Filme cu dezastre acvatice, atacuri ale unor rechini neobișnuit de inteligenți și valuri ucigașe, în iunie, la Warner TV
Warner TV dedică serile de joi din luna iunie filmelor ce prezintă dezastre acvatice, de la atacuri ale unor rechini neobișnuit de inteligenți la valuri ucigașe și creaturi uimitoare.
Lungmetrajele incluse în slotul „Furia apelor”, prezentat de la ora 21:00, îi au în rolurile principale pe Samuel L. Jackson, Stellan Skarsgård, Richard Dreyfuss, Kurt Russell și Dwayne Johnson, s-au bucurat de succes, au fost recompensate cu multe premii și nominalizate la Oscar.
„Deep Blue Sea/ Rechinii ucigași” (1999) va fi difuzat pe 8 iunie. Filmul regizat de Renny Harlin spune povestea unei echipe de specialiști de pe cea mai avansată platformă de cercetare din lume care caută leacul pentru Alzheimer făcând teste pe rechini. Cursa pentru dezvoltarea pastilei miraculoase devine una plină de suspans și tragică, după ce, ca efect secundar al testelor, rechinii sunt mult mai inteligenți și se răzbună. Din distribuție fac parte Thomas Jane, Saffron Burrows, Samuel L. Jackson și Stellan Skarsgård.
„Poseidon/ Poseidon” (2006) va intra în slot pe 15 iunie. Filmul regizorului Wolfgang Petersen, cu actorii Richard Dreyfuss, Kurt Russell, Josh Lucas și Emmy Rossum în distribuție, a primit o nominalizare la Oscar pentru efecte vizuale. În ajunul Anului Nou, pachebotul de lux Poseidon se răstoarnă după ce este lovit de un val uriaș. Supraviețuitorii sunt nevoiți să lupte pentru viața lor în încercarea de a scăpa de pe nava care se scufundă.
„San Andreas/ Dezastrul din San Andreas” (2015) va putea fi urmărit la Warner TV pe 22 iunie. Lungmetrajul este regizat de Brad Peyton, cu Dwayne Johnson, Carla Gugino și Paul Giamatti în distribuție. În urma unui cutremur cu magnitudine 9 în California, un pilot de elicopter de căutare-salvare și soția lui înstrăinată fac împreună o călătorie periculoasă din Los Angeles până în San Francisco pentru a-și salva unica fiică. Însă după cutremurul uriaș se formează un tsunami care distruge totul în cale. Misiunea lor pare a fi imposibilă.
„DeepStar Six/ DeepStar Six” (1989) este inclus în program pe 29 iunie. Regizorul Sean S. Cunningham, cu ajutorul actorilor Greg Evigan, Nancy Everhard și Taurean Blacque, spune povestea unei echipe din Marină care este staționată la o bază temporară pe fundul oceanului. Militarii trebuie să instaleze rachete nucleare pe fundul oceanului și descoperă o imensă peșteră ce adăpostește o creatură preistorică uriașă și periculoasă.
Foto: Warner TV
CITEȘTE ȘI: Noi filme adaptate după „LORD OF THE RINGS” și „The Hobbit”, în pregătire la Warner Bros. Pictures
Incendiu la studiourile Warner Bros din Londra, unde a fost filmată seria „Harry Potter” – VIDEO