Filmul „Leviathan” stârnește controverse în Rusia: „Un manifest cinematografic anti-Putin”

Filmul Leviathan stârnește controverse în Rusia: Un manifest cinematografic anti-Putin
Publicat: 19/01/2015, 15:29

Drama „Leviafan/ Leviathan” a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administrația de la Kremlin că ponegrește imaginea țării, transmite AFP.

Deși filmul va avea premiera în cinematografele rusești abia luna viitoare, criticile se multiplică în jurul acestuia, amintind unora de o glumă din epoca sovietică privind campania de defăimare a romanului „Doctor Jivago” al lui Boris Pasternak – „Nu am citit cartea, dar o condamn!”, comentează agenția de presă franceză.

„Cei care au văzut filmul și cei care nu l-au văzut sunt implicați într-o dezbatere aprinsă în aceste zile, probabil pentru că persoanele care analizează acest film nu au păreri opuse legat de acesta, ci mai degrabă privind Rusia”, potrivit site-ului de știri Gazeta.ru.

Drama, care a fost premiată deja cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin și cu trofeul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes din 2014, spune povestea unui locuitor dintr-un sat izolat din nordul Rusiei, confruntat cu corupția generalizată din regiune.

Ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski, l-a atacat personal pe regizorul Andrei Zvyagintsev și viziunea sa asupra Rusiei, într-un interviu publicat în cotidianul Izvestia chiar în ziua anunțării nominalizărilor la premiile Oscar, pe 15 ianuarie.

„Leviathan” este cufundat într-o ambianță de „disperare existențială” și „nu are nici măcar un erou pozitiv”, a declarat Medinski, în opinia căruia protagoniștii filmului nu sunt „ruși adevărați”. Ministrul l-a mai acuzat pe regizor că a exploatat în mod cinic atitudinea antirusă a occidentalilor pentru a câștiga premii.

„Ce iubește el (Andrei Zvyagintsev, n.r.)? Statuetele aurite și covoarele roșii, asta cu siguranță”, a spus oficialul rus, adăugând că filmul, „în cursa sa pentru succes internațional, este de un oportunism dincolo de orice limită”.

Realizarea filmului a fost finanțată parțial de Guvernul rus.

Din cauza unei legi introduse de ministrul Medinski, „Leviathan”, care a fost deja difuzat în săli de cinema din mai multe țări occidentale în 2014, nu poate fi proiectat în Rusia decât într-o variantă cenzurată, care nu conține limbaj injurios. Filmul va intra în cinematografele din Rusia pe 5 februarie.

Premiat în străinătate, Andrei Zvyagintsev s-a confruntat în Rusia cu acuzații de lipsă de patriotism încă de la debutul său, în 2003, cu pelicula „Întoarcerea/ Vozvrashcheniye”, care a fost premiată la Festivalul de Film de la Veneția.

Într-un editorial, ITAR-TASS, agenția de presă oficială, a scris: „Leviathan” se bazează pe „clișeele tipice care sunt mereu vândute cu succes occidentului de regizorii noștri”. Agenția a adăugat că filmul confirmă cele mai rele temeri ale occidentalilor referitoare la Rusia pentru a-și putea consolida opinia pe care o au deja: „uitați-vă, cât de rău e totul acolo, o admit chiar și ei!”.

„Este evident că filmul este dedicat publicului occidental sau mai ales elitelor occidentale, din moment ce repetă deliberat miturile populare legate de Rusia”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Bisericii ortodoxe ruse Vsevolod Chapline, care a recunoscut totodată că nu a văzut filmul.

Fundamentaliștii ortodocși au cerut, pe de altă parte, interzicerea filmului, din care se subînțelege că preoții sunt implicați în corupție. „«Leviathan» este malefic și nu este loc pentru rău în cinema”, a declarat Kirill Frolov, președintele unui grup intitulat Asociația Experților Ortodocși.

Analistul pro-Kremlin Serghei Markov a caracterizat filmul drept „un manifest cinematografic anti-Putin”, printr-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.

Pe de altă parte, mulți critici de cinema ruși au apreciat filmul și au respins acuzațiile aduse regizorului.

„Nu are niciun sens o dezbatere cu argumente naive și neprofesionale care pretind că Zvyagintsev descrie personaje care se îneacă în vodcă și critică autoritățile doar pentru a fi premiat la festivalurile occidentale”, a scris criticul Stass Tirkine în publicația Komsomolskaia Pravda.

„Artiștii nu există pentru a reprezenta frumusețea mestecenilor, a luncilor și a lacurilor rusești. Este absurd!”, a declarat celebrul regizor de teatru Konstantin Bogomolov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Mamele surogat, interzise în Italia. Ce riscă cei care încalcă legea?