Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, are premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin
Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secțiunea Forum a celei de-a 73-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc între 16 și 26 februarie 2023.
Forum este o secțiune competițională a Berlinalei și include filme ce reprezintă o reflecție asupra mediului cinematografic și asupra discursului socio-artistic, filme cu un simț distinctiv al esteticului.
„Mammalia” (România, Germania, Polonia) este o călătorie suprarealistă prin criza masculinității și îmbină drama cu misterul și comedia.
Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul și fantasticul se întrepătrund. Odată cu pierderea controlului asupra muncii lui, asupra statutului social și asupra relației lui amoroase, pornește într-o căutare care îl face să-și chestioneze identitatea și masculinitatea. Pe urmele partenerei lui, ajunge într-o comunitate bizară, cu ritualuri tulburătoare, în care, în cele din urmă, se confruntă cu o răsturnare tragicomică de roluri.
„«Mammalia» este o explorare incisivă a perspectivei masculine asupra vieții și a luptei împotriva capitulării în fața experiențelor copleșitoare, împotriva pasivității, împotriva fricii de a pierde controlul și echilibrul. Cu acest film, încerc să mă îndepărtez de realism și naturalism, să mă îndepărtez de cuvinte și să mă apropii de imagini, să deconstruiesc narațiunea și arhetipul eroului masculin. Pentru că eu cred că în artă este mai important să pui întrebările potrivite decât să dai răspunsuri de-a gata.”, spune regizorul Sebastian Mihăilescu, un regizor care experimentează constant cu limbajul cinematografic, îndepărtându-se de convențiile ficțiunii și împingând limitele acestui mediu.
Din distribuție fac parte István Téglás, Mălina Manovici, Denisa Nicolae, Steliana Bălăcianu, Rolando Matsangos, Mirela Crețan, Andreea Gheorghe, Mircea Bujoreanu, Marian Pîrvu, Dan Zarug Mihai și Elena Chingălată.
Sebastian Mihăilescu a scris scenariul împreună cu Andrei Epure. Producători executivi sunt Dan Wechsler, Andreas Roald și Jamal Zeinal-Zade, producător asociat – Antoine Simkine, coproducătoare – Ewa Puszczyńska și Nina Frese, iar producătoare sunt Diana Păroiu și Ada Solomon.
Echipa este completată de Katrin Paas și Andreea Lupu, coafură și machiaj, Małgorzata Trzaskowska, costume, Anca Lazăr, scenografie, Piotr Kurek, muzică, Krzysztof Stasiak, sunet priză directă, Alexandru Dumitru, editare dialog și premix, Maciej Pawłowski M.P.S.E., mixaj sunet, Alin Zăbrăuțeanu și Dragoș Cătărău, design sunet, Barbu Bălășoiu, imagine, Cătălin Cristuțiu, montaj, Vlad Grăjdan și Małgorzata Bereźnicka, line producer.
„Mammalia” este o producție microFILM, Extreme Emotions, Pandora Film, în coproducție cu Bord Cadre films, Sovereign Films, HiFilm Productions, în asociere cu Visual Walkabout, nomada.solo, Aeroplan Studios, XANF, Les Films d’Antoine, Wunderlust, co-finanțată de Centrul Național al Cinematografiei, Polish Film Institute, Film- und Medienstiftung NRW, Programul Europa Creativă Media al Uniunii Europene, Televiziunea Română.
Foto: microFILM
CITEȘTE ȘI: Léa Seydoux și Guillermo del Toro vor juca în adaptarea cinematografică a jocului video „Death Stranding”