Prima pagină » Cultură » Centrul Național de Artă Tinerimea Română sărbătorește Ziua Culturii printr-un concert la Ateneu

Centrul Național de Artă Tinerimea Română sărbătorește Ziua Culturii printr-un concert la Ateneu

Tinerimea Română sărbătorește Ziua Culturii Naționale printr-un concert la Ateneul Român.

Centrul Național de Artă Tinerimea Română celebrează miercuri, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale printr-un eveniment special. Începând cu ora 19:00, pe scena Ateneului Român din Capitală vor urca Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, și Corul de cameră Preludiu, condus de Voicu Enăchescu.

În aceeași seară, publicul le va putea asculta și soprana Valentina Naforniță și pe violonista Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai apreciate valori ale noii generații de muzicieni români.

Programul muzical va fi, de asemenea, unul atent selectat, incluzând fragmente muzicale semnate de George  Enescu, Wolfgang Amadeus Mozart, GiuseppeVerdi, Theodor Rogalski și Piotr Ilici Ceaikovski.

Tot miercuri, la sala de concert a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, va avea loc o seară de muzică și poezie intitulată „Dor de Eminescu”. În acest spectacol, ansamblul Archaeus al Tinerimii Române are ca invitați o serie de actori cunoscuți, printre care Adrian Păduraru, Manuela Ciucan, Iuliana Nistor, cărora li se vor alătura pianiștii Mădălina Pasol și Dan Ardelean și baritonul Valentin Vasiliu.

În foaier, va fi găzduită o expoziție de fotografie dedicată figurilor importante de actori care au dat glas poemelor eminesciene de-a lungul timpului, semnată de fotograful Daniel Faluveghi.

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat ființă la Sinaia, în vara anului 2008, la inițiativa violoncelistului și directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundației „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” .

Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, sunt selectați dintre cei mai buni la nivel național. Pregătirea tehnică și artistică este asigurată de la înființare de maestrul Cristian Mandeal .

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia, începând cu anul 2008.

FOTO: Facebook//Orchestra Română de Tineret

Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics”, de la Berlin.

Orchestra Română de Tineret a desfășurat, de asemenea, începând din 2011, turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al „Stagiunilor Magice” organizate de Lanto Communication.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal și-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) și compoziția (Ștefan Niculescu), completându-și ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) și München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română București (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) și București (1987 – 2009).

A fost Director Artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2001 și 2003. Ca Dirijor Principal și Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție – etalon pentru România.

FOTO: Mediafax (Romi Drăghici)

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați soliști ai contemporaneității.

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) și la Orchestra Națională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă și dirijează constant începând din 2008.

VALENTINA NAFORNIȚĂ

Soprana Valentina Naforniță este născută în Moldova. A studiat la Liceul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, urmând apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București. De-a lungul timpului a lucrat cu Maria Slătinaru-Nistor, Eleonora Enăchescu, iar acum cu Sherman Lowe.

Premiile obținute sunt numeroase și extrem de valoroase: Marele Premiu la celebra competiție BBC Cardiff, Premiul Dame Joan Sutherland, Premiul Emerging Voice al ediției a 62-a concursului pentru Tineri cântăreți de operă, Premiul Orange pentru Tineri muzicieni, Premiul al II-lea la Concursul Hariclea Darclée, Premiul al II-lea la Concursul Internațional de Operă de la Paris.

FOTO: Virgil Oprina

În prezent, Valentina Naforniță locuiește la Viena cariera ei artistică fiind în plină ascensiune. Astfel, în anul 2013 a cântat la Balul Operei din Viena, a debutat apoi la Teatro alla Scala din Milano, susținând rolul Gildei din opera „Rigoletto” de G. Verdi sub conducerea dirijorului Gustavo Dudamel.

IOANA CRISTINA GOICEA

Ioana Cristina Goicea s-a născut in București, în 1992, într-o familie de muzicieni. Mama sa, Cristina Anghelescu, violonistă de renume internațional și câștigătoarea concursului Sibelius în 1991, cât și bunicul său, pedagog și membru al Operei Naționale București, i-au îndrumat pașii de la vârsta de 4 ani.

A studiat cu profesorii Ștefan Gheorghiu (Discipol al lui David Oistrakh), Petru Munteanu, iar în prezent urmează cursurile renumitei universități de muzică „Felix Mendelssohn Bartholdy” Leipzig, cu prof. Mariana Sîrbu.

FOTO: Mediafax (Emil Badea)

Ioana Cristina este câștigătoarea concursurilor internaționale Brahms din Pörtschach, Austria, Andrea Postacchini (2012), Kloster Schöntal (2011), Jaroslav Kocian (2008) precum și laureată a prestigioaselor competiții Fritz Kreisler (2014), Michael Hill (2013),  Valsesia Musica (2013) și Ion Voicu (2009).

Violonista Ioana Cristina Goicea a concertat ca solistă cu numeroase orchestre, Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională și Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională de Tineret, Lüneburger Bachorchester, Norddeutsche Philarmonie, I Virtuosi Italiani, Kunitachi Symphoniker. A colaborat cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, I. Ionescu-Galați, Christian Badea, Tiberiu Soare, Ovidiu Bălan, Alexandru Lascae, Theo Wolters, Janko Zsolt, Mihail Agafita, Tiberiu Oprea, Christfried Göckeritz, Aldo Sissilli.

CORUL DE CAMERĂ PRELUDIU

În cei 42 de ani de activitate corul Preludiu a realizat peste 350 de înregistrări radio și TV, un disc Electrecord și trei CD-uri („Colinde și cântece de Crăciun”, „Muzica bizantină în cultura românească”, „Maeștri ai artei corale românești”). De la apariția sa, formația a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România și din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de țări din Europa, America și Asia. De asemenea, a fost laureată la mai multe festivaluri internaționale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje).

FOTO: Facebook//Corul de Cameră „Preludiu”

Corul de cameră Preludiu și dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediției a XIII-a a Festivalului Internațional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepționalul program prezentat”, distincție acordată de Uniunea Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali din România.

VOICU ENĂCHESCU

Cu 46 de ani vechime în funcția de dirijor (corul Universității București, corul Casei de Cultura a Studenților, Corul de camera „Preludiu”), Voicu Enăchescu e recunoscut ca fiind unul dintre cei mai înzestrați dirijori de cor din România, fapt pentru care în luna mai a anului 2006 a fost reales președinte al Asociației Naționale Corale din România, organizație neguvernamentală ce reunește peste 80 de formații corale din țară și aproximativ 120 de dirijori de cor și care este afiliată la Federația internațională „Eurora cantat”.

FOTO: Virgil Oprina

A fost prezent, împreună cu corul de cameră Preludiu, la toate edițiile Festivalului Internațional „George Enescu” organizate la București după anul 1989. A fost invitat în numeroase jurii naționale și internaționale și a lucrat în sistem „atelier” cu formații din Franța, Olanda, Germania, Spania, S.U.A.

 

Citește și