Ediția integrală a jurnalului lui Iacob Negruzzi, publicată la Editura Muzeelor Literare

Ediția integrală a jurnalului lui Iacob Negruzzi, publicată la Editura Muzeelor Literare
Publicat: 17/12/2014, 10:44

Volumul „Jurnal”, de Iacob Negruzzi, care reproduce textul confesiunii intime a tânărului scriitor din perioada interesantă și tumultuoasă în care a studiat la Berlin (duminică, 1 decembrie 1861 – miercuri, 26 februarie 1864), a fost publicat la Editura Muzeelor Literare.

Apărut pentru prima dată în anul 1980, volumul a fost cenzurat, iar o parte a scenelor despre viața corporațiilor studențești, episoade intime și despre sănătătatea tinerilor au fost excluse, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ediția din 2014 reintroduce toate aceste pasaje, cărora li se adaugă și introducerea lui Iacob Negruzzi care lipsește din microfilmul cu care s-a lucrat în 1980.

În perioada în care a locuit la Berlin, tânărul Iacob Negruzzi „a notat, în limba germană, cu o sinceritate șocantă pe alocuri, diverse întâmplări din viața zilnică a capitalei prusace, atmosfera studențească, lecturi, studii, reuniuni organizate în corporații, dar și probleme intime, amoroase și de sănătate. Jurnalul lui Iacob Negruzzi este un document de epocă prețios, care nu și-a pierdut farmecul până astăzi”. Așadar, jurnalul reprezintă o ilustrare a vieții reale a studențimii din acea epocă, cu imagini încă vii ale unei părți din viața academică germană.

„După-masă am studiat, apoi am primit vizita lui Reclam și ulterior a lui Paetzelt. Ei au rămas până la ora 8. Stabilisem cu Rek și Reclam să-i vizităm pe vandali la cârciuma lor. După ce am cinat la «Braun», m-am și dus acolo. Vandalii sunt în general oameni simpatici, mai cu seamă Kaltmeyer, cu care am băut. S-a tras bine la măsea. Am fost servit din toate părțile. S-a adunat atât de mult, încât m-am îmbătat. După ce am băut zdravăn și după ultimul cântec, la unu, am plecat împreună cu Buchholz la «Musenhalle», unde, după consumarea unei cafele, mi-am revenit întrucâtva. Spun întrucâtva pentru că dacă mi-aș fi revenit complet, nu m-aș fi apucat să o conduc pe o damă acasă (Lisbeth, neue Spittelbrücke, locuința a 2-a). S-a dovedit, ceea ce este rar, că era o fată cumsecade. Se subînțelege, este cumsecade cât poate fi o femeie cu profesia ei. Ea practică această meserie de puțin timp, este foarte frumoasă și face bine dragoste. Toate astea sunt 3 calități pe care nu le posedă orice prostituată. Mi-a luat un taler și, ce este mai rău, mi-a pricinuit remușcări de ordin moral după ce ajunsesem acasă. Am fost, din nou, abia la ora 5 acasă”, se arată într-un fragment din jurnalul lui Iacob Negruzzi, care descrie ziua de 16 decembrie, din urmă cu 153 de ani.

„Jurnalul”, prezentat în ordine cronologică, a fost tradus din limba germană de Horst Fassel, iar prefața este semnată de Dan Mănucă. Cartea este distribuită în rețeaua muzeelor literare ieșene.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Se schimbă totul pentru români. Ce aduce decizia așteptată de decenii
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...