Cum și-au dobândit româncele dreptul de a VOTA și a CANDIDA la alegerile locale. „Să ne ducă pe noi de nas o muiere! Facem contistație!”

În urmă cu 94 de ani, femeile din Regatul României își exercitau pentru prima dată în istorie dreptul de a vota și a candida la alegeri, pentru care se luptaseră decenii la rând. 

Mari prefaceri istorice, culturale, urbanistice și sociale au marcat deceniile interbelice în care România Mare s-a dezvoltat în ritm alert într-o țară din ce în ce mai modernă.

Atât în timpul domniei Regelui Ferdinand I, cât și a lui Carol al II-lea, societatea românească a prins din urmă, cu pași repezi, marile țări ale lumii, inclusiv în ceea ce privește drepturile femeilor. Dacă în Marea Britanie, femeile aveau dreptul să se implice în viața politică a țării prin vot încă din 1918, în România aveau să treacă 12 ani până când femeile au și putut să și-l exercite.

VIDEO S-a dat STARTUL la distracția pe zăpadă. Pârtiile pentru începători sunt pline de copii și adulți care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa

00:26

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu face apel la Procurorul General după campania PNL pe TikTok: „Nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene”

00:03

Se întâmpla în 1930 în cadrul alegerilor județene și locale, la un an după ce fusese adoptată legea prin care se stabileau criteriile și categoriile conform cărora femeile puteau vota și candida.

Presa vremii relata cum, în diverse localități din țară, grupările de femeie se mobilizau în vederea pregătirii pentru alegerile locale.

O victorie mult așteptată – dreptul de a vota și a candida la alegeri

În 2024, an cu alegeri locale, se împlinesc 94 de ani de când femeile au dobândit oficial dreptul de a vota. Se întâmpla în august 1929, atunci când „Legea pentru organizarea administrativă” a fost votată în timpul guvernării Partidului Național Țărănesc.

Măsura venea după ce, cu șase ani în urmă, în Constituția din 1923, adoptată sub domnia Regelui Ferdinand I „Întregitorul”, se stipula faptul că „legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exercițiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe”, potrivit volumului „Culegere de documente şi materiale privind istoria României. Ianuarie 1922-Noiembrie 1928”, semnat de Eufrosina Popescu.

De asemenea, un pas important ce avea să pregătească terenul pentru candidarea femeilor la alegerile din 1930 aveau să fie prevederile constituționale care defineau modul în care femeile puteau fi cooptate în consilii comunale și județene. Ele puteau să-și desfășuroare activitatea în domenii precum asistență socială, salubritate publică, cultură și educație.

Această mișcare decisivă în promovarea femeilor în funcții publice venea la doi ani după adoptarea Constituției menționate, în iunie 1925, prin promulgarea unei noi legi a unificării administrative. Într-unul dintre articole se prevedea obligativitatea cooptării femeilor pentru funcția de consilier în comunele reședință de județ și facultativ în comunele urbane, avându-se în vedere numărul de locuitori.

Însă, având în vedere prejudecățile vremii, era esențială adoptarea unei legi care să stipuleze clar și definitiv care erau condițiile în care femeile puteau vota și candida, dar mai ales ce categorii de femei dobândeau dreptul de a-și decide viitorul prin vot.

Ce categorii de femei puteau vota

„Legea pentru organizarea administrativă” adoptată în 1929, în timpul guvernării Partidului Național Țărănesc, acorda atât dreptul de a candida, cât și pe cel de a vota doar anumitor categorii de femei, care reprezentau, de fapt, o mică parte din populație, pragul minim de vârstă fiind 30 de ani.

Astfel, primeau dreptul de a vota sau de a fi alese în consilii comunale și județene femeile care erau absolvente ale învățământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcționarele de stat, județ sau comună, văduvele de război, femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului și cele care conduceau societăți culturale, filantropice sau de asistență.

O mare parte din populația feminină încă nu avea dreptul să voteze, printre care femeile care încheiaseră ciclul de învățământ în formă de trei clase, cele din Ardeal, care erau cu precădere școlite în particular, potrivit tradiției, și nu aveau certificate de studii atestate, precum și cele care conduceau întreprinderi agricole, industriale sau comerciale și nu numai.

Fiecare femeie care voia să voteze trebuie să se înscrie pe o listă electorală. Ulterior, trebuiau să își ia de la primărie carnetul de alegător, cu cel târziu trei zile înainte de data alegerilor.

De asemenea, cele care voiau să candideze pentru funcția de primar, ajutor de primar, casier sau consilier comunal trebuiau să fie propuse de cel puțin 15 alegători ai comunei respective și să accepte această propunere în fața unui judecător.

Totodată, femeile puteau candida doar pentru o singură funcție, nu puteau fi incluse pe două liste separate. Aceeași procedură era valabilă și pentru bărbați.

Pregătirea unei revoluții

Mobilizarea femeilor pentru alegerile locale a fost exemplară.

„Se anunță din unele centre din țară că femeile intenționează să țină adunări politice pentru a-și fixa metodele și planul de lucru în alegerile comunale, legea administrativă nouă dându-le și lor dreptul de vot în aceste alegeri. Este semnificativ interesul pe care îl poartă femeia română pentru viața publică.

Occidentul recunoscuse mai dinainte acest drept și legea nouă administrativă a Partidului Național Țărănesc, prin acordarea votului și femeilor, în anumite condițiuni, a dat o nouă dovadă că intenționează a ne ridica pe planul vieții publice occidentale.

Este un drept incontestabil ce nu se putea refuza femeii române, după atâtea sacrificii ce le aduse luptând alături de bărbați în trecut și până în timpul din urmă, în răsboiul mondial”, se relata în articolul „Femeile la votare”, publicat de ziarul „Românul”, pe 16 februarie 1930, după organizarea alegerilor județene.

Publicația mai puncta faptul că „altruismul și generozitatea care se împerecheau cu celelalte frumoase calități de obârșie au trebuit în sfârșit să găsească teren de afirmațiune și în viața publică unde atâta nevoie este de a crește calități”.

De asemenea, ziarul „Românul” sublinia importanța implicării femeii în societate, dincolo de consecințele nu doar asupra propriilor lor destine, ci și asupra copiilor lor:

Bărbatul, cedând greu acest drept de vot și femeii, trebuie să înțeleagă că femeile își au rostul lor în viața publică. Mama care își crește copiii trebuie să urmărească din aproape toată desvoltarea vieții sociale în brațele căreia și-a dat copilul după ce acesta a atins majoratul. (…)  Dacă guvernul a dat vot și ei, trebuie să recunoaștem că a realizat o dorință de mult exprimată în adunările femeilor”.

Lupta cu prejudecățile

Însă acest demers nu s-a bucurat de susținerea întregii societăți, din contră, au fost multe voci care s-au opus, considerând chiar o „batjocură” candidatura femeilor.

„Apăi, la batjocura asta nu ne așteptam, domnule prefect. Îi mare rușine pe țara românească! Să ne ducă pe noi de nas o muiere! O fost ea în tranșee, a suferit ea cu noi în război?… Poate duce cu capul ei gospodăria noastră? Să știți că noi nu ne ținem… Facem contistație!”, se susținea cu vehemență în articolul „În satul care a ales o femeie primar”, publicat în ziarul „Dimineața”, pe 3 martie 1930.

Au existat multe voci care nu au susținut aceste schimbări în viața politică a României. Cu doar doi ani înainte de alegerile locale din 1930, Tudor Arghezi persifla mișcarea feministă din România.

„Feminismul e un limbric de cucoană, crede Badea Ion, de vreme ce boleșnița se aude că se ivește numai în Capitală. (…) Dacă aș dezbrăca o feministă, își zice Badea Ion, căruia i se poate permite la vârsta lui și o probă riscată, m-aș prinde că aș găsi-o cam nespălată și cu o rufă pe ea, care miroase a săpun clătit cu apă multă”, după cum scria în „Badea Ion și feminismul”, publicat în ziarul „Bilete de papagal”, pe care Arghezi îl și fondase.

Darwinismul misogin al lui Maiorescu

Să nu uităm că această atitudinea venea pe un puternic fond misogin, promovat inclusiv în secolul XIX, de unii dintre cei mai mari politicieni ai țării. Este binecunoscută conferința „Darwin și progresul intelectual” susținută de Titu Maiorescu la Ateneul Român, în 1882, în care afirma că femeile sunt ființe inferioare:

„Cum am putea într-adevăr să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaţi pentru a putea conduce o naţiune pe calea progresului şi prosperităţii materiale… Din 1.000 de căpăţâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat şi numai 1.250 la femei”.

Maiorescu, unul dintre fondatorii Academiei Române, ce avea să fie și prim-ministru al țării, mai susținea și faptul că:

„Femeia e incapabilă de dezvoltare, oricât ar încerca să-şi dezvolte inteligenţa, ea nu va reuşi; ba chiar, cu timpul, ea se tâmpeşte şi tinde către idiotism”.

Sofia Nădejde și desființarea unor mituri

La acel moment, replica i-a fost dată de celebra scriitoare și publicistă Sofia Nădejde, care i-a demontat argumentele:

„Dacă inteligenţa e funcţia materiei cenuşii, atunci nu se poate trage nicio concluzie pe baza greutăţii creierelor, căci ar trebui avută în vedere greutatea materiei cenuşii. Dar greutatea nu e cea mai potrivită măsură: calitatea materiei cenuşii, numărul celulelor şi al polilor acestora şi ramificaţiile lor ar trebui să fie măsura inteligenţei (…) 

Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul sunt mai inteligente ca omul”.

Chiar dacă trecuseră câteva decenii de la această polemică, societatea românească încă era divizată la alegerile din 1930 și multe dintre femei nu s-au prezentat la vot, chiar dacă aveau dreptul de a vota și a candida. De ce? Fie bărbații din jurul lor le interziceau – cu precădere soții, frații -, fie de teama prejudecăților și batjocurii venite tot din partea bărbaților.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Previziunile unui astrolog pentru anul electoral 2024. Când va veni binele pentru români și de ce tendința va fi ”de a alege falși Mesia”

EXCLUSIV VIDEO | Ion Nedelcu – Ned, scenograful care face artă din orice material. Povestea unei vieți în cinematografie, de la filmele cu haiducul Iancu Jianu și ”Operațiunea Monstrul” la Studiourile Warner Brothers. ”Scenograful de la «Titanic» m-a recomandat pentru alte filme”

EXCLUSIV VIDEO | De la Mozart la manele. Interviu cu muzicologul Radu Mihalache, despre simboluri masonice, mitologice și stil oriental în muzică