Dana Marijuana nu știe – sau nu vrea să știe – cine este Erika Isac. „Nu a ajuns în informațiile mele”
“Dana Marijuana, “Cea mai fidelă fată”, “Regina Hip-hop & Rap” – și câte alte apelative – sunt de fapt aceeași persoană: Dana M. Coteanu. A ținut prima pagină o perioadă lungă, a fost blamată, a fost admirată și iar blamată. Cert e că a rămas un reper în muzica de profil. Ca performanță scenică. Și un mister ca personalitate. Poate, uneori, chiar i se caută nod în papură. Iar alteori, nimerește singură în contexte alarmante. Pare că-i place să trăiască pe marginea prăpastiei, dar în realitate este doar în căutarea liniștii. Prea multă furtună! N-ar fi rău să apară soarele. Mai des!
– Dana, fetele bune merg în Rai și fetele rele merg în Iad?
– Și Raiul si Iadul sunt sub același cer, Răul face rău de nemuțumiri, iar Binele răspunde cu dreptate.
– Știi câte variante sunt la o variantă despre tine. De n luate câte k. Nu te-ai săturat de atâtea istorii ireale despre tine?
– Dacă asta mulțumește publicul din partea presei și au un salariu mai bun, mă las pe mine pentru. Ceilalți mi-ar fi plăcut să-mi scoată în evidență mai mult partea pozitivă, dar nu depinde de mine.
În monarhie m-am regăsit pe toate planurile
– Crezi în zodii? Întrebarea e la modă. Și fiica mea cea mare, Raisa, este Scorpion. Și cea mică, Milena, este Fecioară cu ascendent în Scorpion. Constat că voi, Scorpionii, sunteți persoane chiar serioase, foarte mărinimoase, de cuvânt și foarte artistice.
– Și ambițioase, nu se lasă până nu reușesc, iar când au dreptate nu le stă nimeni în cale. Da, cred în zodii, sunt constelațiile asupra noastră care ne influentează, vrem sau nu vrem.
– Îți place Erika Isac?
– Iartă-mă, dar nu a ajuns în informațiile mele.
– Uneori ne blamăm părinții. Apoi ajungem și noi, părinți. Repetăm, crezi, ceea ce blamam la părinții noștri?
– Ceea ce m-a ajutat susțin, ceea ce nu mi-a făcut bine nu repet copiilor mei.
– Inventează un vers spontan despre ce-ți trece prin cap.
– “Fii femeie, fii bărbat, reprezintă România Mare în care am intrat!”
Deși a fost “a bad girl”, are o personalitate optimistă și veselă.
– Îți plac eroii sau antieroii?
– Sunt de partea lui Dumnezeu. Da, îmi plac eroii, îmi sunt exemplu, iar antieroii NU. Din cauza lor suferim, ceea ce și doresc.
– Am stat un an la mare. Ce alegi, mare sau marele București?
– La mare mă simt mai liberă mental și sufletește.
Pe TATA l-am iubit cel mai mult
– Nu te mai întreb despre câți te-au dezamăgit, știm cu toții. Te provoc altfel: pe cine ai iubit cel mai mult?
– Pe TATA.
– Ce-i cu pasiunea asta pentru monarhie?
– Este familia în care m-am regăsit pe toate planurile, atunci când nimeni nu mă înțelegea.
– Unde facem plajă, vara asta? În Vamă, la Saint-Tropez, cu sau fără jandarmi?
– La Vama Veche unde am oază de respiro. Cu jandarmi, de ce nu? Ne simțim în siguranță, tot sistemul este făcut pentru protejarea țării și ai locuitorilor ei. Da, am încredere în toți.
– Ce număr porți la încălțăminte? Zice lumea că trăiești pe picior mare.
– Port 41.
“Sunt ca o floare a soarelui cu sufletul ca un curcubeu”
– Îi permiți fiicei tale mai mici să stea pe telefon/tabletă? De fapt, cum vă petreceți timpul, toate trei?
– Da, după școală și lecții stă pe telefon și sunt total de acord. Este o invenție pentru creier, informații și comunicare rapidă. Sunt total de acord.
– Ziceai că îmi iei și tu un interviu, dacă-ți iau și eu. Hai să te văd.
Dana: De unde crezi că vin durerile după o anumită vârstă?
Oana: De la consum. Intelectual.
CITEȘTE ȘI: