseţul său:
„Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele şi înveselindu-se cu prăzi. Atunci şi preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor şi ca o mireasă împodobită, ca o roabă au ruşinat-o… Turcii au pus mâna pe bogăţiile domnilor şi pe râuri de averi”.
În timpul domniei lui Ștefan Lăcustă, fiul cel mare al lui Ștefan cel Mare, detestat de populație pentru că era susținut de Poarta Otomană, are loc o invazie de lăcuste. Este asasinat după doi ani. Iliaș Rareș trece la islam și își face harem. Alexandru Lăpușneanu, în vârstă de 53 ani, a domnit de două ori. A realizat incursiuni de succes în Transilvania. Este detronat de Iacob Heraclidul, cunoscut drept Despot Vodă. El se întoarce la tron cu ajutorul otomanilor și se răzbună pe boieri, decapitându-i, și arde cetățile. Este plasat la A datorită succeselor militare. Cel care l-a detronat a fost un nobil grec care a luptat ca mercenar în Sfântul Imperiu Roman și profesând ca medic în Franța. El ia tronul Moldovei și aduce reforme vestice, dar este asediat la Suceava, iar Ștefan Tomșa, liderul revoltei boierești, îl ucide. El este detronat de Alexandru Lăpușneanu.
Ivan Pidkova sau Ioan Potcoavă, a fost un cosac ucrainean care a preluat tronul Moldovei pentru câteva luni. Iancu Sasul a fost un voievod al Moldovei cunoscut pentru impunerea unei taxe foarte nepopulare care pre vedea confiscarea unei vaci din zece. În timpul domniei sale, el a acumulat o avere considerabilă, dar a fost învins de alianța boierilor nemulțumiți și a fost nevoit să fugă în Transilvania, unde a fost arestat și decapitat.
Aaron Tiranul, cunoscut pentru metodele sale dure de guvernare, a fost numit prinț de două ori, însă și-a câștigat antipatia atât din partea janisarelui, cât și a țăranilor, fiind acuzat de extorcarea acestora.
Petru cel Șchiop, domn al Moldovei, a avut o domnie marcată de instabilitate și a încercat să navigheze între influența otomană și cea poloneză.
Ieremia Movilă a fost un voievod care a reușit să restaureze ordine în țară, dar s-a confruntat cu ambițiile lui Mihai Viteazul, care dorea să unifice toate cele trei principate românești sub un singur domnitor.
Un creator de conținut din SUA, deținător al canalului de YouTube numit Epimetheus, cunoscut pentru publicarea multor clipuri despre istoria antică, a realizat și unul despre istoria Moldovei. El a prezentat originile, luptele cu turcii și desăvârșirea statului modern, Republica Moldova.
Sursa Foto: Profimedia/Shutterstock
Citește și:
Dieta lui Ștefan Cel Mare | Ce mânca renumitul domnitor în urmă cu 550 de ani