Prima pagină » Cultură » Cinematografia sărbătorește 120 de ani de existență. Care a fost primul film turnat de frații Lumière

Cinematografia sărbătorește 120 de ani de existență. Care a fost primul film turnat de frații Lumière

Cinematografia sărbătorește 120 de ani de existență. Care a fost primul film turnat de frații Lumière
Cinematografia sărbătorește, joi, 120 de ani de existență, printr-o varietate de evenimente organizate în Franța.

Cinematografia sărbătorește, joi, 120 de ani de existență, printr-o varietate de evenimente organizate în Franța care sunt dedicate celei de-a șaptea arte, informează site-ul  20minutes.fr.

Pe 19 martie 1895, frații Lumière turnau primul lor film, intitulat ” La Sortie de l’usine Lumière à Lyon”, marcând astfel nașterea cinematografiei. După 120 de ani, numeroase manifestări celebrează, joi, apariția acestei arte, într-o perioadă marcată de o veritabilă „revoluție” a sectorului digital.

După ce americanul Thomas Edison a inventat, în 1891, prima cameră de filmat, kinetograful, și un aparat care permitea vizualizarea individuală a filmelor, kinetoscopul, Louis Lumière a pus la punct, în 1895, o nouă invenție – cinematograful, care funcționa atât ca o cameră de filmat, cât și ca un proiector.

Până la sfârșitul anului 1895, frații Lumière au turnat mai multe pelicule, inclusiv „L’Arroseur arrosé”. Ei au dat naștere astfel industriei cinematografice, dezvoltată de Léon Gaumont încă din 1895 dar și de Charles și Emile Pathé, care și-au înființat propria companie de producție în 1896.

Louis Lumière și fratele său Auguste, care locuiau la Lyon, au organizat pe 28 decembrie 1885, în Salonul indian de la Hotelul Scribe din Paris, prima proiecție cu public a unui film.

„Marea căutare a Graalului (…), după inventarea fotografiei, a fost imaginea animată. Să vezi acel spectacol, pentru mulți oameni, a însemnat ceva extraordinar”, a spus Michel Faucheux, profesor conferențiar la Institutul național de științe aplicate (INSA) din Lyon și autorul unei biografii a fraților Lumière. „Grație lor, am intrat cu toții în civilizația imaginii, ai cărei moștenitori suntem noi astăzi”, a adăugat profesorul francez.

La începutul anului 1896, frații Lumière au prezentat publicului francez celebrul lor film „L’Arrivée d’un train en gare de La Ciotat”, iar apoi au trimis mai mulți operatori să realizeze aproape 1.500 de „vederi cinematografice” în lumea întreagă.

Expoziția „Lumière! Le cinéma inventé” își deschide porțile între 27 martie și 14 iunie, la Grand Palais din Paris, pentru a celebra cea de-a 120-a aniversare a cinematografiei. Pe lângă istoria invenției în sine, expoziția va prezenta în premieră mondială filmele fraților Lumière în integralitatea lor, inclusiv 200 dintre ele care au fost restaurate.

„Este un patrimoniu uriaș și, mai ales, un patrimoniu puțin cunoscut. Nimeni nu a văzut cele 1.422 de filme produse de compania Lumière”, a subliniat Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière din Lyon și comisar al expoziției, alături de criticul de film Jacques Gerber.

Expoziția „120 ans de cinéma : Gaumont, depuis que le cinéma existe”, organizată la sala Centquatre din Paris, între 15 aprilie și 5 august, va fi consacrată lui Léon Gaumont, cel care a „inventat industria cinematografică, comerțul cinematografic, adică industria de spectacol”, potrivit declarațiilor făcute de Dominique Paini, comisarul evenimentului.

„Astăzi, chiar dacă tehnologia s-a schimbat, spiritul a rămas același”, spune Thierry Frémaux. „Să mergi la cinema, să faci un film… toate aceste lucruri au rămas identice în spirit ca în anul 1895”, a explicat cineastul francez.

Citește și