Corul Madrigal susține la Ateneul Român cel de-al 51-lea concert de Crăciun

Publicat: 30 10. 2014, 14:15

Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu, va susține, pe 14 decembrie, la Ateneul Român din București, două concerte de Crăciun, publicul putând asculta tradiționalele colinde pe care ansamblul le interpretează de 51 de ani.

Potrivit unui comunicat remis Mediafx, cele două concerte vor avea loc la ora 17.30, respectiv ora 20.00.

Cu o experiență dobândită pe parcursul celor 4.100 de concerte susținute și cu un repertoriu greu de egalat, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin pregătește pentru iarna aceasta un regal de colinde și cântece de iarnă din repertoriul românesc și internațional.

„Am pus în vânzare bilete pentru toate categoriile de public, cu intenția de a oferi posibilitatea participării la tradiționalul și mult râvnitul «Concert de Crăciun» tuturor acelora care ascultă muzica Madrigalului de zeci de ani și care iubesc sunetul nostru. De departe, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta este cel mai frumos și mai călduros concert clasic românesc”, a declarat managerul Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Maria Stoica.

Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro, la casieria Hotel Ibis București, casieria Metrou Unirii 1 București, casieria Palatul Copiilor București, casieria Sălii Radio, la 520 de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, în magazinele Inmedio și Germanos. Prețurile biletelor variază între 60 de lei și 200 de lei, după cum urmează: categoria 1 (lojă regală) – 200 de lei, categoria a II-a (primul rând de loji) – 150 de lei și categoria a III-a – 60 de lei.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963, de reputatul dirijor Marin Constantin, și a susținut până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia.

În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte niveluri, corul a fost inclus pe lista patrimoniului imaterial UNESCO. La cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit diploma și trofeul UNESCO „50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”, din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate.