Festivalul de Film Evreiesc: Între 15 și 21 noiembrie, filme, concerte și expoziții în premieră la București
Ajuns la cea de-a 12-a ediție, Festivalul de Film Evreiesc revine pe 15 noiembrie cu o selecție impresionantă de filme semnate de regizori evrei de renume, alături de o serie de evenimente conexe, de la concerte de muzică clasică la conferințe și expoziții de pictură.
În perioada 15-21 noiembrie, cinefilii și pasionații de cultură vor avea ocazia să descopere peste 20 de evenimente inedite în cadrul festivalul de film evreiesc „Bucharest Jewish Film Festival”. Filmele și evenimentele din cadrul festivalului au fost selectate pentru a oferi publicului o viziune cât mai amplă asupra culturii, valorilor și tradițiilor evreiești, precum și asupra provocărilor poporului evreu din întreaga lume, conform unui comunicat remis Gândul de către organizatori.
Cea de-a 12-a ediție a festivalului aduce în fața publicului o suită diversă de evenimente: film, muzică tradițională, dans, operă și expoziții, care vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul Cervantes, Muzeul Național de Istorie al României, Arhiva Națională de Filme – Cinema Union, Centrul Comunitar JCC precum și Opera Națională București.
„Suntem foarte fericiți și entuziasmați să anunțăm o nouă ediție a festivalului. Proiectul are la bază, în primul rând, niște eforturi susținute deja de peste zece ani. Iar toată această muncă, împreună cu susținerea partenerilor și, bineînțeles, a publicului, au transformat Festivalul de Film Evreiesc într-un eveniment cultural complex. Suntem foarte mândri să anunțăm că în programul de anul acesta se regăsesc atât filme care vor aduce publicul mai aproape de cultura evreiască, dar și concerte, dezbateri și expoziții în premieră. De-a lungul celor 11 ediții, festivalul și-a asigurat locul în rândul manifestărilor de calitate recunoscută, atât din România cât și din lume, iar ediția de anul acesta promite să se ridice cu mult peste așteptările oamenilor de cultură bucureșteni, dar și al publicului internațional”, a declarat Dan Michael Schlanger, Președintele Festivalului de Film Evreiesc.
Gale festive, proiecții eveniment și invitați de marcă la Festivalul de Film Evreiesc
Gala de deschidere a festivalului va avea loc pe scena Studioului Horia Bernea din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român din București, și va fi marcată de proiecția documentarului „Călătoria Scripcarului spre Marele Ecran” (The Fiddler’s Journey to the Big Screen, USA – 2022), în regia lui Daniel Raim. Nominalizat la premiul Oscar, Raim ne invită din scaunul regizorului, în inima și mintea unui alt mare regizor, Norman Jewison, folosind imagini din culise și fotografii care nu au mai fost publice, precum și interviuri cu personalități marcante ale istoriei filmului. Proiecția se va desfășura în prezența regizorului. De asemenea, în cadrul galei va urca pe scenă celebrul ansamblu Anton Pann, care va interpreta muzică evreiască veche.
Festivalul se va încheia luni, 21 noiembrie, atunci când va fi proiectat filmul „From Cairo to the Cloud / Lumea Ghenizei din Cairo” al regizoarei canadiene Michelle Pyma, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României. Filmul parcurge povestea unei colecții uimitoare de manuscrise antice ascunse timp de secole într-o sinagogă din Cairo și remarcabila lor odisee în lumea contemporană. Cu o arhivă ce cuprinde peste jumătate de milion de documente, Gheniza din Cairo dezvăluie bogăția culturii iudeo-arabe și reflectă perioade de relativă coexistență religioasă, aproape de neimaginat în ziua de azi.
Cea de-a 12-a ediție a „Bucharest Jewish Film Festival” se bucură de prezența unor invitați din străinătate, personalități importante pentru patrimoniul cultural evreiesc. Pe lângă regizorul Daniel Raim, vor participa, printre alții, Gilad Inbar, regizorul filmului „Shlomo Bar”, povestea unuia dintre celebrii cântăreți israelieni, Oded Farber care va prezenta filmul experimental „Lupta pentru Prezent – Partea 1 /” realizat împreună cu Gilad Kahana, precum și regizorul Itamar Wexler care va prezenta filmul „Călătoria / The Voyage”.