Damien Hirst prezintă la Londra, începând de astăzi, prima sa expoziţie de NFT-uri, reproduceri digitale care au devenit extrem de populare pe piaţa operelor de artă, iar artistul britanic va arde în cadrul acestui eveniment o parte dintre picturile sale.
Damien Hirst, unul dintre artiştii extrem de bine cotaţi din lume, a realizat în 2018 primul său NFT, la doi ani după ce proiectul „The Currency” a început să prindă contur.
Hirst, un artist provocator, a prezentat public proiectul „The Currency” în iulie 2021. Cele 10.000 de opere ale sale au fost puse în vânzare, începând de la preţul de 2.000 de dolari pentru o lucrare. Fiecăreia dintre cele 10.000 de picturi îi corespunde un NFT.
Preţurile au crescut rapid pe piaţa licitaţiilor, iar una dintre acele picturi s-a vândut cu 172.239 de dolari.
Cumpărătorii au avut la dispoziţie, până pe 27 iulie, posibilitatea de a cumpăra acele lucrări. Ei puteau să opteze fie pentru o pictură în format fizic, fie pentru NFT-ul asociat acesteia. Mai mult de jumătate dintre ei (5.149) au decis să păstreze pictura achiziţionată, ceilalţi au preferat NFT-uri. Operele asociate acestora din urmă vor fi arse.
NFT, acronim din limba engleză pentru „Non-Fungible Token”, este un obiect digital unic. În mod concret, este vorba despre un certificat de autenticitate digitală, în teorie imposibil de falsificat, înscris într-un „blockchain”, aceeaşi tehnologie pe care se bazează criptomonedele. NFT-urile au pătruns deja de câţiva ani pe piaţa obiectelor de artă.
„Este un experiment (…) Îi forţăm pe oameni să facă o alegere”, a spus artistul britanic într-o înregistrare video.
Damien Hirst va aprinde el însuşi focul în șemineurile din galeria londoneză pe 11 octombrie, în cadrul Frieze Week, unul dintre cele mai mari târguri de artă contemporană din lume. El va arde doar o parte din cele 4.851 de picturi în acea zi, celelalte vor fi incendiate treptat până la finalul expoziţiei, care va rămâne deschisă până pe 30 octombrie.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Recomandările curatorial.ro pentru weekendul 23 – 25 septembrie
Artă în valoare de 50 de milioane de dolari din colecția unui mogul american, licitată la Christie’s