Filmul ”One Life”, în regia lui James Hawes, cu Anthony Hopkins în rolul principal, va avea premiera europeană la Festivalul de Film de la Londra

Publicat: 12 08. 2023, 08:34

Drama lui James Hawes, ”One Life”, cu Anthony Hopkins în rolul eroului salvator din timpul Holocaustului, Nicholas Winton, va avea premiera europeană la Festivalul de Film de la Londra în octombrie, ca parte a programului său de gală, după premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, scrie deadline.com.

Distribuția de excepție a filmului îi include alături de Anthony Hopkins și pe Johnny Flynn, Lena Olin, Romola Garai, Alex Sharp, Marthe Keller, Jonathan Pryce și Helena Bonham Carter.

Filmul spune povestea adevărată a lui Sir Nicholas „Nicky” Winton, care, în calitate de tânăr broker londonez, a salvat 669 de copii din mâinile naziștilor în lunile premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.

Winton a vizitat Praga în decembrie 1938 și a găsit familii care fugiseră de ascensiunea naziștilor în Germania și Austria, trăind în condiții disperate, fără adăpost și cu hrană puțină sau deloc.

Într-o cursă contra cronometru, el a acționat pentru a salva cât mai mulți copii înainte de închiderea granițelor, dar va rămâne bântuit și zbuciumat de vinovăție pentru soarta celor pe care nu a putut să-i salveze.

În 1988, Winton a fost invitat la emisiunea TV ”That’s Life” de la BBC, unde, spre surprinderea lui, a descoperit că publicul este alcătuit în întregime din adulți pe care i-a salvat când erau copii. Abia atunci a reușit în sfârșit să se împace cu vinovăția și nemulțumirea pe care le-a purtat în suflet timp de cinci decenii.

”One Life” urmează să fie lansat de Warner Bros. Pictures în cinematografele din Marea Britanie pe 5 ianuarie 2024.

Festivalul de Film de la Londra are loc în perioada 4-15 octombrie.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: 10 vedete cu talente mai puțin cunoscute

Criminalul în serie care a inspirat personajul Hannibal Lecter doboară un record mondial. Canibalul stă de 16.400 de zile în izolare completă

Anthony Hopkins nu s-a mai atins de băutură de 45 de ani! Mesajul celebrului actor