Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, ajunge la Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august
Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.
Programul festivalului organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu” include filme românești, concerte, expoziții și ateliere, toate cu intrare liberă. Evenimentul are loc pe stadionul Cernătești, precum și la Cula Cernăteștilor.
„Film în Sat” oferă participanților oportunitatea de a întâlni actori și regizori, artiști plastici și muzicieni și contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 25 august, de la ora 19:00, pe stadionul Cernătești și va fi urmată de un concert și proiecția filmului „Ghinionistul”, comedia semnată de Iura Luncașu, cu Vlad Logigan, Sânziana Tarța și Gheorghe Visu în rolurile principale, de la 21:30.
„Oameni de treabă”, comedia neagră regizată de Paul Negoescu, cu un circuit festivalier impresionant și șase trofee Gopo, va rula sâmbătă, 26 august, ora 21:30. În rolurile principale se regăsesc Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc.
„Film în Sat” – proiecții de filme, concerte și ateliere pentru copii
Pe lângă proiecțiile de lungmetraj, programul cinematografic este completat de o selecție de scurtmetraje românești, sâmbătă, 26 august, de la ora 19:00.
Sâmbătă, pe 26 august, iubitorii de muzică și fanii artistului Mihai Mărgineanu sunt așteptați de la ora 20:00 la concertul pe care acesta îl va susține la Cernătești, alături de trupa sa.
Film în Sat include și o serie de ateliere pentru copii, precum cele de desen, arta actorului, fotografie, programate sâmbătă și duminică, începând de la ora 11:00, dar și expoziții și instalații.
După prima ediție, care a avut loc la Peștișani (Gorj) și Dolhasca (Suceava) în 2022, la care au participat peste 7000 de persoane, Film în Sat a revenit în 2023 cu o ediție și la Islaz (Teleorman), care a avut loc în luna iunie. A doua ediție Film în Sat de la Peștișani 2023 (1 – 6 august) a înregistrat un număr record de participanți (peste 10000). După evenimentul de la Cernătești (Dolj), festivalul va călători și în alte localități din țară.
Foto: Film în Sat
Cristi Puiu va fi prezent în competiţia oficială la Festivalul de la San Sebastian, cu filmul ”MMXX”