EXCLUSIV VIDEO | Ovidiu Lipan Țăndărică, despre momentul-cheie din viața sa: „În cele șase zile, ascuns în boxă, am trăit de la agonie la extaz”

Ovidiu Lipan Țăndărică a trăit într-o viață cât alții în zece. Existența lui a avut întotdeauna ritmuri de muzică, ecouri de speranță și, așa cum el însuși mărturisește, acea lumină și binecuvântare divină care l-au însoțit în fiecare călătorie. Unul dintre cei mai faimoși bateriști români ai tuturor timpurilor a rememorat, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, momentele care i-au resetat întreaga existență și l-au purtat de la agonie la extaz.

Visul neobosit al toboșarul s-a transformat, mai mult cu fiecare zi și cu fiecare an, într-o naștere și renaștere continuă. Ovidiu Lipan Țăndărică a fost și continuă să fie, prin spiritul muzicii sale, un deschizător de drumuri.

Bateristul trupei Phoenix, împreună cu ceilalți membri ai formației, au cunoscut succesul, bucuria și nebunia totală de a fi pe scenă. Au fost adulați de milioane de oameni, ceea nu a fost pe placul cenzurii comuniste, care le-a refuzat de fiecare dată viza d ieșire din țară, pentru a participa la concertele la care erau invitați să cânte.

Fuga în Germania și șase zile trăite de la agonie la extaz

Maestrul Ovidiu Lipan Țăndărica a povestit, cu o retrăire intensă și emoționantă, despre fuga în Germania, din 1977, atunci când Nicu Covaci i-a ascuns –  atât pe el, cât și pe Erlend Krauser și Josef (Ioji) Kappl – în boxele de concert, în care au stat timp de șase zile, ca să treacă prin fiecare graniță până la destinația finală.

Nu își explică nici astăzi cum au ajuns vii în Germania, într-o perioadă în care nici musca nu ieșea din țară. Au fost șase zile pe care recunoaște că le-a trăit de la agonie la extaz, dar cu o liniște și cu o seninătate inexplicabile.

Privind în urmă, își amintește cât de mult tânjea după libertatea de care nu avea parte în România comunistă, dar și de tristețea apăsătoare de a-și lăsa în urmă țara și oamenii dragi.

Al doilea moment important a fost plecarea în Germania, în boxe, cu Phoenix. Nici nu pot să explic, au fost niște întâmplări, cumva, cu binecuvântare, altfel noi nu mai eram aici, acum. Dacă unul din noi tușea sau scotea un sunet în boxă aia… A fost o lumină care ne-a petrecut tot drumul ăsta, în fiecare graniță. În ‘77, nici musca nu ieșea din țară. Nu am simțit nimic. M-am eliberat de tot. Eram foarte liniștiți toți cei care eram în acele boxe.

Vă dați seama, într-un microbuz plin cu blănuri, instrumente, șunci, care era, de fapt, hrana noastră pe drum. Intram în boxe, Nicu (Nicu Covaci – n.r. ) închidea boxele înainte de graniță și după graniță ieșeam, din nou, afară din ele. Dacă ne prindeau în Iugoslavia, aveau o înțelegere cu Ceaușescu și, pentru un vagon de sare de persoană, ne-ar fi dat înapoi.

În Germania, la graniță, am intrat pe jos. Aveam numai geanta cu hainele de scenă. Nu poți să-ți imaginezi ce călătorie inițiatică a fost asta. În acele șase zile, de la agonie până la extaz. Noi eram spre lumină, tot drumul a fost călăuzit de o lumină divină, altfel nu pot să-mi imaginez”, povestește maestrul.

„Marea durere de zi cu zi a fost că am trăit într-o închisoare spirituală în libertate”

Despre viața în Germania, Ovidiu Lipan Țăndărică recunoaște că povestea muzicii – cea care îl făcuse să se bucure de un imens succes în România – nu a funcționat așa cum trebuia. Mărturisește însă că a știut mereu să se reinventeze și să o ia de la capăt, indiferent cât de greu i-a fost.

Ceea ce l-a măcinat cel mai tare în anii în care a locuit în Germania a fost dorul puternic de România. De oameni. De prieteni. De clipa reîntoarcerii care, în acele momente, părea atât de departe, chiar imposibilă.

„Când am ajuns în Germania am avut tot ce ne trebuia, dar nu a funcționat cum trebuia toate povestea. Imaginează-ți neamțul care-ți deschide, vede niște pletoși… Dar, ne-am acomodat foarte bine și ne-am integrat. Aia a fost marea tristețe. Să fii conștient că nu o să-ți mai vezi prietenii, pentru că nimeni nu ar fi crezut că, după 13 ani, în anii ’90, voi avea posibilitatea să mă întorc în România. Noi credeam că este un capitol încheiat. Asta a fost marea durere de zi cu zi, am trăit într-o închisoare spirituală în libertate.

Stăteam mult prin studiouri și-mi câștigam existența. Tot timpul am avut în spatele capului dorul de România. Dar, cu toată libertatea pe care mi-am permis-o, am încercat mereu să mă echilibrez, să fiu foarte pragmatic cu mine, o educație așa prusacă. La concerte, veneam nu cu o oră înainte, nu lipseam la repetiții, am făcut ce mi s-a dat„, povestește  artistul.

„Las Divinitatea să lucreze și dacă ceva nu a ieșit, înseamnă că nu a fost să fie”

Ovidiu Lipan Țăndărică mărturisește că a știu de când era copil că muzica este drumul său, iar tobele – instrumentul său de suflet – s-au născut și au crescut odată cu el. Maestrul este recunoscător pentru talentul cu care a fost hărăzit, fără de care nu ar fi ajung să se bucure de muzică și de public la cote maxime.

Tobele m-au ales de când m-am născut, am învățat să merg în tobe prin casă, bunicul meu era percuționist. Am zis să dau în tobe. Trebuie să te și naști cu talentul ăsta și pentru asta sunt recunaoscător. Las Divinitatea să lucreze și dacă ceva nu a ieșit, înseamnă că nu a fost să fie”, a mai spus unul dintre artiștii-reper ai României.

Ovidiu Lipan Țăndărică, povestea multor generații

• A făcut parte din celebra trupă rock Phoenix, alături de Nicu Covaci, Mircea Baniciu și Josef (Ioji) Kappl.
• Ovidiu Lipan Ţăndărică, compozitor, instrumentist şi orchestrator, s-a născut la 31 ianuarie 1953, la Iaşi. Copil fiind, a învăţat acasă să cânte la tobe, şi a studiat, de asemenea, vioară, clarinet, acordeon.
• În anul 1969, se alătura uneia dintre cele mai elevate trupe ale acelui moment, “Rosu & Negru”. Cinci ani mai târziu, în 1974, devine membru al trupei Phoenix, iar primul album cu noua formație s-a numit „Cantafabule” (1975).
• În 1977, a fugit din ţară, împreună cu ceilalţi membri ai trupei Phoenix, ajungând în Germania, unde a continuat să cânte în diverse formule. În 1978, a înfiinţat Madhouse, alături de Josef Kappl şi Erlend Krauser, cu care a editat albumul „From the East”. De asemenea, a studiat la Academia de Jazz W. Hartman.
• Ovidiu Lipan Ţăndărică a creat noi formaţii şi proiecte muzicale, unele de mare anvergură, abordând genuri muzicale diverse – de la rock la jazz, de la etno la balcano, de la pop la rock simfonic. A colaborat cu Fanfara 10 prăjini, cu Renaşterea/Pro Europa, Stelu Enache, Gheorghe Zamfir, Grigore Leşe, Marius Mihalache, Dumitru Fărcaş, trupa Bosquito și mulți alții.
• A susţinut concerte în lumea întreagă, toate bucurându-se de succes, la New York, New Mexico, Panama, Paris, şi a participat la nenumărate festivaluri muzicale.
• În mai 2011, a lansat, în cadrul Salonului internaţional „Bookfest”, cartea „Ovidiu Lipan Ţăndărică – artistul”.
• La 30 ianuarie 2014, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Ambasadorii Turismului Românesc, Ovidiu Lipan Ţăndărică s-a numărat printre personalitățile cărora le-a fost decernat titlul de ”Ambasador al Turismului Românesc.”
• A primit numeroase premii şi distincții, printre care Premiul de excelență pentru întreaga activitate (2003) acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor, la împlinirea vârstei de 50 de ani. În 2004 i-a fost conferit Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler, iar în 2007, când trupa Phoenix a fost decorată cu ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler, lui Ovidiu Lipan Ţăndărică i-a fost conferit acest ordin în grad de Ofiţer.
• La începutul lunii august 2022, trupa Phoenix a sărbătorit 60 de ani de existenţă printr-un concert la Timişoara, eveniment la care a participat şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. În octombrie 2022 a avut loc, la Sala Palatului, premiera de gală a filmului documentar „Phoenix – Povestea”, regizat de cineastul Cristian Radu Nema, unul dintre protagoniştii „poveştii” fiind Ţăndărică.
• Din bogata sa discografie amintim: ‘”Roşu şi Negru” (single, 1971), Oameni de zăpadă (single, 1974), ”Imnul copiilor” (single, 1974) – cu formaţia Roşu şi Negru; ”Cantafabule” (1975), ”Transsylvania” (1981), ”Timişoara” (1992), ”Aniversare 35” (1997), ”Baba Novak” (2005) – cu Phoenix/ ”Transsylvania Phoenix”; ”Visul Toboşarului” (1999); ”Renaşterea” (2001); ”Aniversare” (2003); ”Bachita” (2004); ”Getica” (2004); ”Visul Toboşarului” (re-edit, 2005); ”La Passion” (2006); ”Iskender” (2007) – cu Gheorghe Zamfir şi Stelu Enache; ”From the East” şi ”Giacca de Blue” (1979) – cu Madhouse.

Urmăriți interviul integral:

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Ovidiu Lipan Țăndărică sare în apărarea lui Nicu Covaci. Ce spune despre situația prin care a trecut fondatorul trupei Phoenix

EXCLUSIV VIDEO | De unde vine numele legendarei trupe Phoenix? Nicu Covaci: ”Eram cei mai răi băieți din Timișoara și ne-am numit Sfinții. După o vreme, am fost interziși”