Dinastia BASARABILOR, comemorată la prima ediție a Festivalului Național de Arte și Știință „Basarab Fest”
Prima ediție a Festivalului Național de Arte și Știință „Basarab Fest” a avut loc în perioada 26-29 septembrie 2024, în județul Argeș, sub patronajul Ministerului Culturii și cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Primul festival dedicat întemeietorilor Țării Românești a reunit importante personalități ale culturii române, din România și Basarabia, care au adus un omagiu Dinastiei Basarabilor, de la Basarab I Întemeietorul, până la Sfinții Martiri Brâncoveni.
Pe 26 septembrie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, IPS Calinic – Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului – a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curtea de Argeș și a semnat, în prezența organizatorilor, Hrisovul de Întemeiere pentru Basarab Fest.
Prima zi de festival a debutat, la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, prin concursurile naționale de poezie și arte vizuale, prezentate de Claudiu Dumitrache și Rareș Prisacariu, unde s-au acordat Trofeele și Medaliile Basarabilor.
La Concursul Național de Poezie „Toată vremea-și are vreme”, prezidat onorific de IPS Calinic Argeșeanul, părintele Cosmin Bloju, consilier arhiepiscopal, a dat citire mesajului de binecuvântare transmis de Ierarhul Argeșului cu prilejul primelor ediții ale concursurilor de poezie și arte vizuale.
„Un prinos de prețuire și recunoștință, adus vieții, lucrării și memoriei acestor întemeietori de Țară”
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul a subliniat că festivalul „reprezintă un prinos de prețuire și recunoștință, adus vieții, lucrării și memoriei acestor întemeietori de Țară, cărora le datorăm foarte mult pentru ceea ce suntem astăzi: români europeni”. Ierarhul a adus aminte și de cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel referitoare la Domnitorul Sfânt Neagoe Basarab, în care Preafericirea Sa mărturisește că „rămâne mereu viu, prin ceea ce a lăsat posterității, și constituie un îndemn, pentru generațiile de azi și de mâine, în a sluji acest popor”.
Totodată, Ierarhul Argeșului a transmis că „este un lucru vrednic de toată cinstea și lauda organizarea unei secțiuni dedicate poeziei românești în cadrul evenimentului Basarab Fest, știut fiind că noi, românii, am fost totdeauna iubitori ai ghersului”.
Președintele Onorific al concursului de poezie, IPS Calinic al Argeșului și Muscelului, a mai notat că „tocmai de aceea poetul, scriitorul și omul de cultură vastă Vasile Alecsandri scria, în anul 1852, în prefața volumului -Balade adune și îndreptate-, această sintagma: Romanul e născut poet – ca titlu al unui text scris din admirație față de geniul -marelui poet anonim-, identificat de scriitor ca fiind Poporul Român”.
Prezidat de Claudiu Dumitrache, juriul l-a desemnat pe Nicolae-Tiberiu Olariu, din București, drept câștigător al Trofeului Basarabilor pentru poezie, în timp ce Medalia de Aur a Basarabilor a fost câștigată de Lenuța Rusu din Suceava, iar Medalia de Argint de Sebastian Zidaru din Ștefănești.
Alte premii importante au fost Premiul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care a mers la Geta Lipovanciuc din Chișinău, Premiul „Matei Brâncoveanu” (al Colegiului Ecologic din Pitești), care a fost câștigat de Ștefan-Gabriel Mateescu din Titu, și Premiul revistei Regal Literar, câștigat de Maria Micu din Constanța.
De asemenea, s-au mai acordat premiile revistei TIMPUL Argeș (Irina Anghel, București), revistei TIMPUL Târgoviște (Robert-Gelu Motroaca, Arad), Premiul Myosotis (Lidia Grosu, Chișinău) și premiile speciale ale juriului, care au mers la Ioana Olteanu, din Curtea de Argeș, și la Dorin Ștefănescu (Suceava). Din juriu au mai făcut parte George Coandă, Elena Iagăr, Daniela Șontică, Adrian Artene, Nicolae Florentin Streche și Maria Ivanov.
Concursul Național de Arte Vizuale „Nouă meșteri mari”
A doua parte a primei zi de festival a fost dedicată Concursului Național de Arte Vizuale „Nouă meșteri mari”, unde, de asemenea, s-au acordat următoarele premii: Trofeul Basarabilor (Filoteea-Teodora Ilie), Medalia de Aur (Luminița Rasol), Medalia de Argint (Melcescu Aurelia) și Premiul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului (Bianca Măruntu). Juriul concursului de arte vizuale a acordat 9 premii și a fost format din Cristiana Sima (Președinte de Onoare), Dorin Grecu (Președinte), Lucia Juncu, Diana Tănase și Liviu Anca.
Spectacolul, care a avut loc pe 28 septembrie în viile de la Ștefănești, dăruite odinioară de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia, a fost deschis cu „Scrisoarea a III-a” (de Mihai Eminescu), care a fost recitată de Rareș Prisacariu în fața a sute de persoane, printre care Excelența Sa, doamna Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, reprezentant al Basarabiei la Basarab Fest.
Spectacolul a fost prezentat de Claudiu Dumitrache și Rareș Prisacariu, cuprinzând spectacolul-evocare „Inima Voievozilor Basarabi”, pus în scenă de Teatrul Independent Pitești prin elevii Colegiului Ecologic din Pitești, precum și mai multe momente de muzică ușoară și populară susținute de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești.
În a doua parte a evenimentului, pe scenă au susținut recitaluri Andrei Chelba, Ingrid-Maria Dragomir, Crinu Spătaru și alți artiști.
Un moment special a avut loc când, în deschiderea concertului susținut de artistul Dan Helciug, melodia „Cât trăim pe acest pământ”, în memoriam Nicolae Dabija, a fost interpretată de către Ingrid-Maria Dragomir, Claudiu Dumitrache, Rareș Prisacariu și Andrei Chelba.
În cadrul evenimentului au existat zone cu demonstrații de lupte medievale, cu diferite expoziții și meșteșuguri, cu bucate tradițional românești, cu jocuri pentru copii și adulți, precum și zone unde participanții s-au bucurat de plimbări cu trăsura și de echitație.
Simpozionul „Moștenirea Dinastiei Basarabilor”
Ultima zi de festival (29 septembrie) a fost marcată prin Simpozionul „Moștenirea Dinastiei Basarabilor”, care a avut loc la Conacul Brâncovenesc de Vie din Valea Mare-Podgoria (Ștefănești, Argeș). Moderat de Dan Negru, Claudiu Dumitrache și Rareș Prisacariu, simpozionul a integrat mai multe momente speciale ce au pus în evidență importanța monumentului istoric unde Sfântul Voivod Constantin Brâncoveanu petrecea timpul pentru culesul viilor, istoria și moștenirea Dinastiei Basarabilor, limba română, arta și spiritualitatea Ortodoxă în contextul european.
În deschidere, Rareș Prisacariu a recitat un fragment din „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, apoi Claudiu Dumitrache, Ambasador al Culturii Euro Education Federation, a subliniat necesitatea manifestărilor din cadrul festivalului și a salutat prezența invitaților de onoare.
În continuare, omul de televiziune Dan Negru a dat cuvântul Monahiei Cecilia Leotescu pentru citirea mesajului transmis de către IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în care ierarhul și-a exprimat bucuria că „oameni de cultură și artiști valoroși se străduiesc să conserve și promoveze valorile autentic românești”, felicitând și binecuvântând organziatorii și participanții.
Rareș Prisacariu, copilul care a uimit în ultimii ani publicul prin emoție și prin talentul său oratoric, a citit mesajul academicianului Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, care a vorbit despre faptul că, în cadrul festivalului, s-au sărbătorit valorile și virtuțile, îmbrăcate în poezie, arte vizuale și teatru, acestea fiind lucruri care perpetuează speranța și încrederea.
De asemenea, istoricul i-a felicitat pe organizatori, pe prezentatori și protagoniști, aducând aminte că „celebrarea unor momente importante din prezentul oamenilor care au trăit în trecut este un atribut al popoarelor civilizate”.
Excelența Sa, Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, reprezentant al Basarabiei și invitat de onoare în cadrul Basarab Fest, a menționat că „Basarab Fest nu este doar o sărbătoare, ci o oportunitate de a reconecta generațiile și de a aduce împreună oameni din toate colțurile lumii, uniți prin dragostea pentru cultura noastră și respectul față de trecut”. Excelența Sa a mai notat că „numele Basarab nu înseamnă doar un capitol din istoria noastră, ci simbolizează rădăcinile noastre, temelia pe care s-a clădit identitatea noastră națională”.
„Chemare la legământ domnesc”
În continuare, Dan Negru a dat cuvântul fondatoarei festivalului, profesoarei Cristiana Sima, care a făcut „chemare la legământ domnesc” pentru semnarea Hrisovului de Întemeiere al festivalului.
Acesta a fost semnat în cadrul simpozionului de către Excelența Sa, Iuliana-Gorea Costin, Conf. Univ. Dr. Cristiana Sima, artiștii Claudiu Dumitrache și Rareș Prisacariu, Elena Iagăr (manager al Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș) și omul de cultură Nicolae Dobre. De asemenea, organizatoarea festivalului a menționat că actul va ajunge curând și la Academia Română, pentru a fi semnat de către academicianul Ioan-Aurel Pop.
Semnatarii au primit din partea organizatorilor multe daruri, printre care un lingou de argint cu Basarab I Întemeietorul, o monedă aurită cu Sfântul Voievod Negoe Basarab, diplome de onoare și recunoștință, dar și un exemplar al hrisovului scris în chirilică. De asemenea, toți participanții au primit suveniruri și monede argintate cu mai mulți membri ai Dinastiei Basarabilor.
Printre invitații care au susținut discursuri sau comunicări științifice s-au mai numărat Ștefan Dumitrache (vice-primarul Municipiului Curtea de Argeș și Directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeș), Cristina Chiriac (președinte fondator CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin), Prof. Dr. Octavian Dărmănescu, Pr. Lect. Univ. Dr. Cristofor Ilie, Conf. Univ. Dr Marius Andreescu, Prof. Dr. Cornel Mărculescu, Prof. Dr. Constantin Vărășcanu și Pr. Prof. Dr. Daniel Gligore. În ultima parte a simpozionului, Corul Veteranilor „Mihai Viteazul”, promotor al cântecului patriotic și ostășesc, dar și bisericesc, a intepretat mai multe melodii prin care a emoționat publicul.
În luna ianuarie 2025, va fi publicată cartea „Moștenirea Dinastiei Basarabilor – Basarab Fest, ediția I”, în care se vor regăsi toate comunicările dedicate festivalului, laureații concursurilor de poezie și arte vizuale, imagini din toate zilele de festival și lucrările științifice din cadrul simpozionului.