Educația pentru fete în România secolului XIX: Cum s-au format primele școli destinate lor și ce schimbări au adus în percepția asupra rolului femeii

La răscrucea dintre tradiție și modernitate, România secolului XIX își definea încet, dar sigur, viitorul. Într-o lume în care femeia era privită, de cele mai multe ori, doar prin prisma gospodăriei și a familiei, a început să încolțească ideea că educația ar putea fi cheia pentru schimbare.

În acele vremuri, România părea prinsă între tradiția rurală, în care femeia își găsea rostul doar în jurul vetrei, și aspirațiile unei lumi moderne care începea să prindă contur. Femeile erau văzute, în mare parte, prin prisma responsabilităților domestice – ele erau mame, soții și gospodine. Inclusiv Regele Carol I al României promova aceste resposabilități.

„Rolul cel mai înalt și frumos”

„În rezolvarea problemei atât de mari și dificile a instrucțiunii publice într-un stat, educațiunea femeilor ocupă locul cel dintâi. Centru al familiei și al vieții casnice, motor al sentimentelor celor mai nobile și generoase, femeia într-adevăr a avut și va avea rolul cel mai înalt și mai frumos în societățile omenești, ca fiică, ca soție, ca mamă, ea are o misiune de îndeplinit (…)”, susținea Regele Carol I în discursul ținut la festivitatea de premiere a elevelor școlilor secundare și primare de fete din București (1876).

SPORT Dan Șucu, anunț IMPORTANT după ce a cumpărat Genoa: „Vom reuşi să avem şi alte parteneriate”

17:24

EXTERNE Viktor Orbán: „Trecem de la război la PACE. Se vor întâmpla lucruri noi, la care nici nu s-a visat”

17:22

Revoluția tăcută

Educația, în sensul larg al cuvântului, era un lux rezervat bărbaților, iar tinerelor fete le rămâneau doar lecțiile de bune maniere și câteva noțiuni de religie, transmise adesea în sânul familiei. Totuși, în această lume de așteptări rigide, au început să apară scântei de schimbare.

Școala Centrală de Fete din București. Foto: cnscb.ro

Influențele occidentale și progresul general al societății au semănat ideea că femeile ar putea avea un rol mai complex în viața publică. Dar această schimbare nu a venit dintr-o dată. A fost necesară o revoluție tăcută, începută în școli, unde viitoarele femei educate urmau să devină pionierii noilor mentalități.

Deschiderea spre modernitate

Primele școli destinate fetelor nu doar că au schimbat viețile celor care le-au trecut pragul, dar au redesenat și rolul femeii în societate, oferindu-i o voce într-o lume dominată de bărbați. Dacă în urmă cu doar câteva decenii școala părea un lux destinat doar băieților, răspunsul la chemarea schimbării a venit mai întâi din orașe, unde s-au deschis primele școli dedicate fetelor.

Începuturile educației pentru fete în România au fost lente și pline de obstacole. Într-o țară preponderent rurală, unde până și educația băieților era privită cu scepticism în zonele sărace, ideea de a înființa școli pentru fete părea aproape revoluționară. Totuși, în marile orașe, precum București și Iași, curentul reformator a prins rădăcini.

Școlile primare mixte

În general, școlile, chiar și cele primare, erau împărțite în cele de fete și cele de băieți și în anumite privințe, dincolo de curriculum, aveau reguli diferite.

„Afară de vacanțele prescrise, școlile de băieți vor avea vacanță în toate joile după-amiaza, iar la școlile de fete această vacanță va fi sâmbăta după-amiaza”, prevede Articolul 9 din Regulamentul de ordine și disciplină pentru școlile primare din 1870.

Fetele, în bănci separate

De asemenea, documentul prevede și de la ce vârstă fetele nu mai aveau voie să fie înscrise la o școală primară mixtă:

„Nu se vor admite în școală copii, băieți sau fete, mai mici de 7 ani, asemenea în școlile rurale mixte, unde fetele frecventează aceeași școală împreună cu băieții, nu se vor admite, nici tolera fete mai mari de 12 ani”, potrivit Articolului 4.

Elevele de la Școala Centrală de Fete din București urmau un program foarte strict. Foto: cnscb.ro

Totodată, în cazul școlilor mixte, fetelor și băieților li se interzicea să stea în aceeași bancă.

„În școlile rurale mixte, fetele se vor așeza pe o bancă separată, asemenea când printre băieții mici se vor afla de acei trecuți peste etatea de 14 ani, aceștia se vor așeza încă pe o bancă separată”, potrivit Articolului 15.

Același document relevă o realitate ce avea să lase urme până în secolul următor: fetele trebuiau să facă și lucru de mână: „gradul învățăturii, al purtării și al lucrului de mână la eleve se va nota cu cifre de la 1 la 10”.

Primele școli destinate fetelor

Primele instituții de învățământ destinate în mod special fetelor au fost înființate în București, Iași și Sibiu, marcând un moment de cotitură în evoluția societății românești. Dacă înainte educația femeilor era văzută ca un moft, aceste școli au demonstrat că și ele meritau o educație structurată și formală.

În toamna anului 1834, un moment istoric a marcat debutul educației feminine în Ţările Române. În Moldova, prima școală publică destinată fetelor își deschidea ușile, un proiect revoluționar susținut de mitropolitul Veniamin Costachi și domnitorul Mihail Sturdza.

Întregul demers a fost sprijinit de Eforia Şcolilor, prin intermediul influentului aga Gheorghe Asachi și al vornicului Constantin Mavrocordat. Această instituție a fost anticipată de Regulamentul Organic al Moldovei, care stipula înființarea unui institut dedicat educației pentru 50 de fete și orfane ale dregătorilor statului, subliniind astfel angajamentul epocii pentru educația femeilor.

Pensionul Domnesc sau Școala Centrală de Fete

În anul 1852, din inițiativa lui Barbu Știrbey, s-a înființat Școala Centrală de Fete, cunoscută la început sub numele de Pensionatul Domnesc de Demoazele. Această instituție a fost o piatră de temelie în educația feminină din România, deși ideea unei astfel de școli exista încă din perioada Regulamentului Organic. Inițial, școala funcționa la un nivel hibrid, între învățământul primar și cel secundar, însă reforma din 1864 a transformat-o într-o școală secundară de cinci ani, oferindu-le fetelor un parcurs educațional structurat și mai aprofundat.

Transformările nu s-au oprit aici. În 1881, școala a devenit Externatul Secundar de Fete de Gradul I, echivalent cu gimnaziile băieților, marcând o tentativă curajoasă de a oferi o educație comparabilă între cele două sexe. Cu toate acestea, accentul pe artele estetice și dezvoltarea personală rămânea puternic, programa fiind mult mai centrată asupra în formării unor bune maniere și a unei culturi generale elegante.

Un model conformist

Totuși, în 1893, lucrurile încep să se schimbe și mai radical. Școala Centrală se reorganizează, devenind Institut Pedagogic, iar în 1898 se transformă în Externatul Secundar de Gradul II, echivalentul cursurilor liceale. În acest moment, se introduce în programă și studiul limbii latine, încercându-se o egalizare și mai clară cu programele băieților. Aceste schimbări au reflectat transformările sociale ale timpului, oferind fetelor nu doar o educație pentru viața de familie, ci și perspectiva unei cariere.

Treptat, elevele de la Școala Centrală de Fete din București au putut fi instruite să devină institutoare. Foto: cnscb.ro

Pe tot parcursul acestor transformări, modelul educațional promovat de Școala Centrală a fost unul al conformismului față de normele sociale ale epocii. Fetele erau educate pentru a deveni soții și mame bune, roluri considerate esențiale pentru menținerea echilibrului social. Barbu Știrbey însuși sublinia într-un raport adresat Eforiei Școlilor importanța acestei educații pentru fete, afirmând că, dacă băieții au nevoie de învățătură, fetele – viitoarele mame ale nației – au o nevoie și mai mare de ea, pentru a putea transmite, la rândul lor, virtuțile morale și culturale copiilor.

Educația, mijlocul spre desăvârșirea morală

Prima directoare a școlii, Ana Iacobson, împărtășea această viziune, punând un accent deosebit pe formarea morală a elevelor. În pensionat, „studiile care luminează inteligența vor fi subordonate principiilor care îndrumă inima pe calea binelui”, declara ea, insistând că educația intelectuală trebuia să fie doar un vehicul pentru „desăvârșirea morală” a tinerelor.

Conducătoarea școlii credea cu tărie că protejarea moralității viitoarelor mame și soții era o prioritate absolută, și aceasta putea fi realizată doar printr-o supraveghere strictă. Elevele erau permanent monitorizate – la studiu, la mese, la recreații și chiar în dormitoare. Pedagogele dormeau în aceeași cameră cu ele, asigurându-se că nicio influență din afară nu le-ar putea corupe inocența.

Vizitele părinților, supravegheate

Lumea exterioară era văzută ca o amenințare la adresa moralei tinerelor, care nu aveau voie să iasă din incinta școlii decât în rare ocazii, cum ar fi vizitele de duminică la părinți, și chiar și acestea erau strict reglementate. Dacă se considera că familia elevei ar putea avea o influență dăunătoare, directoarea putea interzice complet aceste vizite.

Izolarea nu se limita doar la contactul social. Lecturile elevelor erau atent monitorizate, iar profesorii se asigurau că fetele aveau acces doar la cărți care promovau valori morale solide. În biblioteca școlii se aflau în special cărți de religie și morală, manuale de istorie și geografie, și câteva atlase. Orice carte care ar fi putut influența negativ „simțămintele morale” ale fetelor era interzisă.

Astfel, Școala Centrală de Fete nu doar că oferea o educație formală, dar juca și un rol crucial în modelarea comportamentului și moralității viitoarelor soții și mame.

Acest model strict de educație, axat pe moralitate, estetică și izolare de societatea exterioară, reflecta pe deplin valorile unei societăți care, deși făcea primii pași spre modernitate, rămânea puternic ancorată în tradiții.

Bunele maniere, primordiale

În primele decenii ale funcționării școlii, curriculum-ul era bazat pe învățarea bunelor maniere și dobândirea unei culturi generale elegante de către fete. Tinerele învățau istorie, geografie, religie și câteva limbi străine. Subiectele principale erau legate de estetică și bune maniere: muzică, desen, dans și lucrul de mână.

Scopul principal al acestei educații era formarea unei soții capabile să fie un partener plăcut de conversație, o gazdă apreciată și o mamă care să își educe bine și frumos copiii. Dezvoltarea abilităților științifice rămânea un deziderat al deceniilor viitoare.

Totuși, la sfârșitul secolului al XIX-lea, perspectiva educației feminine a început să se schimbe. Reforma din 1881 a adus o accentuare a științelor în programă, încercând să ofere fetelor posibilitatea de a urma o carieră, nu doar de a se pregăti pentru viața de familie.

Succesivele modificări din 1893 și 1898 au consolidat această direcție, apropiind programa școlară a fetelor de cea a băieților și punând un accent mai mare pe subiecte intelectuale, cum ar fi științele exacte și studiile clasice.

Zorii carierelor în învățământ pentru femei

Între anii 1852 și 1864, elevele din primele școli de fete erau împărțite în două categorii: bursiere, întreținute de stat, și eleve solvente, care plăteau o taxă la intrarea în școală. Proporția dintre cele două grupuri varia în funcție de fondurile disponibile și de dificultățile financiare ale școlii, care deseori determinau creșterea numărului de eleve solvente.

După 1864, accesul la educație s-a democratizat, iar fetele din toate păturile sociale aveau acum posibilitatea să urmeze cursurile școlii. Selecția bursierelor se făcea prin concurs, dar, odată admise, restul elevelor nu mai plăteau taxe. O inovație notabilă a fost faptul că absolventele aveau posibilitatea de a urma o carieră în învățământ, ca institutoare sau profesoare.

Însă contextul în care vine această schimbare ilustrează în continuare limitările educației pentru femei de la acea vreme. Cum școala era destinată doar fetelor, era nevoie de profesori femei, nu bărbați, pentru a menține moralitatea fetelor în afara oricărei primejdii.

De asemenea, profesia de cadru didactic era văzută ca o extensie a rolului tradițional al femeii de mamă responsabilă de educația copiilor. Predatul era considerat o prelungire a îngrijirii materne, evidențiind sensibilitatea și feminitatea femeii.

Astfel arăta dormitorul de la Școala Centrală de Fete din București Foto: cnscb.ro

Viața la Școala de Fete

Procesul de admitere în școală presupunea un concurs exigent, care testa cunoștințele elevelor în istorie, matematică, limba română și limba franceză. Bursierele erau selectate dintre elevele cu note mari, dar provenind din familii modeste. Pentru înscriere, candidații trebuiau să prezinte certificate de absolvire a cursurilor primare, acte de naștere și certificate de vaccinare, alături de dovada că au avut varicelă. Inclusiv elevele pregătite în particular erau eligibile, dar acestea trebuiau să treacă un examen de diferență pentru a fi admise.

Viața de internat era una extrem de bine organizată și pusă la punct. Ziua începea la ora 6 dimineața, apoi urmau o gustare între orele 7 și 8 și cursurile. Prânzul era servit la ora 13:30, după care urmau alte ore de studiu, iar cina era la ora 18:00. Regimul alimentar era strict, constând în mâncăruri simple și sănătoase, iar ziua se încheia cu o rugăciune de seară și o reverență în fața directoarei – o tradiție care s-a menținut până în primele decenii ale secolului XX.

Pedepsele violente: interzise prin lege, răspândite în școală

Regulile stricte erau completate de un sistem de sancțiuni bine stabilit. Fetele care nu se conformau normelor erau pedepsite în funcție de gravitatea abaterilor, de la simple mustrări până la excluderea temporară sau definitivă din școală. Absențele trebuiau să fie motivate de medicul internatului, iar orice abatere serioasă, precum notele slabe sau comportamentul neadecvat, atrăgea sancțiuni severe, precum interzicerea vizitelor în familie.

„Este oprit a se aplica elevilor sau elevelor pedepse degradante precum: punerea în genunchi, tragerea de păr, pălmuirea, bătaia cu nuiele și altele ca acestea”, prevedea un regulament național din 1870.

Deși legislația interzicea folosirea violenței în școală, documentele de arhivă relevă că pedepsele erau uneori abuzive. Părinții elevelor trimiteau plângeri către Ministerul Cultelor, reclamând maltratarea fiicelor lor de către personalul școlii.

Impactul educației asupra femeii și societății

Pe măsură ce școlile pentru fete au început să se răspândească, efectele asupra mentalității și rolului femeilor au devenit vizibile. Femeile educate, fie că proveneau din familii de boieri sau din mica burghezie, au început să-și revendice drepturi noi și să participe mai activ la viața culturală și socială a epocii.

De exemplu, la finalul secolului XIX, o nouă generație de femei a apărut pe scena publică, contribuind la literatură, artă și chiar la primele mișcări feministe. Printre aceste femei s-a numărat Sofia Nădejde, una dintre primele feministe și scriitoare de succes, care și-a folosit educația pentru a critica inegalitățile de gen din societatea românească.

Ea a fost vocea care a pledat pentru educația femeilor nu doar ca mijloc de a deveni mai bune soții, ci pentru a se dezvolta pe deplin ca indivizi autonomi și valoroși pentru societate.

Sofia Nădejde a fost una dintre principalele voci care susținea emanciparea femeii. Foto: Wikipedia

În paralel, unii bărbați care făceau parte din elită au început să realizeze că femeile instruite nu erau o amenințare la adresa autorității patriarhale, ci mai degrabă un sprijin pentru progresul general al societății. Astfel, educația a devenit treptat o modalitate prin care femeile puteau să își revendice un statut mai egal și să conteste limitele tradiționale impuse de rolurile lor.

Ani de liceu

Accesul fetelor la studiile liceale și la susținerea examenului de finalizare în România a fost realizat treptat, printr-o serie de reforme și schimbări legislative.

Intrarea în secolul XX a adus cu sine reforme majore sub conducerea lui Spiru Haret, un vizionar al educației. În perioada sa ca ministru al Învățământului (1890-1912), Haret a deschis porțile liceelor de stat pentru fete, echivalente cu cele pentru băieți. A introdus un curriculum echilibrat, care le oferea fetelor oportunitatea de a studia științe, limbi străine și arte, adaptându-l astfel la standardele liceale masculine. Reforma sa a pus bazele unei educații complete, punând accent pe formarea intelectuală și personală a tinerelor femei.

Însă, parcursul nu a fost lipsit de provocări. Rezistența la schimbare și obstacolele sociale nu au dispărut ușor. În timp ce orașele mari beneficiau de reformele educaționale, zonele rurale și comunitățile mai conservatoare încă aveau rezerve. Mulți vedeau educația liceală pentru fete ca o extensie a rolurilor tradiționale de mamă și soție, nu ca o oportunitate egală cu cea a băieților. A fost nevoie de multă determinare pentru a înfrunta aceste prejudecăți și a face loc femeilor în educația superioară și profesională.

Intrarea fetelor în liceele de stat și dreptul lor de a susține bacalaureatul nu au fost doar simple reforme administrative, ci au reprezentat schimbări fundamentale în structura societății românești. Au fost pași cruciali în recunoașterea și promovarea egalității de șanse și în deschiderea drumurilor către noi orizonturi pentru femei. Educația liceală a fost mai mult decât o oportunitate, a fost o afirmație a drepturilor și abilităților femeilor, o promisiune de schimbare și progres.

Accesul la studii superioare, o realitate deformată

Legea din acea vreme, cu toate că nu interzicea explicit accesul femeilor la educația superioară, nu le facilita nici acest lucru. Schimbările substanțiale au început să se profileze abia în ultimele decenii ale secolului XIX și la începutul secolului XX, când se înființau instituții educaționale dedicate exclusiv femeilor și când, în sfârșit, aceste instituții începeau să fie integrate în universitățile existente.

Olga Tulbure-Secară, prima femeie care a trecut bacalaureatul la Universitatea din Iași

Accesul la studii superioare era adesea un privilegiu al celor din clasa înaltă, pentru că educația superioară era extrem de costisitoare. Femeile din familii cu resurse financiare limitate se confruntau cu dificultăți majore în a-și permite aceste studii. Absența unui sistem de burse și suport financiar însemna că doar un număr mic de femei aveau posibilitatea de a urmări un astfel de vis academic.

Pe picior de inegalitate

Pentru a avea acces la facultăți, femeile trebuiau să demonstreze un nivel ridicat de pregătire preuniversitară. În acea perioadă, educația superioară era rezervată, în principal, bărbaților care beneficiau de o pregătire academică riguroasă în școlile secundare. De asemenea, puține erau instituțiile de învățământ pentru fete, ceea ce făcea extrem de dificil pentru femei să dobândească educația necesară pentru a accede la universitate.

Deși accesul femeilor la studiile superioare era limitat și adesea simbolic, deschiderea către educația universitară reprezenta o victorie mică într-o societate care încă se opunea schimbării. În acea perioadă, femeile erau acceptate în principal în domenii precum literele și științele umaniste, dar cu condiții stricte și un număr limitat de locuri disponibile.

Cu mult curaj, tot înainte

Femeile care aspirau la studii superioare erau adesea privite cu scepticism și neîncredere. Educația superioară pentru femei era considerată controversată și neobișnuită. Chiar și atunci când femeile reușeau să fie acceptate la universitate, întâmpinau obstacole instituționale și prejudecăți. Profesorii și colegii bărbați aveau adesea rezerve față de capacitatea și rolul femeilor în mediul academic, iar fiecare pas înainte era câștigat cu mare dificultate, perseverență și, mai ales, mult curaj.

Educația fetelor în secolul XIX a fost, fără îndoială, începutul unei schimbări fundamentale în percepția asupra rolului femeii în societate. Primele școli pentru fete din România au însemnat mai mult decât educație – au fost un simbol al curajului de a schimba paradigme.

Dincolo de manualele de literatură și lecțiile de bune maniere, s-a transmis un mesaj clar: femeile au dreptul la cunoaștere și la o viață dincolo de pereții casei. Astfel, treptat, școlile au deschis o nouă lume pentru femei – cea a emancipării, în care tinerele educate devin figuri publice, intelectuale, scriitoare și activiste.

Educație și iar educație

Această evoluție a educației a pregătit terenul pentru mișcările feministe care urmau să apară în secolul XX. Erau zorii unei lupte care continuă și astăzi, dar care, fără acele prime inițiative curajoase, poate că ar fi rămas un vis neîmplinit.

În zilele noastre, dreptul femeilor la educație este incontestabil, dar povestea acelor vremuri nu trebuie uitată, căci ea este fundamentul societății moderne, în care atât femeile, cât și bărbații, sunt considerați parteneri egali în viața publică și privată.

Școlile din secolul XIX nu au schimbat doar destine individuale, ci au redesenat întreaga structură socială a unei țări aflate în plin proces de modernizare. Povestea lor este povestea unei națiuni care și-a înțeles necesitatea progresului prin educație – pentru toți membrii săi. Educația a fost și rămâne cea mai puternică armă în redefinirea lumii în care trăim.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | „Dilema” învățământului în 2024: intrăm împreună sau separat în școală? Specialist educație: „Fiecare s-a opintit în acest subiect minor”

EXCLUSIV | Vacanțele lungi și dese, cheia marilor succese? Expert în educație: „Cred că modularizarea este contraproductivă, în loc să fie productivă”

EXCLUSIV | Școala românească, o „ciorbă” cu multe ingrediente. Expert în educație: „Acest sistem creează fuga după note, trebuie găsit un echilibru”