Filmul „Directorul nostru”, de Jean Georgescu, va proiectat în Capitală. Acces liber pentru public
Lungmetrajul „Directorul nostru”, realizat de Jean Georgescu în 1955, va fi proiectat, luni, la Sala Eforie a Cinematecii Române din București, într-o versiune restaurată digital de Arhiva Națională de Filme (ANF).
Proiecția de luni deschide o nouă serie de evenimente inițiată de ANF, „Capodopere restaurate”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Anul acesta s-au împlinit, pe 12 februarie, 110 ani de la nașterea lui Jean Georgescu și, pe 8 aprilie, 20 de ani de la moartea acestui regizor, scenarist și actor, unul dintre cei mai importanți cineaști din istoria filmului românesc.
Aspru criticat la lansare, pentru acuratețea cu care ironiza moravurile epocii sale, „Directorul nostru” este considerat în prezent una dintre cele mai importante producții cinematografice românești din toate timpurile.
Comedia satirică, în regia lui Jean Georgescu, îi are în distribuție pe Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Mișu Fotino, Radu Beligan, Iurie Darie, Puiu Călinescu și Olga Tudorache.
„Primul film cu adevărat disident al cinematografiei românești (…). Sub pretextul unei intrigi benigne, el reflectă alienarea malignă a veteranilor care și-au pus idealurile la naftalină și recurg la cochilia vechilor lozinci doar cât să se mențină la putere. Un tandem memorabil fac Giugaru, cu răscoliri greoaie de conștiință, și Birlic, încercând să-și înțeleagă rolul și locul în intriga ce se țese, poate cel mai uman portret satiric pe care l-a zugrăvit în activitatea sa cinematografică”, scria criticul de film Tudor Caranfil în „Dicționar universal de filme”.
Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.