Drama „She Said”, cu Carey Mulligan și Zoe Kazan, din 17 iulie în exclusivitate la SkyShowtime
Carey Mulligan („Promising Young Woman”, „An Education”), de două ori nominalizată la Premiile Academiei Americane de Film și Zoe Kazan („The Plot Against America”, „The Big Sick”) nominalizată la Premiile Emmy, joacă rolul reporterilor de la New York Times, Megan Twohey și Jodi Kantor, care, împreună, au publicat una dintre cele mai importante știri ale vremii — știre ce a spulberat zeci de ani de tăcere pe tema agresiunii sexuale de la Hollywood și a determinat o schimbare în cultura americană, care continuă până în prezent. „She Said” va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând cu 17 iulie.
O mărturie a importanței inestimabile a jurnalismului de investigație, „She Said” detaliază călătoria reporterilor și editorilor implicați în căutarea neîncetată a adevărului și evidențiază curajul supraviețuitoarelor și al martorilor care au decis să iasă în față pentru a opri un prădător în serie de la a face și mai mult rău. Împreună, angajamentul și forța lor au declanșat o discuție la nivel global, au contribuit la propulsarea mișcării #MeToo și au determinat punerea sub lupă a unui sistem care a permis toate acestea.
În esență, „She Said” este o poveste adevărată, impresionantă, despre oameni, mulți dintre ei femei, multe dintre ele mame, care și-au făcut curaj să vorbească și să caute dreptate, nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru viitor, atât în SUA, cât și în întreaga lume. Filmul reprezintă un memento convingător și emoționant al puterii oamenilor, înarmați cu hotărâre și seriozitate, de a schimba lumea împreună.
Alături de Carey Mulligan și Zoe Kazan din distribuție mai fac parte și: Patricia Clarkson („Shutter Island”, „Pieces of April”), nominalizată la Oscar, câștigătorul Emmy Andre Braugher („Homicide: Life on the Street”, „Thief”), Jennifer Ehle („Zero Dark Thirty”, „Pride and Prejudice”), câștigătoare a premiului Tony, Samantha Morton („Minority Report”, „In America”), nominalizată la Premiul Oscar și Ashley Judd („Double Jeopardy”, „Bug”) nominalizată la Emmy și Globul de Aur, în rolul său. „She Said” este regizat de Maria Schrader („I’m Your Man”, seria limitată „Unorthodox”), pe baza unui scenariu scris de Rebecca Lenkiewicz.
Foto: SkyShowtime
CITEȘTE ȘI: Serialul ”Special Ops: Lioness” creat de Taylor Sheridan, în exclusivitate la SkyShowtime | VIDEO
„Ticket to Paradise”, cu George Clooney și Julia Roberts, din 6 iunie, pe SkyShowtime